Așteptându-l pe Mesia – Cel mai ascuns lider suprem

„Va veni un om din Qom”

Mulți iranieni vin aici pe tot parcursul anului, nu doar la comemorarea sau de  ziua de naştere a ayatolahului. Mormântul lui este loc de pelerinaj, de vreme ce Khomeini e considerat imam, sfânt, urmaș al celui de al 7-lea dintre cei 12 imami succesori ai profetului Mohammad, în șiismul duodeciman.

Şiiţii, nu doar iranieni, îl numesc pe Khomeini imam și pentru că ei cred că se potriveşte unei descrieri făcute într-o profeţie din anul 799 a imamului Musa al-Jafar – „Va veni un om din Qom care îi va chema pe oameni pe calea dreaptă, iar ei se vor aduna în jurul lui ca nişte bucăţi de fier, imposibil de urnit de vânt, unite prin puterea lui Dumnezeu“.

E vară, e cumplit de cald, aerul parcă stă, nu e nicio boare de vant. La marginea mulţimii sunt aparate care împrăştie stropi de apă, ca să mai răcorească masa de oameni de sub soarele arzător. Nu de puţine ori se întâmplă ca femei să leşine de emoţie ori din cauza căldurii sub chadorul negru care le acoperă din cap până în picioare.

După rugăciunea de prânz, oamenii se aşază pe unde pot şi desfac pachetele cu mâncare. Din loc în loc, orezul sfârâie în oalele de pe maşinile de gătit portabile. Se întind pături și covoare mari pe sub copaci, pe care se adună toată familia la masă. Din loc în loc sunt tarabe mobile la care se vinde ceai.

Un orfan schimbă lumea

Nu se știe cu exactitate data nașterii celui care avea să schimbe definitiv istoria şi lumea, unele surse spun că în septembrie 1902, altele în mai 1900, în oraşul Khomein din Iran. Mai mulţi dintre bărbaţii din familie au făcut studii religioase, iar tatăl lui Khomeini era mullah – cleric musulman.

Copil fiind, Khomeini rămâne orfan şi ajunge în grija rudelor. Încă de mic a urmat studii religioase la diverse madrasse (şcoli islamice). În 1921, Khomeini se mută în oraşul sfânt Qom, unul dintre cele mai importante centre şiite de teologie din lume.   Acolo studiază şaria – legea islamică, devine faqih (specialist în firq – dreptul islamic/jurisprudență islamică, mojtahid – calificare ca evaluator al legislației islamice și teoriei legale islamice, hafiz – persoană care a memorat Coranul, dar face şi studii neobişnuite, la acea vreme, de filozofie greacă şi îşi dezvoltă gustul pentru poezie.

Citește și: Armata Imamului ascuns. Povestea Gărzilor Revoluționare din Iran

Într-o vreme în care misticismul sufi era considerat de mulţi o erezie, Khomeini îl aprofundează (ulterior autoritățile republicii  islamice au dus o campanie de eliminare a centrelor și cercurilor sufi din țară iar mulți adepți ai sufismului au ajuns în închisoare, din cauza misticismului lor considerat deviant și contrar purității și seriozității religioase și ideologice specifice revoluției islamice). Ca profesor la Qom, Khomeini predă filozofie politică, istorie islamică şi etică. Ulterior devine Mare Ayatollah și Marja – sursă de inspirație, de emulație spirituală și religioasă.

De vorbă cu un student al lui Khomeini

Opiniile în legătură cu Khomeini diferă foarte de mult, dar este consens în ce privește carisma lui. Sunt oameni care îl descriu ca fiind rece, foarte auster, chiar crud iar alţii spun că era un om cald şi binevoitor.

Într-un interviu pentru Radio România, Abdulaziz Sacheddina, profesor de studii islamice şi fost consilier la Departamentul american de Stat mi-a povestit că a fost o vreme studentul lui Khomeini și că, în calitate de profesor, era blând şi politicos, asculta ce avea de zis chiar şi cel mai neştiutor student şi era foarte modest, frugal şi dispreţuia lăcomia şi mâncărurile bogate. Sachedina mi-a povestit că la bătrâneţe, Khomeini ajunsese să nu mai mănânce decât câte o bucată de brânză cu pâine pe zi.

Khomeini a fost liderul care a transformat Iranul din monarhie în republică islamică iar  revista „Time” l-a  plasat în topul primilor 100 cei mai influenţi oameni ai secolului XX. Numele lui este sinonim cu revoluţia islamică şi cu ideologia care a dat naştere singurei republici islamice din lume în 1979. Este omul care, din exil, a reuşit să alimenteze și să coaguleze nemulţumirea iranienilor faţă de monarhia Pahlavi.

Khomeini a atacat public tendinţele seculariste ale primei jumătăți de secol XX în Orient, în special modelul turcesc impus de Attaturk. Ayatolahul Khomeini avea o admiraţie nedisimulată pentru filozofii greci, iar influenta lor este vizibila in teoriile sale politice. Despre Platon spunea că are „idei de nezdruncinat” iar filozoful său islamic favorit era Avicena.

Citește și: Iran – șah sau table?

Khomeini a devenit cel mai puternic lider religios şiit al vremii, într-o perioadă în care clasa clericală iraniană fusese marginalizată şi tot mai privată de influenţă politică sub valul secularist declanşat de şahul Reza Pahlavi. Khomeini a oprit Revoluția Albă a șahlui cu Revoluția Islamică. Pe fondul tendițelor iliberale monarhice, a corupției, a interferențelor economice și politice ale unor mari puteri ca Rusia, Marea Britanie și apoi Statele Unite și a exceselor poliției secrete Savak, Khomeini a găsit arena perfectă pentru a se implica în politică. Atacurile sale în discursuri publice şi la slujbele de vineri l-au transformat rapid în duşmanul numărul unu al regimului Pahlavi.

Deşi apropiaţii monarhului au cerut în mod repetat lichidarea lui Khomeini, Reza Pahlavi a refuzat, convins că l-ar fi transformat pe Khomeini în martir, aşa că a ales să îl trimită în exil. Khomeini s-a refugiat mai întâi în Irak, apoi în Turcia şi Franţa. Exilul său a durat în total 14 ani, timp în care popularitatea sa a crescut exponențial, nu numai în Iran. Înregistrări și publicații cu discursurile sale despre reinstalarea respectului pentru religie, aluzii la democrație (mai ales în interviurile pe care le-a dat în Franța) și înlăturarea regimului monarhic corupt şi tiranic erau bunuri de contrabanda în toate bazarurile și pe tot teritoriul Iranului.

Revoluția confiscată

Construită pe convulsiile sociale evidente încă din anii 60, cu sprijinul bazari (negustori/comercianți) și rețele de protest coordonate de clerici și studenți la teologie, revoluția cuprinsese deja țara, și cu contribuția unor mișcări și partide seculariste (ca partidul Tudeh comunist) iar în 1978 erau manifestaţii aproape zilnice, în care principalele cereri erau democraţie, respect pentru religie şi păstrarea în ţară a veniturilor din petrol.

Un an mai târziu, în jurul aeroportului din Teheran, milioane de oameni aşteptau cu entuziasm revenirea din exil a ayatolahului Khomeini. În avionul plin de jurnalişti străini care îl aducea din Franţa, întrebat ce simte, Khomeini a dat celebrul și enigmaticul răspuns : „Nimic”. Un răspuns încă nedescifrat care şi acum creează aprigi controverse şi analize extinse. În noaptea în care a ajuns în Iran, s-a răspândit ca focul vestea că chipul lui ar fi apărut pe lună. Khomeini atinsese deja statutul de legendă în viaţă.

Citește și: Sirenele persane de sub vălul negru

Pe scena politică iraniană erau prezente atunci toate tipurile de formaţiuni politice de la comuniştii din partidul Tudeh şi mujahedini până la liberali după model occidental. Dar foarte repede, Khomeini și susținătorii lui confiscă revoluția și o transformă într-una islamică iar celelalte forțe revoluționare cu alte modele de guvernare în minte, sunt eliminate fizic, margializate sau împinse spre exil. Cum Khomeini credea în absoluta necesitate a implicării clericilor în guvernare şi promova ideea aplicarii normelor religioase, a şaria – legea islamică, în politică şi societate, a cerut în 1979 un referendum (a cărui corectiutudine a fost imediat contestată) prin care regimul monarhic e schimbat cu cel de republică islamică şi este creată instituţia liderului suprem religios, unică în lume. Nu toți clericii iranieni de rang înalt au fost de acord cu viziunea de guvernare a lui Khomeini.

Notabile au fost vocile lui Mohammad Kazem Shariatmadari cu rang de Mare Ayatollah și Marja (ghid spiritual) – sau a lui Hossein Ali Montazeri, tot Mare Ayatollah. Ambii cu contestat conceptul de guvernare a juristului islamic, faptul că puterea acestuia era nelimitată și fără control popular.

În linia tradițională a islamului șiit, ambii au argumentat că religia nu are ce să caute în politică, și că acest amestec va face ca religia să aibă de suferit iar oamenii să fie îndepărtați de credință. Datorită statutului lor de lideri sprirituali Marja , nici Shariatmadari nici Montazeri nu puteau fi eliminați fizic, ca alți opozanți, dar au fost izolați în arest la domiciliu.

Locțiitorul imamului ascuns

Khomeini a preluat, dezvoltat și unificat interpretări teologice mai vechie și considerate marginale de numeroși teologi șiiți ai vremii. El este asociat cu conceptul  velayat-e faqih – tutela juristului islamic, care trebuie să coordoneze toate aspectele religioase și sociale ale vieții credincioșilor, până la revenirea imamului ascuns, până la întoarcerea lui Mesia.

Khomeini a extins politic acest concept iar liderul suprem religios al republicii islamice a devenit un fel de gardian și guvernator pe principii religioase al tuturor aspectelor administrative şi politice, cel care supervizează fiecare acţiune pe plan intern sau extern a celorlalte autorităţi și instituții iraniene.

Legile societăţii trebuie să urmeze strict legea lui Dumnezeu, şaria, care răspunde tuturor nevoilor omeneşti şi oferă instrucţiuni şi norme pentru fiecare domeniu al vieţii”, a scris Khomeini.

Alegeri în umbra lui Khomeini

2009, de câteva zile, la posturile de televiziune, printre spoturile electorale, se difuzează neîncetat documentare despre viaţa ayatolahului Khomeini şi anunţul din 1989 privind moartea lui. În paralel se desfășoară campania electorală pentru prezidenţiale, fiecare tabără, conservatori, neoconservatori ori reformişti, încearcă să interpreteze ideologia imamului şi a republicii islamice în aşa fel încât să se potrivească cu programul lor politic. Numele lui este pomenit mai des decât oricând și pentru că alegerile au loc la 20 de ani de la moartea ayatolahului Khomeini, pe 3 iunie 1989.

Milioane de iranieni au venit atunci la Teheran să asiste la înmormântare. Autorităţile au fost nevoite să organizeze o a doua ceremonie, pentru că la prima, mulţimea aproape a distrus coşciugul de lemn ca să îi vadă trupul şi să smulgă bucăţi din giulgiu. A doua oară, coşciugul din metal a fost transportat cu elicopterul până la mormânt.

În 2009, la 20 de ani de la dispariția lui Khomeini, nu mai erau milioane de iranieni la mausoleu, dar adorația unora era încă vizibilă. “Eu eram mică atunci, şi îmi aduc aminte că părinţii m-au luat cu ei când au venit la înmormântare, pentru noi e ca şi cum el ar fi murit ieri, exact cum e cu imamul Hossein” mi-a povestit o femeie în chador.

Dacă în 2009, erau politicieni care încercau să reformeze republica islamică reinterpretând principiile de guvernare ale lui Khomeini, războiul declanșat în 28 februarie 2026, pare să fi determinat regimul să ajungă la interpretări despre care cercetători care au studiat ideologia fondatorului republicii islamice, spun că subminează însuși conceptul velayat-e faqih.

Rahbar sau Zahak

Deja de la finalul războiului cu Irakul, apoi tot mai evident în anii 90 și începutul anilor 2000, până la protestele de amploare începute în decembrie 2025, construcția gândită și realizată de Khomeini și însuși conceptul velayat-e faqih au fost sub un asalt constant din interior și o presiune crescândă a nemulțumirilor unei populații tinere care, în procente tot mai mari, nu mai simțea nicio legătură nici cu revoluția islamică nici cu spiritul de sacrificiu al anilor de război cu Irakul.

Dacă autoritatea religioasă a lui Khomeini nu putea fi contestată, cel care i-a urmat ca Rahbar (apelativul popular pentru lider suprem) Ali Khamenei, a fost considerat de mulți teologi și înalți ayatollahi drept insuficient pregătit și calificat pentru postul de lider suprem și lipsit de talentul politic și capacitatea de negociere a lui Khomeinni între diverse grupuri și tabere de putere.

Ceea ce l-a adus pe Khamenei în fruntea statului (cultivat înainte de moarte de Khomeini) a fost mai degrabă lipsa lui de înclinație spre orice fel de reformă a republicii islamice. Sunt iranieni care spun că Khomeini a convins prin charismă și autoritate religioasă, că velayat-e faqih a fost posibil numai în conexiune cu persoana sa iar Khamenei a fost doar un locțiilor fără anvergura spirituală și teologică a lui Khomeini, lucru care a șubrezit susținerea pentru republica islamică construită în jurul unui rahbar.

Citește și: Republica Islamică – Cronica unei morți anunțate

În plus, cei mai mulți foști loialiști spun că, politicile lui Khamenei au dus la erodarea popularității conceptului velayat-e faqih, și pentru că liderul suprem s-a încăpățânat să nu adapteze republica islamică la vremuri și la o populație cu aspirații și cerințe în bună parte diferite de cele ale generațiilor din anii 60 și 70. Aceste politici în evidentă contradicție cu repetatele și tot mai desele cereri ale străzii în toate domeniile de la drepuri la politică internă și economie, au tăiat în timp legătura, spun observatori iranieni, creată de Ruhollah Khomeini cu cea mai mare parte a populației.

La toate valurile de proteste din anii 90 până acum, personajul central contestat și detestat a fost liderul suprem Ali Khamenei, asemănat la protestele din iarna acestui an cu Zahak – personaj din colecția lui Ferdousi de mituri fundamentale persane Cartea Șahilor, un tiran și personificare a răului Ahriman (în Zoroastrism echivalentul diavolului din creștinism).

Dizidenții iranieni, unii dintre ei foști loialiști ca Akbar Ganji (fost pasdar devenit jurnalist și apărător al drepturilor omului, autor al celebrului volum ”Casa Întunecată a Fantomelor” care implică cele mai înalte niveluri de putere ale regimului în asasinarea a numeroși intelectuali și activiști iranieni în anii 90) arată că regimul cu Khamenei în frunte a pierdut legitimitate, limitându-se și guvernând numai pentru nucleul dur de susținători, care acum este evaluat la aproximativ 12% din populație (alte surse spun 15%).

Mojtaba nu Mojtahid

Khamenei a încercat să controleze curentele de reformare a republicii islamice și să limiteze protestele în creștere prin eliminarea moderaților și reformiștilor de pe liste de vot la alegeri, ceea ce a dus la absenteism în creștere și pierdere de legitimitate (la prezidențialele din 2024 s-a înregistrat cea mai scăzută prezență la urne din istoria republicii islamice).

Și tot în seama lui Khamenei și a apropiaților săi este pusă corupția în creștere și implicarea tot mai evidentă în politică a Pasdaran – Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice. Pe fondul manifestărilor de contestare din societate, liderul supram s-a bazat tot mai mult pe Pasdaran iar tot mai multe figuri din politică, inclusiv fiul său Mojtaba, au cultivat asiduu legături cu diverse forțe și tabere din cadrul Sepah (apelativ pentru Corpul Gărzilor Revoluționare).

Numeroși analiști iranieni susțin că cel mai probabil, Mojtaba nu ar fi ajuns rahbar dacă tatăl său Ali Khamenei nu ar fi fost ucis și dacă nu ar fi fost războiul declanșat de SUA și Israel pe 28 februarie. Cu toate că fostul rahbar era tot mai puțin preocupat de aparențe, surse iraniene spun că, îi permisese lui Mojtaba să devină o eminență cenușie a puterii în conexiune cu Pasdaran și să ”corecteze” din umbră traseele politicii iraniene, însă nu agreea ambițiile fiului de a deveni lider suprem, în principal de teamă că nucleul popular care susține republica islamică ar fi fost revoltat de modelul monarhic ereditar.

Citește și: Cum poate să cadă regimul din Iran și care e cel mai rău scenariu

În plus, criza de legitimitate s-ar fi adâncit, de vreme ce Mojtaba nu deține nici măcar calificările religioase, teologice și politice ale tatălui (deja considerate inferioare prin comparație cu Ruhollah Khomeini), de exemplu nu a deținut nicio funcție publică (Ali Khamenei a fost președinte).

Însă, astfel de considerente nu mai aveau cum să conteze în plin război de supraviețuire iar opinia generală este că în Iran acum, la putere este Sepah iar singura concesie de imagine făcută de Gărzi a fost să determine desemnarea unui lider suprem care să proiecteze imaginea de sfidare (după ce președintele Donald Trump l-a declarat pe Mojtaba Khamenei nepotrivit din punct de vedere american), de continuitate și de rezistență.

Mojtaba este una dintre figurile cele mai opace ale puterii iraniene și cumva în oglindă cu imaginea Sepah. O figură cunoscută dar misterioasă, care a proiectat putere în mai multe situații (alegerea președintelui Ahmadinejad, înăbușirea Mișcării Verzi și a altor valuri de proteste) dar fără să se exprime public, aproape că nu îi este cunoscută vocea, nu a dat interviuri, nu a ținut discursuri și nu a încercat să obțină legitimitate prin comunicare cu publicul, ci numai în spatele zidurilor și culoarelor puterii. De fapt, Mojtaba Khamenei este aproape la fel de misterios ca Sepah.

Din analiza dezbaterilor din ultimii ani privind succesiunea și a opiniilor iranienilor după anunțul că Mojtaba Khamenei este noul lider suprem, reiese că Sepah pare să fi decis, că în plin război, este de preferat un rahbar despre care cei mai mulți comentatori spun că este fie doar cu numele lider suprem fie este în perfectă concordanță cu pricipiile și planurile Gărzilor.

Fără velayat-e faqih în război

În esență, Sepah a amânat pentru după război problema de imagine, problema legitimității liderului suprem, care de altfel, la momentul în care scriu, încă nu a apărut public, nici măcar cu un mesaj audio sau video înregistrat. Ba chiar sunt dizidenți iranieni care consideră că Mojtaba, dacă încă este în viață, este doar o figură de tranziție iar după război, dacă republica islamică supraviețuiește, ar urma o demisie (posibilă conform Constituției) și fie alegerea unui nou rahbar fie înlăturarea oricăror pretenții de menținere a velayat-e faqih și preluarea pe față a puterii de către Sepah, deci transformarea republicii islamice într-o dictatură militară.

Într-un asemenea scenariu, Sepah va încerca să convingă nucleul de susținere a regimului că, din cauza amenințărilor fără precedent la adresa republicii islamice, esența mesajului și ideologiei ayatollahului Khomeini, poate fi păstrată numai printr-o formulă modificată, deși Khomeini spusese clar că Pasdaran nu trebuie să se implice în politică. Sepah este conștient cât de multă încredere au pierdut clericii în rândul unor loialiști ai republicii islamice, revoltați de bogăția și luxul afișat de mulți mullahi pe care îi consideră trădători ai principiilor lui Khomeini.

Citește și: VIDEO Ambasadorul Israelului la București: Regimul iranian dezvoltă capacitate balistică cu rază de acțiune foarte lungă, care arată că poate lovi și capitale europene

În ce-i privește pe iranienii care vor ruptura cu trecutul și prezentul, regimul continuă și intensifică arestările, sub loviturile americane și iraniene, anunță execuții de spioni, instalează tot mai multe puncte de control pe străzi și blochează aproape total comunicațiile cu exteriorul.

Așa cum la începutul anilor 2000 Pasdaran au explicat că, în pofida testamentului lui Khomeini, au fost nevoiți să intre în politică tocmai ca să asigure continuitatea revoluției islamice, și după război ar putea invoca salvarea principiilor de bază ale ideologiei revoluționare islamice. Acum Sepah încearcă să înăbușe orice tentative de protest și mobilizare populară, așteptând să funcționeze strategia de rezistență, de extindere a conflictului cu pierderi economice masive pentru regiune și lume iar astfel președintele Trump să cedeze. Pentru puterea de la Teheran, victoria în acest război este supraviețuirea, pentru ca apoi să urmeze în plan intern consolidarea.

Dacă în cercurile iraniene de putere clericală sunt și pragmatici ori moderați care ar favoriza o serie de reforme-supape prin care să se mai disperseze din nemulțumirea populară, pentru Sepah și o parte dintre clericii ultraconservatori, orice tentativă de relaxare a pumnului strâns peste guvernare și economie ar echivala cu sinuciderea.