Președintele Donald Trump tot încearcă să scape din îmbrățișarea iraniană de la revedere și nu reușește, forțat să tot acorde prelungiri de termene limită. Când un musafir iranian spune gazdei „iavaș, iavaș berim” este semnalul că abia acum începe lunga despărțire presărată cu expresii și gesturi care, doar aparent anunță că ar fi iminentă ieșirea pe ușă.
Povara iraniană
Între ele este „khob, zahmat kam konim” adică „bun, hai să ușurăm povara”, în sensul că gazda scapă de povara musafirilor. Și ce povară s-a dovedit regimul de la Teheran pentru politica americană și pentru întreaga regiune… După o revoltă populară de proporții în iarnă urmată de 3 luni de război, republica islamică a fost și este paradoxal în cel mai vulnerabil moment din istoria recentă și în același timp se dovedește un nod gordian care nu poate fi nici desfăcut nici tăiat.
Prinsă între atacul din exterior și nemulțumirea internă, republica islamică s-a dezvăluit transformată, prin asumarea pe față a puterii de către armata ideologică și s-a radicalizat, amânând să ia în considerare orice calmare a propriului popor până la clarificarea amenințării imediate americane și israeliene.
În așteptare
Iar când mult așteptatul și des anunțatul ca iminent acord între Washington și Teheran, va fi în sfârșit semnat, informațiile care au ajuns în presă despre prevederi par să lase în avantaj republica islamică. Este de așteptat ca în acel moment, regimul iranian să înceapă o nouă rundă de tergiversare, pentru că problema dosarului nuclear are șanse mici să fie rezolvată în 60 de zile (conform surselor Axios), date fiind liniile roșii de netrecut pentru fiecare dintre părți. Cel mai probabil, Teheranul va fi cel care va stabili ritmul său, cu totul diferit de cel american, pentru o nouă înțelegere nucleară.
Citește și: Armata Imamului ascuns. Povestea Gărzilor Revoluționare din Iran
Republica islamică nu se grăbște și nu se va grăbi pentru că este vorba despre propria supraviețuire. Teheranul consideră că trebuie să cedeze puțin atât cât are nevoie președintele Trump ca să poată prezenta pentru consum intern întreaga aventură iraniană drept o victorie. Regimul este în stare de asediu, din exterior și din interior, și are nevoie să își păstreze rachetele, rețeaua chiar și slăbită de actori regionali nonstatali ca Hezbollah și programul nuclear. Problema pentru Teheran este că acestea trei îl pun la adăpost, dar îl și expun la viitoare atacuri, în special israeliene. Este un paradox pentru care republica islamică vrea timp ca să ajungă să îl controleze.
Pregătiri capitaliste
Așa că, o parte din soluție este o posibilă cointeresare economică a administrației Trump, spun dizidenții iranieni. În sensul că Sepah a decis că poate sacrifica ceva loc pentru bani străini în monopolul pe care îl are asupra economiei iraniene.
Activiștii iranieni de stânga au remarcat, de exemplu, pregătiri pentru ieftinirea forței de muncă iraniene deja sărăcită. Astfel, potrivit presei de stat, guvernul a propus scăderea contribuțiilor sociale pentru angajatori, oricare ar fi ei, de la 23% la 7%, iar diferența să fie acoperită din alte taxe, cu alte cuvinte povara să ajungă tot la populația care s-a revoltat în iarnă, cu segmente din toate profesiile înfuriate de întârzierile cu lunile la plata salariilor și pensiilor și strivită sub inflația galopantă.
Bastionul Ormuz
Cu ochii printre rânduri în comunicatele și editorialele publicate de Tasnim, agenția de presă controlată de armata ideologică a republicii islamice, reiese că regimul vrea și pe viitor, după ce a testat arma gâtuirii Ormuz, nu doar să țină în șah regiunea și lumea ba chiar să i se recunoască oficial un control extins asupra zonei de flux de petrol.
Când toată lumea aștepta, la începutul săptămânii, un anunț despre acordul cu SUA, Tasnim a publicat o listă de condiții iraniene, între care practic o recunoaștere a extinderii jurisdicției Teheranului și în apele teritorile ale Emiratelor Arabe Unite și ale Omanului.
Mai mult, regimul a transmis că impune taxe de tranzit pentru toată zona desemnată, într-o hartă transmisă de autoritatea maritimă iraniană și care era diferită de alta prezentată în urmă cu câteva zile, în sensul că spațiul cu jurisdicție autostabilită iraniană era și mai mare.
Flexibilitate
Între timp, blocada americană asupra porturilor iraniene a forțat în republica islamică o schimbare de alocare de rsurse. Cum țițeiul nu a mai putut fi exportat, guvernul a decis să îl rafineze, atât cât poate, pe teritoriul țării și să îl folosească la producția de energie pentru uz intern, unde sunt deficite mari și pene de curent care nu doar lasă oamenii pe întuneric în case, dar și opresc munca în fabrici. În schimb guvernul a decis să trimită la export prin Irak și Turcia, gazele naturale care alimentau până de curând producția de energie pentru uz intern.
În presa de stat oficială au apărut recent trimiteri la contractul prin care Iranul trebuie să ofere anual Turciei 9,6 miiliarde de metri cubi de gaz, contract care urmează să expire în luna iulie. Un editorial îndemna la grabă în negocieri pentru prelungirea lui și avertiza că Teheranul trebuie să micșoreze dependența de exporturile de petrol și cu o potențială deblocare de fonduri înghețate în afara țării să finanțeze retehnologizarea în domeniul energetic.
Citește și: Așteptându-l pe Mesia – Cel mai ascuns lider suprem
În plus, ca să compenseze pierderea masivă de 80% în exporturile de petrol din cauza blocadei americane, republica islamică a optat pentru trimiterea de țiței spre China cu trenuri și a scăzut masiv producția, lucru vizibil în comunicările sporadice din Iran cu exteriorul, care scot la iveală că sute și mii de muncitori din domeniul petrolier aau fost trimiși în concedii forțate.
În esență, republica islamică se adaptează cu lecții învățate din războiul de anul trecut și de anul acesta, în timp ce aplică în continuare în negocierile cu Statele Unite o lungă despărțire și un șir aproape fără sfârșit de formule de tergiversare, care să îi permită să supraviețuiască și să se consolideze post conflict.
Madam,Iranul a fost ani de zile cel mai mare importator de produse romanesti,industriale si de consum
In Iran arau la un moment dat mai multe tractoare U-650 decat in Romania,care le producea
Respect Iran!
Pentru femeile ucise sau batute public ,pentru sharia care permite umilirea sau chiar uciderea sotiei,miliardele de dolari pentru organizatii teroriste ,pretentia de a conduce intreaga lume islamica si schimbarea regimurilor din zona,etc,etc…Respect Iran !
cenzura va impiedica obiectivitatea!ziar de mana a treia
tot ati inceput cu proverbe si noi avem unul:”incetul cu incetul se face otetul”…sau ”grabeste-te incet”/”festina lente”…sau „graba strica treaba”
O mai lungește vreo trei luni…între timp portocaliu de la casa albă va fi dus…
După trei internări la spital, cică i-au schimbat uleiul, filtrele, sondele abs,airbag
… portocaliu va mai rezista până la noua revizie…
gandeste-te la:”cine rade la urma , rade mai bine”/”ceea ce tie nu ti-ar place( sa ti se intample), atuia nu-i face”/”Cine sapa groapa altuia poate cadea in ea”…Lasa astrele sa schimbe lucrurile in lume, nu te face profet!
Lasa l bah sa astepte ca a mai murit si Putin de vreo 10 ori pana acuma, si cand o sa moara intradevar ca de obicei oamenii mor pe la asa varste o sa zica pai v am zis noi de vreo 30 de ani ca e pe moarte…..