Nouruz – Anul Nou persan de foc

Dansul focului care purifică

Însă, din Iran au reușit să ajungă în afara țării imagini în care tineri încearcă pe străzi să țină tradiția salturilor peste foc, de purificare conform tradiției zoroastriene, pentru ca în scurt timp să se împrăștie când se apropie forțe de securitate, care văd în astfel de manifestări potențial de revoltă populară.

Focul este strâns legat de celebrarea Nouruz. De chaharșanbe suri (miercurea ospățului, miercurea petrecerii sau miercurea roșie), în ultima miercuri dinainte de anul nou, mai ales tinerii dansează și sar peste mici focuri de tabără aprinse în curți sau spaţii publice, în timp ce strigă zardi-e man az to, sorkhi-e to az man – ” paloarea mea la tine, roșeața ta la mine”/”îți dau paloarea mea la schimb pentru roșeața ta”.

Trecerea prin foc transformă boala în sănătate, tristețea în bucurie, depresia în speranță, lacrima în zâmbet. Focul arde iarna și relele anului trecut dar presupune și o transformare personală, o curăţare spirituală, arderea păcatelor, defectelor şi slăbiciunilor omeneşti.

Sărbătoarea de rezistență

Anul nou este sărbătoarea preislamică pe care republica islamică nu a reușit să o elimine, să o șteargă din calendar, până și susținătorii regimului o respectă și îi exersează obiceiurile și ritualurile. Anul acesta, Nouruz are o încărcătură politică puternică, pe fondul unei tot mai accentuate raportări publice la corpul de tradiții, literatură, mitologie și concepte zoroastriene alături de islamul gnostic sufi în opoziție cu varianta dură a islamului republicii islamice. În timpul ultimelor valuri de proteste, și mai ales la cele din ianuarie, în imagistica și limbajul protestatar au apărut frecvent trimiteri la cultura și identitatea mazdeană și zoroastriană persană (mazdeismul este una dintre cele mai vechi religii dualiste ale lumii, rădăcină a religiilor monoteiste, reformată de profetul Zoroastru de unde și numele sub care este mai cunoscută în Occident – zoroastrism).

De exemplu, fostul lider suprem Ali Khamenei a fost frecvent asemănat cu Zahak – un tiran din Cartea Regilor, întruchiparea răului, a minciunii și a întunericului care își consumă la propriu supușii. Firul roșu în mitologia persană zoroastriană este permanenta luptă dintre bine și rău, adevăr și minciună, întuneric și lumină iar de Anul Nou, în plin război și la 2 luni de la proteste, povestea eroului Jamșid, este cu atât mai relevantă și mai rezonantă în sufletul iranian.

Mituri vechi despre realități noi

Povestea spune că Jamșid era un rege îndrăgit de oameni, care a domnit sute de ani, a adus civilizație, pace, prosperitate și justiție, a inventat științele între care medicina, agricultura, mineritul și armele din metal. Tot el împarte oamenii în 4 categorii : cei care cercetează și practică spiritualitatea și ritualurile, războinicii, agricultorii și negustorii. Cu puterile sale elimină bolile, bătrânețea, sentimentele negative ca invidia și chiar fenomnele meteo nefavorabile. Jamșid supune demonii lui Ahriman (diavolul) iar după ce creează acest paradis, când se odihnește la echinocțiul de primăvară, stabilește sărbătoarea Nouruz, a victoriei asupra iernii și întunericului.

Numai că, în sufletul lui Jamșid se strecoară vanitatea și odată cu ea influența lui Ahriman cel rău, distrugătorul, așa că Jamșid îi obligă pe demonii pe care îi supusese să îi construiască un tron de aur în ceruri, pe care să stea adulat de toate creaturile. Regele ajunge să se creadă zeu și își pierde farr – grația divină, lumina care radiază, aura oferită de Ahura Mazda (Dumnezeu) celor care încarnează adevărul și dreptatea și care le oferă conducătorilor legitimitate.

Citește și: Așteptându-l pe Mesia – Cel mai ascuns lider suprem

Între timp, devine tot mai puternic Zahak, fiul unui conducător arab care sub influența lui Ahriman își ucide tatăl ca să îi ia locul pe tron. Păcălit de Ahriman, Zahak lasă răul să îi sărute umerii, de unde îi cresc doi șerpi care, ca să nu îl atace trebuie hrăniți mereu cu creier de om. Indignați că regele a devenit un conducător injust, fără farr, fără legitimitate divină, oamenii se revoltă și apelează la Zahak, care îl înfrânge pe Jamșid. Urmează 1000 de ani de tiranie, în care populația este terorizată și aproape decimată de nevoia lui Zahak de a-și hrăni șerpii.

Până când, fierarul Kaveh vine la tiran să protesteze și să obțină eliberarea fiului său care urma să fie hrană pentru șerpi, așa cum se întâmplase cu ceilalți 7 fii ai bărbatului. Impresionat de curajul fierarului, Zahak îi eliberează fiul dar îi cere lui Kaveh să îl recunoască drept lider legitim, așa cum făcuseră alți oameni.

Kaveh refuză și pornește o revoluție pentru înlăturarea tiranului, în alianță cu Fereidun, un descendent regal legitimat cu farr, aura, grația divină a lui Ahura Mazda, pentru că voia libertate și dreptate pentru oameni. Zahak este învins și înlănțuit sub muntele Damavand (aflat lângă capitala Teheran de azi) iar noul rege Fereidun șterge urmele tiraniei și aduce pacea.

Casa „zguduită”

De obicei, în Iran, de Nouruz, vreme de două săptămâni aproape nimeni nu mai munceşte, iar programul în instituţiile publice este redus. Capitala Teheran aproape se goleşte. Toată lumea se retrage în parcuri ori în munţii din jurul Teheranului, la iarbă verde şi picnicuri care durează de dimineaţă până seara şi la care participă întreaga familie și prietenii. Deseori, în timpul vacanței de Anul Nou, iranienii călătoresc  în vizită la rudele din alte colțuri ale țării. Acum în plin război, nimeni nu mai face planuri de călătorie iar iranienii din orașe ca Teheran se tem că nici la picnic nu vor putea ieși, nu doar din cauza bombardamentelor ci și din cauza punctelor de control de securitate instalate în numeroase locuri, inclusiv pe arterele principale și la ieșirile pe autostrăzi.

Și totuși, pregătirile de sărbătoare s-au făcut și înseamnă mai ales curățenia generală cu un nume care în farsi înseamnă “a zgudui casa”. Este echivalentul românesc al curăţeniei de primăvară, înainte de Paşte. Tradițional, curățenia generală începe cu 30 de zile înainte și durează toată luna esfand. În farsi esfand este și numele plantei pe care iranienii o ard ca să alunge răul și ghinionul, să scape de cheșm khordan – deochi, nu doar în pregătirea Nouruz, dar și în orice ocazie în care au senzația că trebuie eliminate energii negative.

Citește și: Armata Imamului ascuns. Povestea Gărzilor Revoluționare din Iran

Sunt curățate temeinic absolut toate colțurile iar lucrurile vechi și stricate trebuie scoase din casă, ultima urmă de praf ștearsă, fiecare pătură bine scuturată. Casele trebuie să fie curate lună pentru musafiri și e nevoie de haine noi, pentru fiecare membru al familiei. O prietenă iraniană mi-a spus că în paralel cu curățenia din casă, se presupune că trebuie să îți faci curat și ordine și în minte și suflet.

Ouă vopsite de Anul Nou

Cu două săptămâni înainte de Anul Nou se plantează sabzi – verdețuri (cum facem noi cu grâul pus la încolțit de Sfântul Andrei), ca să aibă timp să iasă muguri care apoi vor fi piesa centrală a mesei de Nouruz. Cu o săptămână înainte, se pregătesc elementele sofre-ie haaftsin (cei 7 ”s”).

Apoi, pe o masă acoperită cu o țesătură cât mai frumoasă, se face  aranjamentul obligatoriu de Nouruz cu 7 sau mai multe alimente ori obiecte care în farsi au nume care încep cu litera “s” : sabzi – adică plantele tinere care simbolizează renaşterea și viața, sanjid – fructe uscate care simbolizează dragostea, sir – usturoi simbolul pentru sănătate, sib – măr pentru frumuseţe şi sănătate, seke – monedă adică bogăţie, somagh – sumac care reprezintă culoarea soarelui şi serke – oţet pentru răbdare şi înţelepciune. De cele mai multe ori este prezentă și samanu – o budincă dulce din iarbă de grâu. Aranjamentele se țin pe toată perioada sărbătorii (adică două săptămâni în cazul Iranului şi Afganistanului).

Pe lângă obligatoriile alimente cu nume care încep cu ”s”, mai sunt puse pe masă pește (care reprezintă viața), o carte de Hafez ori texte religioase sau Cartea Regilor de Ferdousi, o oglindă și lumânări (care simbolizează eternitatea) și dulciuri care reprezintă un viitor la fel de dulce. În Iran (dar și în Azerbaijan şi Tadjikistan), tot pentru masa de Nouruz sunt pictate ouă, ca simboluri ale fertilităţii, câte unul pentru fiecare membru al familiei.

Citește și: Iran – șah sau table?

Dar sărbătoarea de Anul Nou nu înseamnă doar mâncare. Se spune că de felul în care te porţi şi te simţi de Nouruz depinde tot restul anului. Trebuie să te comporţi atent cu toată lumea, să fii vesel, generos, iar asta îţi va aduce un an îmbelşugat şi fericit. Iranienii spun că dacă te cerţi cu cineva de Nouruz, numai în certuri o vei ţine tot anul.

În clipa trecerii în Noul An, toată familia se adună în jurul mesei cu haft-sin  și deseori se citește sau recită o poezie sau măcar o strofă a lui Hafez, potrivită cu momentul. De exemplu ”O boare de vânt aduce o nouă energie pământului sterp, Vechiul devine Nou, Sătulă de tirania despărțirii lungi, Privighetoarea se grăbește spre grădina de trandafiri și izbucnește în cântec, Inimă, dacă ții pentru mâine, bucuria de azi, riști să rămâi fără nimic, pentru că nu există nicio garanție”.

În prima zi a Anului Nou, familia se adună acasă la cel mai în vârstă membru și se mănâncă orez cu pește, felul tradițional de Nouruz. În toată perioada se face schimb de daruri iar cei care dau tonul vizitelor sunt tinerii care merg la rudele mai în vârstă, după care acestea din urmă le întorc vizita. Din casă, nu trebuie să lipsească dulciuri şi gustări pentru musafiri: alune, nuci, fistic, fructe proaspete, uscate ori confiate, şerbet, fursecuri, prăjituri, plăcinte şi omniprezentul ceai îndulcit.

De ghicit noroc

Importante de Nouruz sunt obiceiurile care se presupune că aduc noroc. De exemplu, tinerii iau o bucată de pânză, îi fac un nod, apoi roagă un trecător să desfacă nodul – astfel le este dezlegat norocul.

Există şi practici de ghicire a viitorului din cuvinte şi părţi de conversaţii auzite întâmplător pe stradă între trecători. Cum poezia este omniprezentă în Iran în cele mai importante momente din viață, nu avea cum să lipsească tocmai de Anul Nou. În căutarea unui indiciu despre ce poate aduce viitorul, iranienii deschid la întâmplare un volum de poezii, de obicei de Hafez, pun degetul pe un vers și încearcă să-l interpreteze.

La finalul celebrărilor de Nouruz, a 13-a zi Sizdah Bedar ( în traducere ”13 să dispari”) este similară celei de 1 aprilie de la noi, când se fac farse. Ca și în alte culturi, 13 este considerat număr cu ghinion și tradiția spune că dacă petreci această zi în casă, vei avea parte numai de nenoroc. Așa că toată lumea iese la picnic, jocuri în iarbă și la plimbare. Tinerii și nu numai își pun dorințe în timp ce împletesc noduri din fire de grâu sau alte frunze verzi, pe care apoi le aruncă în vânt. Și tot atunci, sărbătorirea Nouruz se încheie cu  sabzi lăsate să plutească pe o apă curgătoare iar gestul simbolizează reconectarea cu natura și revenirea la viață.