Conexiunea mitică la stele

​Pentru mulți iranieni aparatele Starlink au devenit mitice, sunt înconjurate aproape de legendă, pornind de la avertismentele oficiale că sunt interzise (ceea ce le face și mai dorite pentru că interdicția sugerează că regimul se simte amenințat de ele, deci funcționează), la modul în care ajung în țară și până la prigoana autorităților și pedepsele aspre care vin la pachet cu ele. Ca să nu mai vorbim de prețul uriaș, cu atât mai mult cu cât dispozitivele Starlink sunt aduse prin contrabandă în republica islamică. La final, prea puțini iranieni și le permit.

Victorie strategică

​Regimul a anunțat cu fast deblocarea internului, aproape ca pe o victorie, remarcă F și se întreabă ”Victorie strategică asupra cui, că nu dușmanii au blocat netul, ci chiar regimul?!”. Însă cortina de fier în spatele căreia a stat întreaga țară aproape 3 luni nu a căzut cu totul.

​Este vorba doar despre o întoarcere, în cel mai bun caz, la starea de dinainte de protestele din iarnă. Imediat după ridicaarea oficială a restricțiilor, Netblocks a înregistrat o conectivitate la 80% din cea de dinainte de blocadă după ce a monitorizat doar accesul iranienilor. În schimb Kentik arată că traficul este de numai aproximativ 40% pentru că măsoară cantitatea de date care ajunge în afara Iranului.

​Într-adevăr, M. îmi poate doar răspunde la întrebări în scris, în timp ce S. reușește să trimită un atașament. Fotografiile se încarcă greu sau deloc, comunicarea video este instabilă. Alți iranieni încă sunt offline. Costurile blocadei au fost uriașe. ”Nu știm exact cât de mult am pierdut, transparența este zero, avem certitudini doar legat de ce se simte în case și pe străzi, în veștile despre mici afaceri închise, despre falimente și frânturi de informații oficiale ” spune M.

Transformarea digitală

​Guvernul tot mai timid în fața Sepah (Corpul Gărzilor Revoluției Islamice) și a instituțiilor de securitate a transmis prin câteva voci avertismente că economia pierde masiv din cauza internetului blocat. De exemplu, Camera de Comerț a informat parlamentul, fără efect.., că blocarea internetului internațional a costat în mod direct țara aproximativ 40 de milioane de dolari pe zi iar pierderile indirecte se ridicau luna trecută, la 80 de milioane de dolari zilnic.

​S. îmi spune că întreaga chestiune a accesului la internet nu este doar despre comunicare ci arată o transformare a republicii islamice, o subordonare absolută a instituțiilor care au la bază votul populaar, fie el și cenzurat de Consiliul Gardienilor Revoluției (organism format din 12 ayatollahi și specialiști în drept islamic numiți de liderul suprem care stabilesc ce persoane pot candida sau nu la o funcție publică).

​Asta pentru că, guvernul pare să aibă și mai puțină influență și voință proprie decât înainte iar ministerele așteapă aprobarea armatei ideologice pentru cele mai mărunte sau importante decizii administrative. Deblocarea internetului este printre ele. Deconectarea, reconectarea sau parțiala deblocare a internetului este ordonată de Sepah, guvernul nu mai are nicio autoritate, e acolo ca să execute, spune S.

Extremiștii rezilienței

​Restricționarea internetului a devenit și va mai fi pe viitor, indiferent cum se termină conflictul cu SUA, o armă politică în mâinile nou afirmatei în mod deschis puteri militare de la Teheran.

​O putere care se consideră și se afirmă drept apărătoarea rezilienței și stabilității republicii islamice și care vede internetul liber drept o amenințare la adresa securității. Nu întâmplător, una dintre poreclele vehiculate de iranieni este ”tondravha-ie poiedari” ”extremiștii stabilității, rezilienței”.

​M. atrage atenția că guvernul și-a pierdut până și străvezia și tot mai slaba capacitate de a negocia compromisuri cu instituțiile de securitate și militare, pe care o avea până la războiul declanșat pe 28 februarie.

​Blocarea internetului a avut ca rezultat paralizarea și falimentarea micilor întreprinderi și sărăcirea iranienilor a căror muncă depinde de internet, pentru că au fost nevoiți să cumpere VPN-uri la prețuri exorbitante care pe deasupra sunt slabe și instabile.

Corupția digitală

​Piața VPN-urilor mai dezvăluie ceva despre noua republică islamică, în conturare pe fondul războiului – o consolidare a corupției și o nouă sursă de împărțire în categorii economice și politice. Asta pentru că mult doritele VPN-uri pot fi cumpărate de la companii și firme care aparțin, direct sau indirect, tot oamenilor din structuriile militare ideologice.

​”S-au făcut averi aici din asta, de când a început războiul” spune S., ”oamenii vorbesc că firmele legate de Sepah au recuperat din afacerea cu internetul ce au pierdut din alte afaceri ale lor afectate de război”. În esență, regimul își acoperă pierderi de război tot pe spinarea unei populații deja sărăcite și a unei părți din economie care este neafiliată structurilor.

​Este o dublă lovitură – sistemul se finanțează și în același timp împinge la margine și chiar elimină economic acele categorii de afaceri mici care presupun mentalități, abordări și filosofii opuse ideologiei generale, de exemplu în domeniul IT sau al profesiilor liberale ori în rândul acelor femei antreprenoare care și-au construit mici afaceri de comerț sau servicii online. Aproximativ jumătate de million de iranieni au slujbe în mici întreprinderi care depind de internet.

​De altfel, Asociația Iraniană a Breslelor a avertizat public, că țara a pierdut deja și va mai pierde o bună parte din forța de lucru înalt calificată din IT și a calificat drept absurdă o propunere în dezbatere care presupune acces la internet doar pentru companii dar nu și pentru potențialii clienți din țară.

​Realizatorul unui podcast iranian independent, Arash avertizează că noua deschidere este o amăgire, de vreme ce internetul este în continure filtrat puternic și supravegheat și exprimă aceeași îndoială ca M. și S. în legătură cu autonomia de decizie a guvernului – ”Dacă guvernul chiar deține acum cheia internetului, atunci guvernul să apese și restul butoanelor, câtă vreme există filtre este ca și cum ai scoate prizonierii de la carceră și i-ai trimite în închisoarea comună”.

​Sistem de caste

​Accesul la internet și diferențele în calitatea lui arată o nouă față a deja tot mai adâncitei polarizări socio-economice din republica islamică, practic scoate la iveală un sistem de caste. Cine este afiliat economic are acces la internet ”bun”. Cine este loial ideologic regimului are acces la internet ”bun”. Cine vrea supraviețuire economică sau să obțină profit cât de mic, trebuie fie să plătească fie să se ralieze ideologic ca să aibă internet ”bun”. Arash scrie : ” Internetul nu este un privilegiu, este un drept”. Privilegiații economic și ideologic au net ”bun”. Casta afiliată Sepah are internet ”bun”.

​Arash, S., M., dar și alți iranieni pomenesc de celebrele în Iran, ”sim-uri albe”, sau ”sim-uri pro” pe care le obțin doar cei mai bogați dintre iranieni și cei care sunt rotițe în mecanismul statului, inclusiv formatori de opinie, analiști, jurnaliști ori profesori universitari. ”Accesul la internet este acum un instrument politic, de diferențiere între iranienii buni care amplifică vocea regimului și cei răi”, spune S.

Internet Pro

​De altfel, în martie, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Fatemeh Mohajerani a declarat că ”cei care vor transmite mai departe vocea noastră (n.r. mesajul regimului) vor avea posibilități să comunice online”. Se referea la sistemul denumit ”Internet Pro”. ​Ulterior, pe CNN și alte posturi internaționale, ”analiști” de la Teheran comunicau cu lumea iar însuși ministrul de externe Abbas Araghchi, întrebat în plin interviu la CBS, cum se face că el are internet, spre deosebire de majoritatea offline din țară, răspunsul a fost ”pentru că eu sunt vocea iranienilor”.

​”Internet Pro” este premiul pentru persoane, instituții și companii care conturează două țări diferite, Iranul regimului și restul Iranului. Activiștii iranieni cred că acest ”Internet Pro” oferit unei caste care susține regimul e menit și să creeze o piață internă online închisă similară celei chineze, chiar dacă oficiali din ministerul iranian al comunicațiilor au dat asigurări în repetate rânduri în presa iraniană, că nu există nicio astfel de intenție și nici infrastructura tehnologică necesară care să creeze în republica islamică o replică a modelului chinez.

Prietenii ruși și chinezi ai Teheranului

​S. se îndoiește că internetul va rămâne deschis, chiar așa filtrat. Spune că regimul pregătește de mulți ani sistemul la care s-a ajuns, care face posibilă blocarea internetului internațional pentru iranieni, iar perfecționarea va continua cu tehnologie și ”know-how” chineze și rusești, prietenii regimului de la Teheran, nu ai Iranului.

​Așa că iranienii care pot, vor continua să meargă, cine poate, până la granița cu Irak, Turcia ori Azerbaijan sau chiar Turkmenistan, pentru puțin internet și pentru cartele sim de acolo, doar ca să vorbească cu rudele din afară, doar ca să transmită frânturi din ce se întâmplă în țară”.

​Recent, un membru al Consiliului Suprem pentru Spațiul Cibernetic a declarat într-un interviu pentru publicația Faraz că republica islamică a achiziționat deja tehnologie chineză pentru limitarea internetului și încetinirea vitezei traficului.

​Explicația oficială pentru episoadele record ca durată de blocare și încetinire a internetului a fost nevoia de securitate, de protejare a liderilor militari și/sau politici ai regimului. Numai că, iranienii obișnuiți remarcă faptul că diverși comandanți și oficiali ai republicii islamice au fost lichidați în pofida internetului blocat, așadar, spun ei, de fapt e o măsură de protejare de propria populație nemulțumită.

​O populație care fără internet nu se poate organiza, nu se poate anima, nu poate dezvălui lumii ce se întâmplă în interior, nu vede și nu poate contracara discursul regimului pentru consum extern. ”Și oamenii nici nu mai văd imaginile postate de beizadele, care le arată cât de bine trăiesc unii iranieni”, remarcă M.

​S. spune că de fapt, după ce va ajunge la un aranjament cu SUA, regimul se teme că majoritatea acum amuțită de război și de represiunea dură din iarnă, nu este exclus să se mai revolte, mai ales că regimul, ca să supraviețuiască presiunii externe, face în plan intern aceleași greșeli economice, sociale și politice din trecut.