Prăjitura galbenă orientală made in USA

”Prăjitura iraniană galbenă (yellowcake – materie folosită pentru producerea de combustibil nuclear n.r.) nu le place, o preferă pe cea saudită”, scrie ironic un comentator ultraconservator și face trimitere la avertizarea prințului saudit Salman că Arabia Saudită va căuta să obțină arma nucleară dacă și Teheranul o va obține, apoi adaugă că singura protecție pentru republica islamică ar fi tocmai arma nucleară.

Prăjitura galbenă orientală made in USA

”Prăjitura iraniană galbenă (yellowcake – materie folosită pentru producerea de combustibil nuclear n.r.) nu le place, o preferă pe cea saudită”, scrie ironic un comentator ultraconservator și face trimitere la avertizarea prințului saudit Salman că Arabia Saudită va căuta să obțină arma nucleară dacă și Teheranul o va obține, apoi adaugă că singura protecție pentru republica islamică ar fi tocmai arma nucleară.

La Teheran este tot mai intensă dezbaterea publică declanșată acum peste o săptămână de anunțul administrației Trump că a ajuns la un acord nuclear în scopuri civile cu Arabia Saudită.

Abundă reproșurile, acuzațiile și criticile iar lipsa clarificărilor americane privind materialul nuclear îmbogățit este prezentată ca o dovadă a dublului standard, de vreme ce programul nuclear iranian a fost invocat ca motiv pentru războiul de 12 zile de anul trecut dar și pentru cel actual.

”Prăjitura iraniană galbenă (yellowcake – materie folosită pentru producerea de combustibil nuclear n.r.) nu le place, o preferă pe cea saudită”, scrie ironic un comentator ultraconservator și face trimitere la avertizarea prințului saudit Salman că Arabia Saudită va căuta să obțină arma nucleară dacă și Teheranul o va obține, apoi adaugă că singura protecție pentru republica islamică ar fi tocmai arma nucleară.

Opinia publică iraniană nu s-a calmat nici după ce, la o zi de la anunțul acordului, președintele Donald Trump a transmis pe rețeaua sa de socializare online, că este exclus ca Arabia Saudită să îmbogățească uraniu pe teritoriul său și că acordul, care oricum trebuie să primească și aprobarea Congresului, se referă strict la scopuri civile.

Alți comentatori iranieni au scris că va exista un moment al adevărului pentru Riyadh, dacă se va concretiza condiția exprimată de Donald Trump ca Arabia Saudită să încheie cu Israelul un acord Abraham și să stabilească relații diplomatice oficiale. Ei au comentat că o asemenea perspectivă, care ar izola și mai mult Teheranul în regiune, nu ar fi totuși tocmai eminent de vreme ce liderul saudit a condiționat deja un asemenea acord cu Israelul de recunoașterea unui stat palestinian.

Însă unii analiști iranieni merg mai departe și spun că, dacă Mohammed bin Salman ar renunța la această condiție, atunci ar fi vizibil pentru toată lumea că republica islamică, susțin ei, este de fapt singura căreia îi pasă de cauza palestiniană și singura țară din regiune care adoptă la nivel de stat, ceea ce susține populația regiunii, adică o Palestina independent și suverană.

Atomi pentru pace în mașina timpului

O parte a presei iraniene a făcut comparații între programul nuclear iranian și cel care se profilează în Arabia Saudită și a remarcat ironic că SUA din secolul XXI pune bazele unei noi puteri nucleare, așa cum a făcut cu Iranul în secolul trecut.

În 1957 SUA şi Iranul monarhic au semnat un acord de cooperare nucleară civilă, parte a programului american “Atomi pentru Pace” iar în 1967 SUA trimiteau în Iran transporturi de uraniu şi plutoniu pentru un reactor de cercetare.

În anii 70 au fost puse la punct planuri de construire pe teritoriul iranian a 20 de centrale nucleare cu ajutor american iar Teheranul a semnat acorduri cu mai mulţi contractori europeni între care firma germană Kraftwerk Union (parte a Siemens AG) şi a început lucrările la centrala Bushehr, cea a cărei construcție a fost apoi realizată de republica islamică cu Rusia.

Cu 4 ani înainte de revoluţia islamică, Institutul de Tehnologie Massachusetts  semna un contract cu Agenţia Iraniană pentru Energie Atomică pentru programe de specializare a inginerilor iranieni în domeniul nuclear. Transformarea Iranului în putere nucleară echivala atunci pentru Washington cu amplasarea unui pilon de influență într-o regiune în care se resimțea tot mai mult influenţa sovietică şi a ideilor marxiste.

Acum, remarca o profesoară iraniană de știițe politice, SUA vede în acordul cu Arabia Saudită, între alte beneficii, tot o contragreutate în competiția cu alți actori mari ca Rusia și China.

Modelul iranian din cutia franceză

Editorialișii iranieni evocă necunoscutele din acordul americano-saudit privind dreptul Riyadh-ului de a îmbogăți sau nu uraniu pe propriul teritoriu și amintesc de conceptul de ”cutie neagră”. Precedentul exisă chiar în istoria programului nuclear iranian.

În anii 1970, a fost creat consorțiul Eurodif, o inițiativă franceză, prin care statele puteau cumpăra uraniu îmbogățit, fără însă să aibă și acces la tehnologia de procesare iar șahul Pahlavi a decis ca Iranul să investească în proiect. De vreme ce înțelegerea venea cu condiții, inclusiv politice, care nu au mai fost îndeplinite de republica islamică, odată cu revoluța din 1979, combustibilul nuclear nu a mai ajuns în Iran.  Astfel, oficial programul nuclear iranian a fost oprit, pentru ca brusc, în 1982, Teheranul să anunțe că va îmbogăţi uraniu propriu la centrul nuclear de la Isfahan.

Necunoscutele înțelegerii americano-saudite privind criteriile de neproliferare nu îngrijorează doar Iranul ci și Israelul și comunitatea internațională care se teme de o cursă a înarmării nucleare ca în secolul trecut, când au fost posibile transferuri de tehnologie cum a făcut cercetătorul Abdul Qadeer Khan care a furat schițe de aparate centrifuge pentru îmbogățire pe când lucra la sediul din Olanda al Urenco.

Apoi în anii 70, aceste planuri au contribuit major la programul care a transformat Pakistanul în putere nucleară și ulterior, tehnologia a ajuns în țări ca Iran, Libia sau Coreea de Nord.

Comentatorii iranieni atrag atenția că, așa cum arată acum informațiile despre programul saudit, Teheranul, chiar și înainte de acordul JCPOA la care a renunțat Donald Trump în primul mandat, avea condiții de neproliferare mult mai solide.

Ei scriu că și pentru Arabia Saudită e nevoie absolută de control al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică inclusiv printr-un protocol suplimentar, mecanisme de reacție la orice posibilă deviere de la traseul programului, implicarea americanilor în toate componentele sensibile (pentru control mai bun) și mai ales în formula finală pentru combustibilul nuclear, fie ea prin achiziție ori printr-o așa numită ”bancă de combustibil” pe teritoriul saudit.

Iran și Israel de aceeași parte ?

Interesant este că opiniile iraniene coincid în acest punct cu cele israeliene. Și în Iran și în Israel, chestiunea combustibilului nuclear trezește îngrijorare. Numai că, Israelul nu pare să își propună blocarea acordului ci să îl influențeze în așa fel încât să  contribuie la o normalizare viitoare a relațiilor sale cu Riyadhul.

O abordare realistă spune clar că pentru Israel strategia nu ar trebui să combine mecanismele acordului nuclear cu o imediată intrare a Arabiei Saudite într-un acord Abraham (deși acesta a fost mesajul lui Donald Trump) ci mai degrabă să se asigure că va exista un control american profund asupra lanțului tehnologic, inclusiv în privința combustibilului nuclear, mai ales dacă acesta ar fi produs pe teritoriul saudit.

Chestiunea este delicată pentru că saudiții asta își doresc, să nu importe combustibilul ci să îl producă asistați de SUA, în țară, deși partea americană, istoric, a respins ideea de a oferi acces la tehnologia sa de obținere a combustibilului. O posibilă variantă de compromis ar fi ”banca de combustibil” pe teritoriul saudit.

Sunt voci care spun, inclusiv în Iran, că această bancă ar putea fi pe viitor folosită și ca să ofere Iranului combustibilul necesar și deci să elimine problema producerii lui pe teritoriul republicii islamice și a suspiciunilor de folosire a tehnologiei de îmbogățire în scopuri militare.

Numai că, pentru liniștea întregii comunități internaționale de neproliferare, banca aceasta ar trebui să fie regională și plasată sub supravegherea și controlul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.

O astfel de bancă nu doar pentru Arabia Saudită, dar plasată pe teritoriul ei, ar putea reduce ambițiile statelor din zonă de a-și dezvolta propriile programe de îmbogățire (cum a făcut Iranul) și ar aduce o interdependență creatoare de securitate printr-un mecanism regional. În esență, la un loc, statele ar fi motivate să se supravegheze reciproc.

Ambiții americane și saudite

Numai că trebuie depășite o serie de aspecte inclusiv de prestigiu și de proiecție de putere și relevanță regională, în special pentru Arabia Saudită. Până la aplicare, acordul americano-saudit mai are multe etape de parcurs, însă semnificația lui este uriașă pentru o regiune despre care în ultimii ani s-a tot spus că America a pierdut-o.

În plin război marcat de confuzie în privința scopului final, administrația Trump proiectează discursul că este pe cale să îndeplinească una dintre prioritățile mandatului prezidențial, cea de revitalizare a industriei nucleare americane, care pierduse teren în fața celei chineze și rusești.

Pentru SUA, acordul are potențialul de a obține nu doar o sursă consistentă de câștig economic dar și de consolidare a poziției economice americane fragilizate în regiune. Asta în timp ce a fost acreditată ideea că SUA în Golf nu mai avea de oferit decât securitate militară, și aceea devenită paradoxal vulnerabilitate, așa cum vrea să demonstreze Teheranul prin loviturile asupra țărilor din regiune care găzduiesc baze americane, ca răspuns la loviturile SUA în Iran.

În consecință, este puțin probabil ca SUA să accepte părți terțe în anumite componente ale programului nuclear saudit, așa cum ar dori Riyadh-ul, tocmai ca să elimine complet orice competitor care ar dori să se aboneze la sursa financiară uriașă saudită dar și la relevanța strategică pe care o oferă acest program celor implicați.

Fără cutii pentru Arabia Saudită

Pentru Arabia Saudită, acordul negociat îndelung nu este doar despre alternative energetice la petrol și despre securitate energetică, ci este și despre relevanță regională și nu numai. Dezvoltarea energiei nucleare este unul dintre pilonii principali ai programului Viziunea 2030, într-o asemenea măsură încât, în pofida unor potențiale complicații în relația cu SUA, Arabia Saudită s-a arătat dispusă să o obțină chiar cu riscul de a încheia înțelegeri cu concurenții Washingtonului.

La Teheran, analiștii apropiați de tabăra ultraconservatoare și militară spun că regimul nu are pârghii să oprească Arabia Saudită de la a deveni putere nucleară. Unii au făcut aluzie la faptul că, și în lipsa americanilor, regimul iranian nu ar fi avut pârghii să convingă Beijingul de exemplu să nu ofere Arabiei Saudite tehnologie nucleară.

Toți deplâng ceea cce cataloghează drept o consolidare a prezenței americane în regiune prin acest viitor program nuclear saudit dar speră că Riydh-ul nu va accepta așa numitul ”standard de aur” american și astfel, acordul va rămâne doar pe hârtie.

Standardul de aur în varianta saudită

Statele Unite au impus de-a lungul timpului, țărilor care au vrut tehnologie americană ca să își dezvolte programe nucleare civile, așa-numitul ”standard de aur”, în esență să nu ceară capabilități de reprocesare și îmbogățire. Este o condiție care a fost acceptată de Emiratele Arabe Unite, în 2009. În schimb, Arabia Saudită nu pare deloc dispusă să i se aplice modelul de cooperare cu americanii acceptat de EAU.

Arabia Saudită are un așa numit Acord Cuprinzător de Protecție cu AIEA dar nu aplică efectiv protocolul suplimentar. Analiștii iranieni acuză că, din informațiile făcute publice până acum, Washingtonul nu pare să oblige Riyadh-ul să aplice protocolul, ba chiar ar ocoli implicarea AIEA printr-o înțelegere bilaterală de protecție. Un comentator iranian chiar a remarcat că acesta ar fi un alt element din ceea ce a numit el ”filosofia trumpistă de distrugere a ONU și a oricărei autorități internaționale multilaterale”.

El a adăugat că pe fondul războiului pe care ”îl pierde” cu Iranul, Trump vrea să umilească republica islamică și să promoveze ca hegemon regional Arabia Saudită, și face trimitere la tonul triumfal al presei saudite care prezintă acordul nuclear ca pe o victorie strategică și o recunoaștere a regatului ca cea mai mare putere regională. Câțiva activiști liberali iranieni traduc acordul într-o cheie pierzătoare pentru regimul de la Teheran, dar pe termen lung, în sesul că, arma blocării Strâmtorii Ormuz nu poate funcționa la nesfârșit, spun ei, de vreme de Arabia Saudită va ajunge să își acopere consumul intern în creștere din energie nucleară iar petrolul îi va merge în cantități mai mari la export, dar pe rute alternative către care a fost forțată să se miște mai rapid, ca și alte state din Golf, de războiul din Iran.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Acum 3 mii ani diavolul a intrat in evrei. A venit Isus…trimis sa scoata duhurile rele din ei. Nu a reusit si a fost omorat. Acum aceleasi duhuri vor sa distruga omenirea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.