Noi stele vechi pe cerul republicii islamice

La sediul de campanie al lui Mohsen Rezaei

Teheran, iunie 2009. Căldura fierbe asfaltul, iar la orele prânzului străzile toropite sub soare se golesc. Se apropie alegerile prezidențiale iar efervescența campaniei electorale se mută din cauza căldurii în interior, în cafenele pentru susținătorii liberalului Mir Hossein Moussavi, în centrele cultural-religioase pentru cei ai lui Mahmoud Ahmadinjad și în sedii de campanie pentru echipele lui Mohsen Rezaei.

Presa străină nu este tocmai preocupată de fostul ”pasdar” (membru al Corpului Gardienilor/Gărzilor Revoluției Islamice – Sepah-e Pasdaran-e Enqelab-e Eslami) Mohsen Rezaei. Sunt omniprezenți, studiați și analizați primii doi candidați cu cele mai multe șanse în sondaje – Moussavi și președintele în funcție Ahmadinejad.

Însă, în Iran, Rezaei nu este chiar un necunoscut, a mai candidat și în 2005 dar s-a retras cu scurt timp înainte de ziua votului, dar mai ales este relevant pentru că, la fel ca Ahmadinejad, face parte dintr-o categorie de politicieni mai specială, cei care au început să se manifeste public în 2003 și provin din Sepah, armata ideologică a republicii islamice.

Campania electorală a lui Rezaie se dovedește interesantă prin rețeaua extinsă de sedii și agenți electorali în toată țara și numărul surprinzător de mare de tineri implicați, cei mai mulți studenți ( e drept nu la fel de mulți ca cei care îl susțin pe reformistul Moussavi).

Susținători ai lui Rezaei sunt Z și M, ambii studenți la științe politice. ”Presa străină nu îl înțelege deloc pe doctor Rezaei (titlu universitar n.r.), abia se scriu câteva rânduri despre el și este automat catalogat ca radical” îmi spune M în campusul Universității Teheran.

Z confirmă și îmi spune că aș fi surprinsă dacă aș studia mai în detaliu candidatul. Amândoi dau câteva telelefoane apoi stabilim să vin a doua zi la un sediu de campanie al lui Rezaie unde urma să fie o întâlnire a candidatului cu echipa și susținătorii și poate să obțin și un scurt interviu.

Eternul candidat

Zis și  făcut, ne întâlnim a doua zi dimineață. Z și M îmi dau câteva materiale electorale, îmi arată hărți, îmi spun în ce zone este mai popular candidatul. ”Doctor Rezaeei nu este așa de dur ca Ahmadinejad, dar nici reformist ca Moussavi, el este de fapt un tehnocrat dar care vrea păstrarea republicii islamice așa cum e, doar să fie mai mulți civili în aparatul de stat, în administrație” îmi spune M.

Îl întreb ce însemnă ”civili”, de vreme ce Rezaie a fost pasdar, deci militar. M. îmi răspunde că civil înseamnă pentru el ”nu cleric” și susține că politicianul este un om pragmatic, preocupat de economie și că a urmat cea mai bună școală tehnică din Iran – Universitatea de Știință și Tehnologie apoi pe cea de economie.

Z. adaugă că Rezaei crede cu adevărat în republica islamică, ca dovadă că încă de foarte tânăr a fost activist pentru înlăturarea șahului Pahlavi, a făcut închisoare și a fost torturat de Savak, poliția secretă a vremii. ”Spre deosebire de alți politicieni, el nu face paradă cu trecutul lui și consideră că în chestiuni care țin de știință și economia, religia nu are ce căuta” mai spune Z.

Când o întreb despre viziunea candidatului în privința statutului femeii și hejab, Z îmi răspunde, ușor iritată ”eu conduc aici echipa de campanie – asta viziunea lui”.

Aștept să apară candidatul în timp ce Z stă preocupată cu ochii pe telefon și trimite de zor mesaje. Abia pe la ora 10 încep să vină și ceilalți oameni din echipa de campanie și are loc o mică ședință. Într-un final apare și Mohsen Rezaei, ține un scurt discurs, schimbă amabilități cu câțiva dintre cei prezenți și pleacă. ”Bun, și interviul?” o întreb pe Z. ”Nu dă bine, în plină campanie electorală să dea interviuri presei străine”, îmi răspunde Z.

La alegerile din 2009, Mohsen Rezaei a ieșit pe locul 3, mult după Ahmadinejad și Moussavi. Au fost acuzații de fraudă electorală în favoarea lui Ahmadinejad, pe fondul sondajelor care îl dădeau câștigător pe Moussavi și a unor nereguli semnalate în mai multe locuri din țară. Au urmat proteste de amploare din care s-a născut așa numita ”Mișcare verde”, activă până în 2011 și reprimată prin arestări ale principalilor lideri. Mir Hossein Moussavi a fost eliminat de pe scena politică prin arest la domiciliu.

Procentul mic obținut în 2009 – 1,7% nu l-a descurajat pe Mohsen Rezaei. A mai candidat în 2013 și în 2021 și și-a căpătat porecla de ”candidatul etern”. La ultimul scrutin s-a plasat pe locul doi. Rețeaua lui de susținători și centre locale în toată țara, a fost invocată de analiștii iranieni ca fiind unul dintre motivele pentru numirea sa în postul de Secretar al Consiliului Național Suprem de Securitate.

Pe scara puterii

Rezaei are profilul tipic al unui politician destinat succesului în sistemul republicii islamice – origini modeste, o familie religioasă, ani de activism și coordonare de activități împotriva monarhiei, inclusiv grupuri de guerrilă care ulterior s-au unit și au format baza pe care liderul revoluției islamice Ruhollah Khomeini a creat Corpul Gărzilor Revoluționare.

Rezaie a luptat în războiul cu Irakul și a fost membru Sepah de la bun început, cu un important post de șef al unității de informații apoi chiar comandant al armatei ideologice la numai 27 de ani. Și-a completat pedigree-ul pentru un viitor politic cu un doctorat în economie iar în 1997 s-a retras din Sepah.

După numirea lui ca secretar al Consiliului Suprem de Securitate, activiștii de opoziție iranieni au făcut trimitere la luările lui de poziție din timpul războiului cu Irakul, care erau în favoarea continuării conflictului cu orice cost intern, până la epuizarea alianței inamice dintre Irakul lui Saddam Hussein și occidentali.

Ei consideră că numirea lui este un indiciu că în noul sistem iranian tot mai militarizat câștigă teren tabăra radicală. Alții însă spun că este vorba de o echilibrare internă a puterii președintelui parlamentului Baqer Qalibaf, percepută ca fiind în creștere, în contextul în care, fostul secretar al Consiliului, Mohammad Baqer Zolqadr era un apropiat al lui Qalibaf. Important de menționat este că și Zolqadr a fost membru al guerillei anti-monarhie înființată de Rezaei, înainte de victoria revoluției islamice.

În timp ce Qalibaf este perceput ca un conservator ceva mai pragmatic dispus la negociere, grupul de foști și actuali militari numiți recent în posturi-cheie este învăluit în declarații în favoarea continuării războiului fie până pleacă Donald Trump de la Casa Albă fie până obosește Washingtonul și Iranul poate astfel extrage un câștig maximal.

Fără clerici în funcții publice…de securitate

Prelungirea interimatelor în mai multe posturi esențiale pentru securitatea republicii islamice a fost citită, ori ca dovadă de slăbiciune, ori ca efect al luptelor interne. Acum însă, conservatorii  iranieni au prezentat întârzierile ca pe o logică și înțeleaptă cântărire a resursei umane disponibile ca să fie obținute cele mai bune potriviri la contextul actual.

Ba chiar, cum în continuare Ministerul Informațiilor are un interimar, chestiunea a trezit apeluri, inclusiv din rândul conservatorilor, la eliminarea unei cerințe în prezent obligatorie – cea ca ministrul să aibă calificare în jurisprudență islamică. Astfel, șeful serviciului secret trebuie să aibă competența de ”mujtahid”, adică poate emite noi legi sau reguli islamice pe baza celor existente în firq – drept islamic.

Moderații iranieni, apropiați de președintele Pezeshkian, susțin eliminarea acestei condiții cu argumentul că adunarea de informații nu are nicio legătură cu jurisprudența islamică. Tot ei spun că interimatul se prelungește nesănătos pentru o țară aflată în război și pentru că sunt greu de găsit candidați specialiști și în adunarea de informații dar și în drept islamic.

În aparență paradoxal, argumente similare vin din tabăra conservatorilor și ultraconservatorilor, care spun și ei, că viitorul  șef al serviciului secret ar trebui să fie un specialist chiar din rândul comunității de informații, fără alte condiții. Însă, activiștii anti-regim consideră că de fapt, conservatorii și ultraconservatorii proveniți din rândul Sepah, vor să acapareze și mai mult regimul și să lase clasa clericală fără una dintre cele mai puternice instituții, esențială nu doar extern dar și intern.

Dezbaterea continuă la Teheran dar clar este că strategia care se conturează este de întărire a răspunsului militar, inclusiv printr-o mai accentuată coordonare, centralizare și rapiditate în luarea deciziilor de comandă, tocmai ca să determine concesii americane iar o parte dintre politicienii noii republici islamice promovează chiar ideea de ofensive militare mai ambițioase decât până acum.

Ofensiva iraniană în pregătire

Ca o confirmare a proiecției de rezistență a republicii islamice și chiar mai mult, la scurt timp după numirea în post, Mohsen Rezaei a declarat că Strâmtoarea Ormuz va rămâne închisă până când SUA își schimbă comportamentul și acceptă condițiile iraniene: încheierea războaielor din Liban, Fâșia Gaza și Yemen, deblocarea fondurilor iraniene înghețate, anularea sancțiunilor, compensații de război și retragerea forțelor americane din regiune.

Mai mult, nu a trecut neobservat faptul că în decretul de numire a lui Rezaei liderul suprem Mojtaba Khamenei a trasat ca prioritate a secretarului Consiliului Suprem ”pregătirea unei ofensive puternice împotriva dușmanului”, iar comentatorii conservatori iranieni susțin că nu este vorba doar despre discurs propagandistic ci de un plan clar.

Sunt însă alți analiști iranieni care justifică numirea lui Rezaei prin faptul că ar fi un administrator mai bun decât Zolqadr, nu atât din punct de vedere militar cât de coordonare mai abilă, inclusiv politică, între instituțiile cu atribuții de securitate reunite în Consiliul Suprem.

În general, există un set de indicații transmise prin reprezentant în consiliu de către liderul suprem, dar deciziile sunt luate în comun, sub coordonarea și influența secretarului general, acum Rezaei, și apoi primesc viza rahbar (liderul suprem). Foarte rar s-a întâmplat ca liderul suprem să își folosească dreptul de veto și să anuleze vreo decizie a Consiliului.

În plus, Mohsen Rezaei are un profil public mai accentuat decât predecesorul lui și este considerat mai bun comunicator, cu atât mai mult cu cât a și înființat în 2007 un website conservator de știri care a devenit printre cele accesate în Iran. Ori noua republică islamică, în plin război și cu un lider suprem fără criterii religioase complete, nevăzut încă în public, are nevoie să proiecteze coerență și siguranță în plan intern, pentru o populație demoralizată de bombardamentele americane suprapuse pe rănile protestelor de amploare din ianuarie și pe anii lungi de sancțiuni și criză conomică.

O parte a presei conservatoare iraniene (de exemplu Nour și Tasnim) a comentat că numirea lui Rezaei și a altor figuri din Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice profilează o schimbare strategică în interiorul regimului ca să îl facă mai capabil să reacționeze în condiții de război, despre care scriu că poate dura cel puțin până la finalul mandatului lui Donald Trump dar și în pregătirea republicii islamice pentru o izolare regională accentuată pe viitor.

Comentariile din presa iraniană au fost confirmate la scurt timp de decretele liderului suprem prin care a fost numit noul șef de Stat Major al Armatei (Arteș – armata regulată), a fost ocupată și funcția de adjunct al șefului Sepah și mai ales de desemnarea influentului Ahmad Vahidi ca șef Corpului Gărzilor Revoluționare, post pe care îl deținuse cu titlu interimar în ultimele luni.

În plus, liderul suprem a renunțat la interimate și a numit tot figuri mai vechi și binecunoscute în Iran pentru alte două posturi esențiale în aparatul de securitate iranian –  cel de comandat al forțelor navale Sepah și cel de șef al Basij – milițiile islamice de voluntari.

La firul ierbii

În schimb, online, dincolo de analize ale strategiei regimului adaptate la noile realități sau laudele din presa conservatoare la adresa capacității de comunicator a lui Mohsen Rezaei, iranieni obișnuiți nu s-au ferit să ia în derâdere numirea lui și să-i citeze declarații controversate, de exemplu cea prin care recent îndemna la continuarea războiului ”pentru că americanii au bombardat absolut tot deci nu mai au unde să mai lovească”.

E citată și o declarație mai veche – ”dacă SUA invadează Iranul ar fi minunat pentru că vom lua mii de ostatici americani și vom cere în schimbul lor miliarde de dolari ceea ce ne va rezolva multe dintre problemele economice”.

Un alt utilizator iranian îl cataloghează drept imprudent și dă ca exemplu un interviu dat de Rezaei în iunie, când a spus că, dacă Israelul ar lovi Iranul cu bomba nucleară, imediat Pakistanul ar bombarda nuclear Israelul.

Alții amintesc că Mohsen Rezaei este urmărit de Interpol pentru rolul său în atacul din 1994 asupra centrului comunitar evreiesc din Buenos Aires în care au murit 85 de oameni.