Ziua în care Iranul a schimbat ecuația

Republica Islamică dă la o parte mai mult din vălul care îi acoperea noua față, noua poziționare strategică și noua abordare regională odată cu premiera unor lovituri de răspuns în Israel la atacurile acestuia, nu împotriva Iranului, ci împotriva aliatului Teheranului – gruparea șiită libaneză Hezbollah.

În negocierile cu Statele Unite, Teheranul a catalogat în mod constant Libanul (pe care îl asimilează Hezbollah și ignoră celelalte forțe politice libaneze oficial la putere) drept un alt front al propriului război și a spus clar că orice înțelegere de pace depinde de oprirea atacurilor israeliene împotriva grupării șiite libaneze. Supriza evidentă la Washington este că republica islamică a și acționat militar.

Schimbarea de generație a puterii de la Teheran, forțată mai rapid de războiul declanșat în 28 februarie, transformă republica islamică din cel mai mare adversar prin interpuși al Israelului, în cel mai mare adversar asumat prin lovituri directe.

Schimbarea de paradigmă

În esență, noul Teheran acționează direct ca să își protejeze aliatul, iar analiști apropiați de armata ideologică sugerează în presa de stat că regimul ar putea acționa la fel în cazul Fâșiei Gaza. Noua republică islamică s-a autodeclarat încă de la revoluția islamică apărătoarea populațiilor marginalizate din regiune, în special șiiți, dar a acționat prin interpuși. Iranul lui Khomeini a vrut să exporte revoluția islamică iar fiecare acțiune și operațiune externă a fost argumentată prin această idee a unui Iran eliberator religios în regiune.

Iată că acum, Iranul Sepah (Corpul Gărzilor Revoluționare islamice) fără să-și mai îmbrace argumentele în straturi grele de discurs ideologic, acționează direct în Liban și explică simplu că este vorba despre un alt front al propriului război, un front pe care este nevoit să acționeze, din cauza lipsei de rezultate diplomatice. Este și o nouă lovitură dee imagine dată Statelor Unite și proiecției că Washingtonul are putere de negociere în regiune. Teheranul nu și-a imaginat nicio clipă că SUA ar putea opri Isreelul de la a riposta, ba chiar a mizat pe asta. Ținta vixată în mod evideent în toate declarațiilor oficialilor iranieni este expulzarea SUA din regiune.

Lupii tineri pragmatici de la Teheran

Este o schimbare majoră de paradigmă care arată că regimul de la Teheran, cu o nouă  generație militară la putere și cu clericii revoluției islamice marginalizați, nu se teme de președintele Donald Trump.

Cu ochii pe presa de stat iraniană și pe declarațiile oficialilor și mai ales ale analiștilor regimului, de-a lungul ultimelor 3 luni, s-a conturat o transformare de atitudine. Inițial, reacția publică iraniană era să citească intenții belicoase în declarațiile contradictorii ale președinteelui Trump. Ulterior, termenele prelungite și insistența că un acord ar fi iminent, au adus un discurs cu tentă tot mai intransigentă iar cereeril iraniene au devenit maximale, adică exact ce Teheranul reproșa Washingtonului.

Vocile regimului au conturat tot mai clar un ”ce-ar fi dacă” republica islamică și-ar aplica strategia gândită cu mult în avans pentru situația unui război, indiferent de contradicțiile administrației Trump.

În jocul de poker, în acest moment, regimul de la Teheran se comportă ca și cum ar deține mai multe cărți valoroase decât anticipase președintele Trump, împins și prins acum între presiunile electorale ale politicii interne, cele economice interne și internațonale, dezamăgirea Golfului care începe să considere iluzorie tradiționala promisiune americană de securitate și un Israel aliat imposibil de controlat.

Războiul de supraviețuire

Cu anunțuri repetate legate de iminența unui acord cu regimul de la Teheran, administrația Trump pare să se plaseze într-o realitate paralelă, după cum s-a exprimat într-o emisiune un analist iranian. Administrația Trump este prinsă între Iran și Israel, doi actori care par deciși să își aplice strategiile până la capăt, împotriva intereselor americane.

Noua etapă a războiului se suprapune pe nevoia de supraviețuire și în Iran și în Israel. Premierul Benjamin Neetanyahu își pregătește supraviețuirea politică pentru alegeerile programate în toamnă, conform deciziei recente a Parlamentului. 

Regimul de la Teheran își joacă și el supraviețuirea, cu o nouă formulă care se consolidează politic pe zi ce trece, cu trăsături pragmatice conturate mai mult pe naționalism decât pe discursul ideeologic suprasaturat de simboluri al clasei clericale care a făcut revoluția islamică și cu o nouă generație de lideri militari care au crescut în contextul războiului cu Irakul lui Saddam Hussein și formați în paradigma supraviețuirii în stare de asediu.

Adevărata amenințare este acasă

Schimbarea de ecuație geopolitică și geostrategică, deja existentă, dar acum asumată deschis de republica islamică, distrage și mai mult de la poate cea mai serioasă  amenințare la adresa regimului de la Teheeran – propria populație. Investițiile regimului în propaganda evident națonalistă și mai puțin ancorată în ideologia islamistă sunt majore, mi-au spus surse din Iran în conversații recente.

Relevant este, de exemplu, că Ali Akbar Ahmannian, reprezentant al liderului suprem Mojtaba Khamenei (care a și făcut parte din delegația de negociere iraniană în Pakistan) a anunțat atacul Iranului în Israel folosind un simbol preislamic, asociat tradițional cu monarhiile iraniene – ”Răgetul de leu pe care îl auziți deasupra Tel Aviv-ului este vocea poporului iranian”.

Senzația generală este că noul regim militar încearcă nu atât să câștige minți cât să își consolideze sprijinul în rândul unui procent minoritar din populație dar pe care îl consideră suficient ca să-și mențină controlul. În paralel, construiește viitoarea realitate internă, cu internet controlat.

Asta pentru că vocea poporului invocată de Ahmanian este și cea care nu se aude în presa de stat. Este și cea care s-a auzit în ultimele zile în cel puțin 15 provincii iraniene și zeci de orașe la proteste ale elevilor și studenților față de schimbarea criteriilor de admitere la facultăți.

O schimbaree dspre care mulți spun că este menită să trieze cine ajunge în facultăți, acele surse de protest pemanent în ultimii peeste 20 de ani, în sensul că accesul la educație superioară va depinde de comportamentul loial regimului, pentru că ponderea unor note din liceu atârnă mai greu la admiterea la facultate, iar notele din liceu pot fi acordate pe criterii subiective.

Conform informațiilor și imaginilor transmise din Iran, elevi și studenți din Azerbaijanul de Vest, Isfahan, Teheran, Chaharmahal, Bakhtiar, Razavi Khorasan, Khorasanul de Nord, Khuzestan, Zanjan, Sistan și Baluchistan, Fars, Qazvin, Qom, Gilan, Lorestan, Mazandaran, Markazi sau Yazd au ieșit în număr mare pe străzi iar în unele zone au fost semnalate ciocniri cu forțele de ordine și arestări.

În paralel ies la iveală tot mai multe detalii despre protestele din iarnă și despre amploarea lor dar și a represiunii care le-a oprit. Toate acestea sunt indicii despre gradul de nemulțumire a unei bune părți din populație, o nemulțumire care poate crește alimentată de măsurile tot mai dure de control și sufocare a vocilor critice luate de regim. Un regim caree pare să fi găsit formula câștigătoare pentru supraviețuire strategică în raport cu SUA și regiunea, dar nu și una în raport cu propriul popor.