Cele mai mici exporturi ruso-ucrainene de cereale din ultimii 15 ani

Rusia respinge un acord pentru deschiderea rutei prin Marea Neagră, iar nivelul exporturilor de cereale va rămâne critic în următoarele luni

Cele mai mici exporturi ruso-ucrainene de cereale din ultimii 15 ani

Rusia respinge un acord pentru deschiderea rutei prin Marea Neagră, iar nivelul exporturilor de cereale va rămâne critic în următoarele luni

Rusia a respins toate propunerile pentru un nou acord privind cerealele din Marea Neagră, care ar permite Ucrainei să reia exporturile agricole pe scară largă pe cale maritimă, transmite Kyiv Post, citând Bloomberg.

Ministrul ucrainean al Agriculturii, Taras Vîsoțki, a declarat pentru Bloomberg că mediatorii au informat Kievul că Moscova a respins toate variantele discutate. „Au fost încercate toate rundele posibile de negocieri, dar fără succes”, a spus el. Vîsoțki a adăugat: „Din păcate, este dificil să ne imaginăm soluții posibile pentru această problemă în următoarele luni. Trebuie să ne pregătim pentru ca situația să rămână la fel de critică precum este acum.”

Exporturile ucrainene, în scădere

Rusia și Ucraina asigură împreună aproximativ un sfert din exporturile mondiale de cereale, astfel că blocarea rutelor din Marea Neagră reprezintă o problemă majoră pentru piețele alimentare globale.

Exporturile agricole ucrainene au scăzut puternic: în august, Ucraina a livrat doar 1,13 milioane de tone de grâu, porumb, orz și ulei de floarea-soarelui, față de 2,6 milioane de tone cu un an înainte.

În iulie 2022, Turcia și ONU au intermediat un acord care a permis reluarea exporturilor ucrainene pe mare timp de un an, însă Rusia s-a retras ulterior din înțelegere. Turcia încearcă din nou să relanseze acordul. În septembrie, președintele Recep Tayyip Ergogan și președintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi i-au cerut lui Vladimir Putin să contribuie la stabilizarea situației și la menținerea fluxului de cereale.

Exporturile ruso-ucrainene, la minim

Exporturile de grâu ale Rusiei și Ucrainei au ajuns la circa 2,7 milioane de tone, cu 60% sub nivelul de anul trecut și cel mai scăzut din sezonul 2010-2011. Ucraina estimează că 30 de milioane de tone de produse agricole vor rămâne neexportate, rutele alternative putând prelua cel mult jumătate din volumele obișnuite.

Și Rusia se confruntă cu probleme

Și Rusia întâmpină probleme: atacurile ucrainene asupra porturilor de la Marea Azov și Marea Neagră au afectat terminale și peste 100 de nave. Exporturile rusești de cereale au coborât la minimul ultimilor 16 ani, iar livrările de grâu au scăzut de patru ori pentru perioada 10-20 septembrie, raportat la aceeași perioadă a anului trecut, scrie Interfax. Pe fondul acestor perturbări, Putin a ordonat guvernului rus să înceapă achiziționarea de cereale de la fermieri pentru fondul de intervenție al statului, potrivit Interfax.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.