Multe țări au organizat alegeri anticipate din cauza blocajelor politice sau din calcule electorale.
Strategia lui Vučić în Serbia
Atenția politică internațională este îndreptată în prezent spre Serbia, unde se desfășoară o campanie electorală majoră declanșată prin surprindere de Aleksandar Vučić. Președintele Serbiei a demisionat strategic din funcție la sfârșitul lunii septembrie 2026, cu doar opt luni înainte de termen. Tot la mâna lui a stat decizia de a dizolva Parlamentul la începutul lunii septembrie 2026. A stabilit oficial data scrutinului pentru 25 octombrie 2026.
A făcut acest pas pentru a deschide lista partidului său la alegerile parlamentare. Conform Constituţiei, Vučić nu mai poate candida la funcţia de preşedinte. Dar alegerile parlamentare anticipate, care se vor desfășura în octombrie, îi vor permite să fie numit prim-ministru, în cazul în care partidul său, Partidul Progresist Sârb (SNS), va forma noul guvern.
În acest mod, încearcă să fructifice capitalul politic rămas. Mai exact, Vučić s-a confruntat cu proteste masive și o scădere continuă în sondaje. Cele încă șapte luni până în primăvara lui 2027, când ar fi avut loc parlamentarele la timp, reprezentau un risc ca opoziția să devină mult mai puternică, iar partidul său (SNS) să se prăbușească complet. Devansând scrutinul, el încearcă să salveze ce se mai poate din electorat.
Bulgaria, șapte rânduri de alegeri anticipate
Bulgaria s-a confruntat cu o criză politică profundă din 2021 și până la începutul acestui an. În toată perioada, a parcurs șapte rânduri de alegeri parlamentare anticipate în încercarea de a forma un guvern stabil.
Instabilitatea a început în primăvara anului 2021. Scrutinurile repetate au fost provocate de fragmentarea Parlamentului de la Sofia și de neputința partidelor de a construi coaliții de durată.
Abia la începutul lui 2025, Parlamentul bulgar a reușit să aprobe o coaliție guvernamentală, dar fragilă, condusă de premierul Rosen Jeliazkov. Stabilitatea nu a durat mult, iar Guvernul Jeliazkov a demisionat la finalul aceluiași an, pe fondul unor ample proteste anticorupție. Această nouă cădere a dus automat la un nou scrutin anticipat, organizat pe 19 aprilie 2026.
Danemarca, anticipate dintr-un calcul electoral
În Danemarca, s-au desfășurat alegeri anticipate pe 24 martie 2026, declanșate de premierul Mette Frederiksen, pentru a-și păstra poziția. Pe fondul tensiunilor legate de Groenlanda și a modului cum a gestionat amenințările lui Donald Trump, a considerat că ar putea capitaliza simpatia de care se bucura, și să organizeze alegeri la acel moment pentru a maximiza scorul social-democraților, conduși de ea.
În Danemarca, mecanismul de declanșare a alegerilor anticipate este mult mai simplu, rapid și flexibil, diferit de cel din România. Dacă în România, președintele are alegerea de a declanșa sau nu anticipate, în Danemarca, procedura constituțională daneză se bazează pe puterea directă a șefului guvernului. Premierul are dreptul exclusiv de a cere dizolvarea Parlamentului, în orice moment dorește, fără a avea nevoie de aprobarea partidelor, de moțiuni de cenzură sau de voturi în legislativ.
Efectul nu a fost cel așteptat, fiindcă Mette Frederiksen și Partidul Social-Democrat au înregistrat cel mai slab scor din ultimul secol. Strategia lor de a muta atenția publicului pe teme de politică externă a eșuat în momentul votului, iar oamenii au fost mai interesați de problemele de zi cu zi și astfel, au taxat direct guvernul.
Cazul Japoniei
Alegeri parlamentare anticipate au fost declanșate și în Japonia, în februarie, convocate de prim-ministra Sanae Takaichi, cu speranţa că va consolida majoritatea coaliţiei de guvernare. Takaichi devenise prima femeie premier a Japoniei, iar pe fondul popularității sale, la doar patru luni de la prelurea funcției de premier, a convocat alegeri anticipate parlamentare.
În cazul său, planul a funcționat, pentru că partidul său a obținut un succes istoric, 316 mandate dintr-un total de 465 în Camera Reprezentanților.
Thailanda, guverne peste guverne picate
Alegerile legislative anticipate din Thailanda au avut loc pe data de 8 februarie 2026. Scrutinul a fost organizat înainte de termen după o perioadă de profundă instabilitate politică, marcată de prăbușirea succesivă a mai multor guverne de coaliție. Punctul critic a fost suspendarea premierului Paetongtarn Shinawatra, asemănător României.
Mai apoi, premierul Anutin Charnvirakul a dizolvat Parlamentul la trei luni de la instalarea sa la putere. Guvernul său nu mai avea o susținere stabilă într-un parlament extrem de fragmentat.
Mai mult, tensiunile la granița cu Cambodgia au adăugat un element care putea fi exploatat electoral de conservatori, pe fondul sentimentelor naționaliste.
Anticipatele au deschis lupta între conservatori și reformiști.
Calculul liderului conservator Anutin Charnvirakul a funcționat. Naționalismul său strident, în contextul conflictului de frontieră cu Cambodgia, sprijinul său ferm pentru armată, i-au adus voturi.
Deși sondajele indicau o victorie a progresiștilor, partidul său, Bhumjaithai (BJT), a obținut o victorie, 192 de mandate. Acest succes le-a permis conservatorilor să formeze rapid o coaliție solidă de 292 de locuri și să-l reconfirme pe Anutin ca prim-ministru.
În România, deși condițiile pentru declanșarea anticipatelor s-au îndeplinit, președintele Nicușor Dan, singurul care poate dizolva Parlamentul, refuză să o facă.