Cârtițele războiului și drumul spre dezastru

​În dimineața de 7 octombrie 2023, la primele ore ale dimineții, Hamas a lovit Israelul. Operațiunea grupării a părut să ia prin surprindere aparatul de securitate israelian și lumea întreagă.

​1200 de israelieni au fost uciși, iar alți 251 au fost luați ostatici și duși în Fâșia Gaza. Sunt cifrele care s-au transformat în cea mai profundă traumă a Israelului modern și la care s-au adăugat, potrivit ONU, care preia date publicate de ministerul Sănătății din Fâșia Gaza, 73,914 palestinieni uciși și alți 174,952 răniți, între octombrie 2023 și septembrie 2026.

Realitatea filmelor

​Jafar este un pescar sărac din Fâșia Gaza, cam nătăfleț, cu umor și o inimă mare. Într-o zi, în loc de pește, prinde în plasă un porc. Porcii sunt considerați animale ”murdare” în islam, dar pe pescar nu îl lasă inima să îl omoare sau să-l arunce în valuri. ​De aici o mulțime de întâmplări amuzante care îl duc pe Jafar în situația de a colabora cu o colonistă evreică – Yelena care, deși și în mozaism, porcul este tot necurat, crește animalele pentru export dar rămăsese fără mascul de montă. Dincolo de umorul debordant, povestea din filmul ”Porcul din Gaza” (o producție Franța, Germania, Belgia din 2011) vorbește, între altele, despre cum se întâlnesc marginalii, dincolo de religii, politică și granițe.

​Cuvintele de la final ”împreună călcăm într-un rai nou care ne va vindeca rănile… visurile la o țară nouă, împreună” unor cinici le pot părea ridicole așa cum sugerează și traducerea în engleză a titlului ”Când or zbura porcii” – peste o istorie, puțin spus dificilă, atacul Hamas din 2023 și apoi strategia aplicată de guvernul israelian în Fâșia Gaza au făcut ca inițiativele motivate de același spirit ca cel din film să pară visuri la fel de improbabile ca porcii care zboară.

Cu un an înainte

​În 2022, în Israel, în comunitatea de analize și think-tankuri, Hamas nu mai părea o preocupare centrală. La fața locului, în primăvara lui 2022, inamicul care domina orice discuție despre strategie și securitate era Republica Islamică Iran, cu extensia Hezbollah. Dar ”cârtițele războiului” nu dispăruseră și peste un an, aveau să se arate din tuneluri.

​”Tunelurile au fost folosite în războaie din cele mai vechi timpuri”, mi-a spus un expert militar în Israel. Și am avut ocazia să intru într-un astfel de tunel săpat de Hamas și dezafectat de armata israeliană. Tunelul pornea din Fâșia Gaza și avea capătul lângă un sat israelian, în mijlocul terenurilor cu pomi fructiferi.

​

Astfel de tuneluri erau greu de descoperit, nu întotdeauna cea mai performantă tehnologie făcea față. Deseori pur și simplu era sondat terenul din loc in loc. Atunci când Hamas săpa tuneluri de dimensiuni mai mari, lucrările puteau fi detectate cu seismografe. Era o muncă sisifică. Pe măsură ce armata israeliană descoperea și bloca tuneluri, Hamas săpa altele.

​Inginerii din armata israeliană vorbeau și despre tunelurile spre Egipt, folosite cu predilecție pentru contrabandă, trafic de arme și deplasări de luptători. Armata israeliană avea imagini video cu transporturi de marfă de toate felurile de la droguri la piscine sau mașini scumpe destinate liderilor Hamas.

​Dar tunelurile dinspre Fâșia Gaza spre Israel erau gândite pentru atacuri, de unde și ideea unui zid israelian subteran de-a lungul graniței cu Fâșia Gaza…care nu a fost acolo pe 7 octombrie 2023.

Doua lumi asediate

În toamna lui 2006, punctul de trecere Erez era deschis. Până acolo, în Israel, am mers pe autostrăzi moderne, impecabile. În punctul de trecere – tineri soldați israelieni cu aer eficient, care te verificau minuțios. Toți vorbeau și engleză.

​După o serie de formalități și verificări de acreditări, am intrat după mai multe grilaje metalice într-un coridor lung, acoperit. Au urmat mai multe porti grele, masive, care se deschideau automat. Din pereți te urmăreau camere video prin culoare din bare de metal și bariere.

​Cu cât înaintam mai mult spre Gaza, am început să văd schimbări, pe jos au apărut chiștoace, ambalaje de dulciuri, resturi. În capătul palestinian al punctului de trecere – două ghișee mici, unul pentru femei, altul pentru bărbați. Formalitățile au fost rapide și neglijente cu o singură întrebare retorică : ”Jurnalistă, nu-i așa, ce alt străin ar vrea să vină în Gaza ?”

​La ieșirea din punctul de trecere, patru ofițeri palestinieni cu arma trasă lejer la spate, răsturnați pe scaune șubrede, salută relaxat, scriu câteva cuvinte într-un registru, zâmbesc, arată în zare și îmi urează ”welcome to Gaza !”.

​

Dincolo de ghereta lor se întindea un drum cu o crustă de resturi de asfalt, praf și o căldură copleșitoare. Pe sensul celălalt, dinspre Gaza, palestinieni în șir, înaintau, câte unul, pe culoare înguste, delimitate cu bare de metal. Ca să oprească eventuali atentatori sinucigași, la capătul israelian erau amplasate scanere capabile să detecteze până și un ac în haine.

Dezolare și narghilea

​Lângă punctul de trecere în Gaza se înghesuiau taximetriști. Unul mi-a spus că aveau încuviințarea Hamas să stea acolo. Toți sperau să aibă clienți jurnaliști, pentru un câștig mai bun și ca să aibă ocazia să-și spună păsul, de-a lungul drumului desfundat, pe care mașina mai mult se sufoca în gropi decât înainta.

De o parte și de alta, peisaje dezolante, praf, munți de resturi și gunoaie, câte un catâr care smulgea fire răzlețe de iarbă arsă de soare. În Gaza City, străzi înguste, clădiri care stăteau să se prăbușească iar în centru, aproape toate aveau urme de gloanțe. La câte un colț de stradă, bărbați stăteau întinși la umbră pe saltele așezate direct pe trotuar și fumau narghilea.

​În toamna lui 2006 în Fâșia Gaza, era electricitate doar câteva ore pe zi. Apa potabilă era de cele mai multe ori o iluzie, nu era indicat să o bei ori să speli fructe și legume, riscai cel puțin dureri de burtă. În orașul Gaza, împușcăturile erau parte din peisajul sonor obișnuit al străzii. La piață, nimeni nu strângea marfa decât dacă împușcăturile se auzeau foarte de aproape.

​Am ajuns acolo când tocmai se intensificaseră ciocnirile dintre Fatah și Hamas, deși oficial erau în negocieri de guvernare împreună iar la spital erau aduși morți și răniți aproape zilnic. Fâșia Gaza era aproape complet izolată de când Hamas câștigase alegerile. La piață, cam toate produsele erau locale.

Atmosfera generală de dezolare era întreruptă de izbucniri de mânie și ciocniri din care, până la urmă Hamas a ieșit învingătoare în fața Fatah, ai cărei susținători se împuținaseră semnificativ. Străinii erau priviți cel puțin cu suspiciune. Aproape singurii străini erau jurnaliștii și lucrătorii ONU. Mai mult de jumătate din populație nu avea slujbe, fabricile erau închise din cauza blocadei. Angajații din administrație nu își mai primiseră salariile, pentru ca erau plătiți din fonduri europene care fuseseră blocate de teamă că banii ar fi fost folosiți de Hamas pentru arme.

​Am stat de vorbă cu Ghazi Hamad, atunci comunicator al Hamas (apoi în 2012 a deținut funcția de ministru adjunct de externe al guvernului Hamas iar ulterior presa americană a scris că a părăsit Fâșia Gaza cu numai două săptămâni înainte de atacul din 7 octombrie 2023).

Hamas negocia cu Fatah un guvern denumit de uniune națională. Soldatul israelian Gilad Shalit era prizonierul Hamas deja de peste două luni iar Ghazi Hamad mi-a declarat că mișcarea era dispusă să îl elibereze imediat, în schimbul câtora sute, poate chiar 1000 de prizonieri palestinieni din Israel (Shalit a fost eliberat după 5 ani în schimbul a peste 1000 de prizonieri palestinieni).
​În interviul de atunci, Ghazi Hamad mi-a vorbit despre comunicare cu Israelul și planuri frumoase de guvernare cu Fatah (deși luptătorii Hamas îi vânau sistematic pe cei ai Fatah). Nimic nu a devenit realitate, cu excepția unei ținte declarate a Hamas enunțată de el ” Cred că israelienii trebuie loviți”.

​O zi mai târziu, stăteam de vorbă cu Yafez Azzam, considerat un important lider spiritual ai grupării Jihadul Islamic Palestinian în Fâșia Gaza. Era atunci pe lista Israelului cu cei mai căutaţi terorişti iar gruparea a fost în octombrie 2023 implicată în atacul coordonat de Hamas.

​Mi-a spus atunci că gruparea sa va rupe legăturile cu mișcarea Hamas dacă aceasta ar negocia o normalizare cu Israelul. Apoi a spus clar ”Jihadul Islamic Palestinian nu crede în soluția cu două state, vrem tot înapoi”.

​Exact aceleași cuvinte le-am auzit, atunci, de la un comandant local Hamas în orașul Gaza. Un bărbat firav, cu o figură obosită dar care se anima rapid când lăuda gruparea pentru cât de, după cum s-a exprimat el, ”omenoasă” era cu palestinienii din enclavă și cum îi făcuseră liderii rost de serviciu după o lungă perioadă fără nicio slujbă. ​De puțin timp avea două locuri de muncă, mi-a povestit, unul la un atelier auto iar seara la antrenamente de luptă.

Corpuri umane – câmpuri de luptă

​După interviul cu luptătorul Hamas, l-am întrebat în glumă pe fixerul care aranjase interviul ( și care simpatiza mișcarea din enclavă și spunea despre Fatah că ”e o gașcă de corupți, spre deosebire de Hamas”) dacă nu este și el membru Hamas.

​A izbucnit în râs și mi-a răspuns : ”Nici dacă aș vrea nu m-ar primi ei, că sunt islamiști adevărați, nu beau alcool iar eu ador vinul și arak (rachiu) și nu se ating de alte femei decât de neveste, și aici suntem diferiți” a hohotit el și mai tare.

​Mi-am adus aminte de vorbele lui când am văzut imaginile publicate de Hamas, din timpul atacurilor în Israel, în 2023, în care femei israeliene aveau pantalonii plini de sânge sau erau goale de la brâu în jos.

​De altfel, după doi ani de investigații, o comisie civilă independentă creată pentru investigarea atrocităților din timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023, a realizat un raport despre violențe sexuale și violuri folosite ca tactici sistematice de teroare de către luptătorii grupării atât în timpul atacului cât și asupra ostaticilor israelieni duși în Fâșia Gaza.

​Hamas a negat concluziile raportului și în replică a făcut trimitere la acuzații de tortură sexuală în închisorile israeliene asupra prizonierilor palestinieni. În aprilie anul acesta, ONU a publicat un raport în care acuză forțele israeliene de securitate și semnalează o creștere în 2025 față de 2024 a cazurilor verificate și documentate de ONU, de violențe sexuale asupra palestinienilor, pe fondul războiului.