Un drum lung până la deschidere
Podul, recepționat la începutul verii, a intrat acum în funcțiune. Sighetu Marmației și întregul județ câștigă astfel o nouă cale spre dezvoltare și colaborare, se arată în mesaj. Sorin Vlașin a arătat că proiectul a necesitat multă muncă și că a trecut prin și prin birocrație, și prin blocaje până să devină funcțional.
Reușita, spune politicianul, este rezultatul implicării unor oameni din administrația locală, județeană și centrală, care au lucrat împreună.
O ceremonie dedicată oamenilor
Ceremonia a marcat deschiderea oficială a punctului internațional de trecere a frontierei și a biroului vamal de frontieră dintre Sighetu Marmației, în România, și Bila Țerkva, în Ucraina.
Evenimentul a început cu o ședință festivă comună a Consiliului Județean Maramureș și a Consiliului Local Sighetu Marmației.
Sorin Vlașin a luat cuvântul cu acest prilej și a vorbit despre beneficiile proiectului. El a felicitat instituțiile și oamenii care l-au făcut posibil
• Consiliul Județean Maramureș și președintele acestuia, Gabriel Zetea;
• Primăria Sighetu Marmației și primarul Vasile Moldovan;
• antreprenorii și partenerii din Ucraina;
• reprezentanții CNAIR;
• toate celelalte instituții și persoanele implicate.
Proiectul a fost dus la capăt în foarte puțin timp, a mai spus el.
„Acest pod nu este doar o investiție în infrastructură, ci și în stabilitate, cooperare, dezvoltare economică și turistică pe termen lung”, a mai spus Vlașin.
Primele mașini pe pod
A urmat apoi întâlnirea delegațiilor României și Ucrainei pe podul transfrontalier, despre care Sorin Vlașin a spus că a fost emoționantă, apoi deschiderea efectivă a punctului de trecere a frontierei de stat. Momentul nu s-a rezumat la tăierea panglicilor, pentru că primele autovehicule au și circulat pe pod, a explicat Vlașin.
Un proiect de importanță națională
Sorin Vlașin a apreciat că deschiderea podului are o semnificație istorică pentru întreaga țară, nu doar pentru Maramureș. Proiectul se numără, potrivit acestuia, printre cele mai importante investiții transfrontaliere realizate după Revoluție. Tocmai de aceea, la eveniment au participat reprezentanți de rang înalt ai autorităților centrale din ambele state.
„Cred că acest pod va deschide un nou drum pentru Sighetu Marmației, pentru Maramureș și pentru Transcarpatia, cu noi oportunități și noi perspective de colaborare. Să fie un pas spre un nou capitol de succes pentru toți cei care îl vor traversa. Felicitări!”, a conchis Sorin Vlașin.
Magarul regatenesc bratian prim-menestrel pus de Urechila Ferdi’ a cedat in 1919 nordul Maramuresului istoric Cehoslovaciei ca sa strice prietenia dintre Maniu si Benes. La acel moment,, miticul nici macar nu avea Transilvania, anexarea s-a facut in 1920, dupa Tratatul de la Paris.