Siria: Lui Putin îi dă cu plus

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, susține că aproape întreg teritoriul Siriei a fost eliberat de sub ocuparea mișcărilor teroriste

De (I.R.)
Siria: Lui Putin îi dă cu plus

În lipsa unei prezențe militare în Siria similară cu a Rusiei, SUA ar trebui să renunțe la iluzia îndepărtării lui Assad de la putere

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, susține că aproape întreg teritoriul Siriei a fost eliberat de sub ocuparea mișcărilor teroriste

Președintele rus, Vladimir Putin, susține că aproape întreg teritoriul Siriei a fost eliberat de sub ocuparea mișcărilor teroriste, adăugând că Moscova va contribui la reconstrucția Siriei, relatează site-ul agenției Tass.

Declarațiile liderului de la Kremlin au fost făcute în cadrul unei întâlniri cu liderii Bisericii Ortodoxe din Rusia.

Putin a dat asigurări că va contribui la refacerea altarelor creștine, islamice și musulmane afectate de conflictul din Siria.

”Situația din Siria se modifică treptat. Trupele siriene susținute de Armata Rusiei au eliberat aproape tot teritoriul țării, inclusiv zonele în care au locuit creștini”, a afirmat Putin.

”Vom oferi ajutoare atât creștinilor, cât și reprezentanților celorlalte confesiuni, inclusiv musulmanilor, care au avut de suferit de pe urma acțiunilor criminalilor, teroriștilor și extremiștilor”, a adăugat Putin.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupări teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant).

Bilanţul conflictului depăşeşte 340.000 de morţi.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Rusia si SUA sunt in aceiasi barca de la revolutia bolsevica,bate 100 de ani !Mai mult, Rusia (URSS) si SUA au fost nasul si nasica nasterii micului stat Israel,care ii conduce pe amandoi cu mult succes,asa sa am eu bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.