Președintele rus, Vladimir Putin, susține că aproape întreg teritoriul Siriei a fost eliberat de sub ocuparea mișcărilor teroriste, adăugând că Moscova va contribui la reconstrucția Siriei, relatează site-ul agenției Tass.
Declarațiile liderului de la Kremlin au fost făcute în cadrul unei întâlniri cu liderii Bisericii Ortodoxe din Rusia.
Putin a dat asigurări că va contribui la refacerea altarelor creștine, islamice și musulmane afectate de conflictul din Siria.
”Situația din Siria se modifică treptat. Trupele siriene susținute de Armata Rusiei au eliberat aproape tot teritoriul țării, inclusiv zonele în care au locuit creștini”, a afirmat Putin.
”Vom oferi ajutoare atât creștinilor, cât și reprezentanților celorlalte confesiuni, inclusiv musulmanilor, care au avut de suferit de pe urma acțiunilor criminalilor, teroriștilor și extremiștilor”, a adăugat Putin.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupări teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant).
Bilanţul conflictului depăşeşte 340.000 de morţi.
Rusia si SUA sunt in aceiasi barca de la revolutia bolsevica,bate 100 de ani !Mai mult, Rusia (URSS) si SUA au fost nasul si nasica nasterii micului stat Israel,care ii conduce pe amandoi cu mult succes,asa sa am eu bine!
Lui Putin i-a dat mereu cu plus.A anticipat si a procedat corect.
@radu, dar Rusia nici nu pretinde asta. Tarile lumii o considera o putere impreuna cu China.
Asa ca … sua nu mai inseamna mare lucru, mai ales dupa venirea lui Trump.
Bravo Vladimir Putin. Nu e rau sa infiintezi in Kremlin o scoala unde sa invete „sahul politic” si viitorii cetateni americani de unde se vor alege demnitarii SUA in frunte cu Presedintele. Asta deoarece de prea multa lene, bogatie, preacurvie, orgoliu si autosuficienta inimaginabile li s-au intunecat mintile de umbla ca niste habauci si analfabeti prin lume mirandu-se ca mai exista si alte tari si popoare pe fata pamantului…?! Ce cretini infatuati, aroganti si rupti de realitate. De trei ori bravo domnule Putin. Vedeti ca Patriarhul Ortodox al Romaniei se afla la Moscova si doreste sa va vada…?! Aveti grija…?!
In Syria Rusia au castigat deja partida… rusii sunt acolo cu acordul statului syrian ! SUA vor accepta tacit acest lucru… alianta cu Turcia ( sa nu uitam sprijinul oferit de Moscova lui Erdogan in puciul de acum ceva timp) si cu Iran ofera Rusiei cam toate atuurile pt a fi recunoscuta o mare putere…
Rusia nu este de loc o mare putere,ea nu poate pretinde sa fie egala Statelor Unite din toate punctele de vedere,iar Assad fiti pe pace nu a castigat nimic
Pt.Cata. Cu tot respectul, dar Rusia si SUA sunt cam de un secol ” umar la umar ”, iar statul Israel cred ca era deranjat, este deranjat, din Siria si din Liban si nu numai …, de fortele ostile lui, care cam arunca rachete in capul lor, care fac atentate pe teritoriul Israelului ! Poate ca haitele islamiste care sunt itite spre Europa se opresc, iar crestinatatea europeana inceteaza sa mai fie agresata, aici in zona asta includ si tara Rusia, care are o civilizatie preponderent crestina, mai ales in zona europeana a imensei tari ” care este … ” ! Sanatate maxima !
Bravo, Putin! Ceea ce SUA si Israel au facut, Putin a desfacut.