Update Procurorii DNA fac marți trei percheziții în municipiul Suceava, dintre care una la Casa Județeană de Pensii Suceava, potrivit unor surse judiciare
Ancheta vizează două infracțiuni de trafic de influență și două de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinații publicității în legătură cu angajarea a două persoane pe funcții de execuție în cadrul Casei Județene de Pensii Suceava.
Potrivit unui comunicat al DNA, acțiunea are loc într-o cauză privind suspiciuni de fapte de corupție comise în perioada 2016 — 2017.
„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție comise în perioada 2016 — 2017. În cursul zilei de 31 ianuarie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 3 locații situate în municipiul Suceava, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, se arată în comunicat.