Estul are obiceiul să înghită oamenii şi visurile lor. Estul nu cunoaşte consistenţa certitudinilor, el hrăneşte ironia nebănuită a iluziilor. Aici „da” înseamnă „nu” şi „mai vorbim noi” înseamnă o profundă şi perpetuă tăcere. Estul îi dă celui puternic senzaţia nemărginirii din care preia doar firimituri banale precum infatuarea, aroganţa, indiferenţa. Pentru cei mulţi înseamnă nimicul fiecărei vieţi trăite la fel cu fiecare generaţie. Mai ştie careva, din cei trecuţi de 50 de ani, cum se numea Şoseaua Giurgiului pe când oraşul nu se încumeta să se extindă pe acolo? Avea un toponim siberian, de stepă încruntată: “Giurgiului-Viforniţa”. Acum acolo sunt blocuri iar toponimul s-a schimbat în “Drumul Găzarului”. Viforul revine mereu în căutarea stepei iar nămolul de câţiva centimetri grosime de pe trotuare este acelaşi de acum 30 de ani. Iarnă de iarnă. În fiecare generaţie, acelaşi nămol prin care înoată aceiaşi oameni cu chipuri optzeciste îmbătrânite. Chipurile lor, de 1 decembrie, sărbătoare naţională, sau de trecutele sărbători, erau atât de simplificate în mesajul lor: visuri şi epuizare! Visul unei vieţi mai uşoare şi epuizarea unei aşteptări iluzorii şi inutile.
Hainele le erau decolorate, tot mai cenuşii pe măsură ce vârstele înaintau, asortate neglijent sau mai degrabă indiferent: gumari şi pantaloni de stofă, geacă şi papuci de casă, bocanci şi sacou de lână. Chipurile nu respirau. Erau într-o continuă căutare a unei destinaţii ce refuza să se ofere unor suflete secătuite de vlagă. Spaţiile verzi parcă sunt călcate de titani, pământul şi-a scos măruntaiele iar pomii par a fi rămăşiţele unui deşert sufletesc. Negustorii de ocazie vând nimicuri: fermoare, ciorapi de damă, şireturi, diferite mercerii refuzate într-o frenezie de gesturi epuizate. Frigul i-a împietrit în forme bizare.
În centrul oraşului s-a întins un mare târg de Crăciun, mizer și zgomotos. Mi-l amintesc dintr-o zi când ploua mărunt iar în jur erau numai tineri care simulau râsul, bucuria, satisfacţia. Satisfacţia a ce? A strigăturilor folclorice care se auzeau strident dintre tarabele întoarse cu spatele la stradă? “Giurgiului-Viforniţa” şi tarabele improvizate par a fi emblemele unei lumi, unei civilizaţii, care se încăpăţânează să coabiteze cu iluziile noastre. Acelaşi oraş topit într-o toponimie de stepă şi modul de locuire adecvat: improvizaţia! O stepă care are obiceiul să înghită oameni şi visurile lor. Iar ei, oamenii, îşi fac iluzii până la epuizare. Iluzia că vor trăi mai bine, curând sau peste 20 de ani. Această iluzie are uneori consistenţa sevrajului, îndeosebi de sărbători, între Crăciun şi Paște şi cu prilejul recentelor reduceri de iarnă. Atunci poţi vedea o mulţime dezordonată cumpărând tot, de oriunde, cât mai mult, nervoasă, nerăbdătoare… totul pentru câteva ore de înfulecare sterilă, apoi ancorare în fotoliul sufrageriei în faţa televizorului cu manelişti şi VIP-uri de mahala şi apoi somn!
În istorie cuvântul „devenire” se aseamănă periculos de mult cu un alt cuvânt: „revenire”. Probabil ţine de relief. Precum un râu care-şi varsă existenţa în acelaşi loc, fără modificări, fără speranţe. Sau poate că oamenii confundă „devenire” cu „revenire” în istorie. Au plăcerea să trăiască un vis ca pe o epuizare.
De fapt este vorba de supravieţuire. De la o factură la alta. De la un împrumut la altul. De la o minciună la alta. Pentru că în Est o sărbătoare se aseamănă cu o zi obişnuită şi banalitatea fiecărei zile se aşteaptă să ofere speranţa unei schimbări neaşteptate: lozul cel mare la 6 din 49, o moştenire nebănuită, o lovitură de tip „Ţigareta”, o poşetă pierdută sau uitată prin tramvai; totul depinde pe care treaptă socială de afli. Pretutindeni în Valahia este la fel: visuri şi epuizare. Nimic concret, nimic consistent, nimic real. Totul anapoda. La noi de Crăciun cresc spontan toate preţurile, deşi în toată Europa scad! La noi de sărbători cresc preţurile la agentul termic şi electricitate etc., deşi, de pildă, în Italia, cu cât consumi mai mult, cu atât plăteşti mai puţin.
Aceleaşi zile trase la indigo trec peste noi, sterile şi cenuşii, cu aceleaşi visuri epuizate. Banale şi optzeciste.
