Luni, aproximativ o sută de salariaţi de la combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea au participat la un protest spontan.
Nemulțumiți că nu și-au primit salariile de două luni și jumătate, oamenii au ieșit în curtea unității. Zece dintre angajaţi au anunţat intră în greva foamei.
Cornel Cernev, liderul sindicatului „Victoria” din cadrul Oltchim, a confirmat decizia celor zece salariaţi, cei mai mulţi fiind operatori chimişti angajaţi în combinat de peste 20 de ani.
„Sunt oameni care au copii acasă, sunt cazuri sociale, sunt oameni care asta ştiu să facă, să lucreze în acest domeniu”, a mai spus Cernev.
El a precizat că în zilele următoare ceilalţi salariaţi din combinat vor continua să protesteze.
Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din acţiunile Oltchim, şi a eşuat anul trecut în încercarea de a privatiza combinatul chimic.
O nouă încercare de vânzare a Oltchim este programată pentru luna februarie a anului viitor, ofertele angajante putând fi depuse până la 17 ianuarie.