Mohamed Merah a ucis trei copii evrei şi pe tatăl a doi dintre aceştia. Cu câteva zile înainte a ucis trei paraşutişti din armata franceză.
În iulie 2011, în Norvegia, Anders Breivik ucidea peste 70 de tineri care particiau la o şcoală de vară a social-democraţilor.
Manisfestul lui Breivik se intitulează „2083: O declaraţie de independenţă a Europei”. Acesta este anul în care Breivik crede că se va încheia războiul civil european pe care dorea sa-l provoace printr-o serie de atentate. Războiul ar fi urmat să se încheie prin lichidarea adepţilor marxismului cultural şi prin deportarea musulmanilor. „Dacă vă preocupă viitorul Europei Occidentale, cu siguranţă aceste informaţii vi se vor părea interesante şi foarte relevante”, scrie Breivik.
„Avem zeci de milioane de susţinători europeni şi zeci de mii de fraţi şi surori care ne susţin pe deplin şi sunt dornici să lupte alături de noi. Numerele cresc anual, în condiţiile în care din ce în ce mai mulţi oameni încep să înţeleagă ce se întâmplă; fiind martori la atrocităţile marxiste/multiculturale/musulmane şi văzând creşterea populaţiilor musulmane”, a scris el.
Criminalul norvegian era membru al Partidului Progresist, un partid de dreapta care s-a clasat pe locul al doilea la alegerile din 2009, mizând pe o platformă antiimigraţie.
Ca şi Breivik, Mohamed Merah a fost crescut doar de către mama sa.
Dificultăţile economice fac ca tânăra generaţie, prima începând după Al Doilea Război Mondial care va trăi sub standardele de viaţă ale părinţilor, să se îndrepte către grupările politice de extremă-dreapta. Aceasta este tendinţa descoperita în urma unui sondaj online realizat de think-tank-ul britanic Demos printre peste 10.000 de simpatizanţi ai grupărilor extremiste, scria The Guardian in noiembrie 2011.
Cine sunt cei care alimentează grupările extremiste? Sondajul citat a descoperit că două treimi au sub 30 de ani, trei sferturi sunt bărbaţi, iar rata şomajului în randul lor este mult peste media europeană.
„Sunt sute de mii de tineri în Europa care sunt dezamăgiţi de politica tradiţională şi de instituţiile politice europene şi sunt îngrijoraţi de erodarea identităţii lor culturale si nationale, iar ei se îndreaptă către mişcările populiste, despre care cred că vorbesc despre preocupările lor. Aceşti activişti nu se află în raza politicienilor actuali, dar sunt motivaţi, activi şi în permanenţă creştere numerică. Politicienii de pe continent trebuie să îi asculte şi sa le răspundă”, spune Jamie Bartlett, principalul autor al raportului amintit.
