Asociaţia britanică a Automobiliştilor a acuzat dur guvernul de la Londra pentru că a isterizat populaţia, anunţând că o eventuală grevă a şoferilor de autocisterne va duce la o penurie de carburant în întreaga ţară. Data grevei nu a fost stabilită, însă anuntul facut de secretarul de stat Mike Penning la BBC a creat cozi imense la benzinăriile din întreaga ţară. “Să fim pregătiţi”, a spus acesta, iar britanicii au cumpărat într-atât de mult carburant, încât vânzările au crescut cu 80% la benzină şi circa 50% la motorină, într-o singură zi.
Asociaţia Automobiliştilor a precizat că în acest fel chiar s-a ajuns la temuta lipsă de carburanţi în unele regiuni şi că anumite benzinării au avut un profit considerabil.