Motto: „Nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia” (Sf. Antonie cel Mare).
În timp ce Serviciile şi Partidul se luptă pentru Putere, Biserica prinde puteri. Dar nu în direcţia împăcării, a echilibrului sufletesc pentru Naţiunea Română din nefericire, ci în direcţia arbitrariului, a unilateralităţii şi numai spre profitul ei financiar, şi nu spiritual. Pe negândite, România devine un stat sacerdotal, pe când varianta laică este tot mai slăbită de lupta facţiunilor politice pentru preluarea puterii.
Biserica s-a înconjurat cu un zid uriaş, iar prin cele câteva porţi rămase deschise filtrează accesul reguli de care nu ştiam să fi existat cu câţiva ani în urmă. Reguli care restrâng libertăţi şi impun necondiţionat supunere.
Biserica Patriarhului Daniel nu mai este biserica Poporului Român, ci o uriaşă fabrică de bani neimpozabili. Dar cel mai grav detaliu este că acestor bani nu li se dă şi o direcţie spiritualizată: învăţământ, cultură, educaţie, azile, spitale, orfelinate. Aceşti bani sunt capitalizaţi pentru sporirea puterii camarilei bisericeşti şi poate, cu mult mai grav, pentru finanţarea disputelor politice. Iar dacă se întâmplă asta în spatele nostru înseamnă că statul laic a încetat să existe!
Biserica are tot sprijinul serviciilor pentru sprijinul ei nestrămutat oferit acestora în decursul deceniilor, iar credinţa ei a ajuns să fie legată de proiectele de putere ale serviciilor, şi nu de nefericirea poporului român! Prin Biserică, serviciile şi partidul au terorizat poporul român timp de decenii şi, ce este mai grav, liderii Bisericii Ortodoxe Române, din 1947 încoace, de la moartea suspect de rapidă a Patriarhului Nicodim, i-au executat fără şovăire pe toţi preoţii şi episcopii ortodocşi care s-au opus comunismului sau nu tolerau – sufleteşte vorbind – comunismul şi obedienţa faţă de Partid. Dar Patriarhul Daniel şi camarila lui fac parte din sistem şi au transformat Biserica într-o prelungire anatomică a acestuia.
Biserica interzice – prin ultima şedinţă a Sf. Sinod – incineraţia pentru aceia care o doresc ante-factum, impunând astfel legi severe care se sustrag Codului civil!! Dar atunci când ai de-a face cu molime periculoase, chiar şi la scară redusă, se impune incinerarea cadavrelor, de pildă. Şi atunci, sufletele acelea nefericite plecate în neant nu au dreptul pentru viaţa lor amărâtă de o binecuvântare a ultimei plecări? Cum poate decide un patriarh muritor legile nescrise ale eternităţii? Nu-i este frică de ceea ce ar putea veni de acolo într-o bună zi?
Tot Biserica decide unilateral unde şi cum să fii înmormântat, odată ce a închis definitiv posibilitatea actului de alegere privind incinerarea. Cimitirele private, unde odihna părinţilor tăi, a celor dragi ţie este cu adevărat îngrijită şi protejată de spoliatorii care fură şi vandalizează în mod regulat astfel de locuri, vor fi lovite de anatemă. Curată Inchiziţie! Constituţia statului de drept numit România îmi oferă dreptul de a alege şi în această ultimă privinţă. De unde dreptul unui patriarh muritor, cu pretenţii de bazileu bizantin eşuat, de a mă lipsi de libertatea de a alege? Un drept pentru care preoţii primesc în schimb salariu de la bugetul statului, din banii plătiţi de mine tot timpul vieţii?!
Deciziile unilaterale ale Bisericii noastre, care ar trebui să fie o supusă slujitoare a poporului român, şi nu o întruchipare a unei atitdudini arogante, îi vor îndepărta pe foarte mulţi români de zidurile ei înalte şi porţile ei ferecate şi apoi să nu mire creşterea comunităţilor neoprotestante. Biserica Ortodoxă Română necesită urgent o „Schimbare la faţă” şi, deşi în calendarul religios se află o astfel de sărbătoare, BOR se face că gura nu-i miroase şi nici usturoi nu a mâncat!
