Întâmplarea a făcut să particip la o dezbatere cu două personalităţi din sânul Opoziţiei. Este vorba despre Renate Weber şi Adrian Severin, amândoi europarlamentari trimişi în Parlamentul European, primul, de PNL, al doilea, de PSD. Pe fondul iminentului eşec al aderării României la Schengen, cei doi şi-au mărturisit susţinerea necondiţionată a ţării noastre. Până în ultima clipă, spunea Adrian Severin. Românii merită, ce mai! Şi din patriotism trebuie să luptăm până la capăt! Era de mirare ca un român să spună altceva într-o chestiune de politică externă. Suntem uniţi până ne atingem scopul. Pe urmă mai vedem! O critică serioasă făcută modestei dimensiuni europene a situaţiei din România? Nici vorbă! Dacă se supără poporul şi apoi se răzbună la vot? Frica de a spune lucrurilor pe nume, teama de a nu fi taxat drept trădător de ţară, groaza că ar putea fi luaţi în colimator de marii manipulatori ai PDL, aşa cum a fost luat Victor Ponta (deşi nu există nici o probă că ar fi făcut un demers împotriva României), îi cuprind pe toţi vorbitorii. Toţi se grăbesc să-şi etaleze patriotismul şi pe urmă mai scapă câte o critică. Oricum, un anume comandament de unitate de nezdruncinat adia prin această atitudine. Ca pe vremuri! Parcă România ar fi avut un Baconschi şi un Băsescu la Bruxelles şi aceştia ar fi stabilit linia. După care, strâns uniţi în jurul drapelului, să ne pledăm cauza! În ce măsură România a ajuns la nişte standarde europene chiar nu mai contează. Şi argumentaţia mi s-a părut totală. Ei vorbesc? Şi Sarkozy e corupt până în gât. Toţi vor contracte în România! Şi Viktor Orban, marele prieten al lui Traian Băsescu, îşi permite să deschidă gura când el se pregăteşte să frigă jurnalişti în ţepuşă?
Reacţia celor doi europarlamentari, dincolo de patriotismul ei de tip vechi, mi s-a părut dezarmantă. Seamănă perfect cu răţoiala lui Traian Băsescu şi cu chiţăitul neprofesional al lui Teodor Baconschi. Şi cu discursul diplomaţiei româneşti de pe vremea când era concepută, executată şi comentată de fosta Securitate. Şi acum, după ani, când ajungem la încurcătură, diplomaţia românească şi politica externă se rezumă la un patriotic „Ba pe-a mă-tii”!
