O facultate unicat: Facultatea de Geofizică

Una din puținele facultăți de stat neclonate de mediul privat este Facultatea de Geologie și Geofizică. Mulți dintre studenții după finalizarea studiilor aleg să plece afară dat fiind faptul că salariile sunt destul de atractive în acest domeniu. Odată cu scumpirea bogățiilor pământului multe companii străine caută specialiștii în geologie și geofizică foarte bine pregătiți. […]

O facultate unicat: Facultatea de Geofizică

Una din puținele facultăți de stat neclonate de mediul privat este Facultatea de Geologie și Geofizică. Mulți dintre studenții după finalizarea studiilor aleg să plece afară dat fiind faptul că salariile sunt destul de atractive în acest domeniu. Odată cu scumpirea bogățiilor pământului multe companii străine caută specialiștii în geologie și geofizică foarte bine pregătiți. […]

Una din puținele facultăți de stat neclonate de mediul privat este Facultatea de Geologie și Geofizică. Mulți dintre studenții după finalizarea studiilor aleg să plece afară dat fiind faptul că salariile sunt destul de atractive în acest domeniu.

Odată cu scumpirea bogățiilor pământului multe companii străine caută specialiștii în geologie și geofizică foarte bine pregătiți. Acest fapt a făcut ca printre tineri Facultatea de Geologie și Geofizică să fie la mare căutare. „Catedra de Geofizică face parte din Facultatea de Geologie și Geofizică din Universitatea București. Facultatea are două domenii, practic unul ingineresc și unul umanist. Domeniul inginerie geologică are două specializări: inginerie geologică și geofizică. De asemenea domeniul geologie are o singură specializare cea de geologie. Specializarea inginerie geologică se desparte în anul III în două: ingineria geologică a resurselor și ingineria geologică a mediului” spune profesorul.dr.ing.geodez Cornel Păunescu de la Facultatea de Geologie și Geofizică.

Activitatea de cercetare de la Facultatea de Geologie și Geofizică este foarte intensă fiind în derulare numeroase contracte de cercetare cu: M.E.C., CNCSIS, CNFIS, Banca Mondială și unități specializate ca PETROM, GEOECOMAR, GEOTEC, Institutul de Geodinamică al Academiei, și multe altele, la care sunt angrenați și numeroși studenți. De asemenea corpul profesoral și un număr mare de studenți activează în programe de cercetare cu Universități și Institute de cercetări din: Germania, Franța, Olanda, Elveția, Austria, Grecia, Anglia, SUA, Italia, Ucraina și Ungaria.

Geofizica are practic mai multe definiții. Este în fapt denumită știință care studiază structura și proprietățile fizice ale globului terestru sau ansamblu de metode de cercetare a proprietăților fizice ale componenților scoarței Pământului în scopul prospectării terenurilor. O altă definiție arată că geofizica este știință care se ocupă cu studiul proprietăților fizice ale globului pământesc (fenomenele seismice, magnetice, meteorologice etc.).

Fiecare din definițiile de mai sus ale geofizicii conține elemente care caracterizează geofizica. Sigur că multă lume se întreabă care este diferența față de geologie. Geologia în general nu folosește aparate pentru prospectare. Face foraje și ia probe. Geofizica folosește metode din fizică pentru a descoperi ce este în interiorul Pământului. Există aparatură modernă care poate „scana” Pământul și care poate spune ce se află acolo. Printre metodele cele mai cunoscute: gravimetria, magnetometria, electrometria, seismica, radar, etc. Fizica globului este de asemenea o materie de bază, care oferă noțiunile fundamentale unui viitor inginer geolog și geofizician.

În București se află singura secție de geofizică din România și are cam 25 de studenți pe an. În schimb secții de geologie există în multe centre universitare: Iași, Cluj, Ploiești, etc.. Durata studiilor este de 4 ani pentru ingineri și 3 ani pentru geologi. După acest stadiu există cinci secții de master: inginerie geologică și geotehnică ambientală; evaluarea bazinelor de sedimentare și a resurselor minerale; geofizica; applied geophysics (master în limba engleză; geo-biologie aplicată pentru conservarea Patrimoniului Natural și Cultural (master interdisciplinar). De asemenea se pot urma cursurile școlii doctorale cu durata de 3 ani.

Ca și locuri de muncă posibile, Prospecțiuni, PETROM, societăți de geologie și geofizică, ANRM, exploatări miniere, platforme de foraj, etc. În cadrul facultății sunt studiate și materii care completează pregătirea cum ar fi: topografie, geodezie, teledetecție, GIS, GPS. Acestea dau posibilitatea absolvenților să se angajeze și în alte domenii. De asemenea, începând din acst an școlar, în anul I se lucrează direct în AUTOCAD, un alt mare avantaj.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.