Şeful Poliţiei Române a dispus, luni, verificări cu privire la agentul de la Brigada Rutieră a Capitalei reţinut pentru două infracţiuni de agresiune sexuală, dar şi un control referitor la managementul Brigăzii Rutiere, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan.
Georgian Drăgan a declarat că agentul de poliţie din cadrul Brigăzii Rutiere a Capitalei, reţinut după ce ar fi agresat doi copii în liftul unui bloc din cartierul bucureştean Drumul Taberei, a fost testat psihologic ultima oară în 2014, când a obţinut calificativele de „bun” şi „foarte bun”.
Următoarea testare psihologică urma să fie efectuată abia în 2019.
„Aceste teste utilizate în cadrul Poliţiei Române nu pot însă identifica tulburările psihice”, a completat Georgian Drăgan.
Poliţiştii verifică dacă poliţistul ar mai fi comis şi alte fapte de acest gen.
O persoană care l-a acuzat pe bărbat şi-a retras plângerea, astfel încât acesta nu a putut fi cercetat penal în cauza respectivă.
„Nu a fost începută acţiunea penală împotriva lui în niciun dosar penal astfel că el nu a putut fi pus la dispoziţie. Poliţiştii fac verificări care vizează toate lucrările ce l-ar putea viza, anumite lucrări mai vechi, pentru că unele nu au putut avansa din lipsa de probe. Colegii noştri efectuează cercetări pentru a-l putea trage la răspundere cât şi pentru celelate fapte pentru care e verificat. O persoană şi-a retras plângerea împotriva lui astfel că acţiunea penală nu a putut fi pusă în mişcare”, a declarat Drăgan.
Purtătorul de cuvânt al IGPR a precizat că bărbatul nu seamănă cu omul din imagini de aceea a fost nevoie de mai multe verificări.
Nu, tipul nu-i vinovat. „Agresiune”-n lift, în spatiul public, sa fim seriosi. Nu mai faceti ce-ai facut si-n cazul dr. Lucan, Cotidianul, c-o faceti pe propria voastra reputatie.