Pretendenţii la preşedinţia PDL urmează să-şi depună oficial candidaturile însoţite de moţiunile propuse într-o zi stabilită de către comisia internă de organizare a alegerilor, cel mai probabil lunea viitoare.
Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat că lunea viitoare este data cea mai probabilă la care candidaţii îşi vor depune oficial candidaturile. „Săptămâna viitoare vor fi depuse cele două moţiuni, luni după cum se preconizează, şi apoi vor urma dezbaterile în teritoriu pentru că fiecare conducător de moţiune va trebui să obţină susţinerea a cel puţin 10 organizaţii judeţene. Fără astfel de susţine, moţiunea nu va putea intra în dezbatere”, a declarat Oltean înaintea şedinţei de luni a Biroului Permanent Naţional.
Şi secretarul general Vasile Blaga, unul dintre prezumtivii candidaţi, a indicat ziua de luni ca ziua pe care comisia de organizare a alegerilor ar prefera-o pentru depunerea candidaturilor. Întrebat dacă a fost terminat textul moţiunii cu care va candida, Vasile Blaga a răspuns: „Este în faza finală”.