Preşedintele PSD, Victor Ponta, a lansat pe Facebook o comunitate de discuţii în care spune că cea mai bună soluţie pentru România este un guvern condus el. „Bine aţi venit pe grupul Victor Ponta prim-ministru. Membrii acestui grup consideră că cea mai bună soluţie pentru România este un guvern condus de Victor Ponta”. Astfel începe descrierea unei comunităţi de discuţii şi susţinere lansată de liderul social democrat. Peste 24.000 de oameni s-au înscris. Surpriză însă.
Săptămâna trecută jurnaliştii de la realitatea.net remarcau faptul că Andreea Paul Vass, consiliera premierului Boc, face parte din acest grup. Cercetări mai atente ale jurnaliştilor arată că Vass nu e singura personalitate din partidul de guvernământ care s-a înscris.
Valerian Vreme, ministrul telecomunicaţiilor, William Brânză, parlamentarul PDL pentru diaspora, Monica Iacob Ridzi şi Iulian Urban s-au înscris şi ei. Greşeală, neatenţie?, se întreabă retoric jurnaliştii.