Ţară a templelor şi a statuilor aurite ale lui Buddha, a bonzilor cu veşminte galbene, a mătăsii şi a opulentelor orhidee, Siam, vechiul nume al Thailandei, a fascinat întotdeaua Occidentul. În 1684, Ludovic al XIV-lea schimba ambasadori cu Ayutthaya, vechea capitală a Siamului, cucerită şi distrusă mai târziu de duşmanul dintotdeauna al regatului, Birmania. Căzută în uitare, e a fost redescoperită şi restaurată în 1956.
Religia de Stat, buddhismul, face parte integrantă din viaţa politică, economică, culturală şi socială a Thailandei. Ţara are peste 30.000 de temple. De la Bangkok la Chiang Mai, drumul vechilor capitale thailandeze trece prin siturile mitice Ayutthaya şi Sukhothai. O călătorie în inima cetăţilor luminoase ale vechiului Regat al Siamului, unde la fiecare colţ de stradă sau în scorbura unui arbore, istoria izbucneşte în viaţa cotidiană cu poezia ei.
Piata plutitoare la Thonburi
„Considerând că au o singură viaţă, Occidentalii sunt grăbiţi şi agitaţi. Thailandezii, siguri că se vor reîncarna, sunt mult mai senini. Ei ştiu că dacă nu prind autobuzul în această viaţă, o vor face în cea următoare!”, remarca un călugăr din Bangkok. În ciuda dimensiunilor lui uriaşe şi a celor 10 milioane de locuitori, Bangkok uimeşte prin indolenţa urbană. Oraşul este printre cele mai populare destinaţii de turism din lume, şi în ultimii ani a devenit un centru economic şi social care rivalizează cu Hong Kong şi Singapore. Zeloşi, fără a fi grăbiţi, în mijlocul vârtejului citadin, thailandezii par într-adevăr să fi păstrat, în faţa mercantilismului grăbit al occidentalilor, spiritualitatea lor senină.
Imagine din Parcul Istoric de la Sukhothai
Pe malul fluviului Chao Phraya, carre traversează oraşul, „Mekhala”, o veche barjă de orez, destinată acum călătorilor, aşteaptă îmbarcarea cu aceeaşi linişte. Cu pântecul ei rotund, puntea din lemn de teck lăcuit, acoperită, şi cu decoraţia inspirată din barjele regale, mica ambarcaţiune se remarcă între şlepurile şi zgomotoasele bărci cu motor care se întâlnesc, de obicei, pe fluviu. Baletul bagajelor şi pregătirile minuţioase ţin pe loc echipajul până când ridicarea pasarelei dă semnalul de plecare. Pornind din Bangkok către nord, vasul îşi începe lent croziera pe fluviul de culoarea lămâii şi marchează simbolic punctul de plecare într-o călătorie istorică şi spirituală. „Să parcurgi cursurile de apă şi drumurile care duc de la Bangkok la Chiang Mai, trecând prin vechile oraşe ale regatului, oferă ocazia de a urca pe firul timpului şi de a descoperi istoria agitată şi sângeroasă a Thailandei”, spunea un pasionat de istorie.
Templul Wat Arun de la Thonburi
Oraşul îngerilor
Regatul Siam, care a luat numele Thailanda în 1939, a avut mai multe capitale succesive, martore ale gloriei şi decadenţei monarhiilor trecute. Sukhotai, apoi Ayutthaya şi Thonburi au fost, înainte de Bangkok, rând pe rând, oraşe administrative. Ca o sfidare adusă istoriei, călătorii încep periplul invers, plecând de la capitala actuală, numită şi „Veneţia Orientului”, căreia thailandezii îi spun însă Krung Thep, „oraşul îngerilor”. De fapt, numele, mult mai lung în thailandeză, înseamnă „Oraşul îngerilor, marele oraş, reşedinţa lui Buddha de smarald, oraşul de necucerit al zeului Indra, marea capitală a lumii cizelată din nouă pietre preţioase, oraşul fericit, generos în enormul Palat Regal asemenea locuinţei cereşti, domnie a zeului reincarnate, oraşul dedicat lui Indra şi construit de Vishnukarn”.
Plecarea din Bangkok cu vasul, pe Chao Phraya, redă ceva din romantismul pierdut acestei cetăţi regale, care este şi un megalopolis aglomerat şi poluat. Puţin câte puţin, tărăboiul tuk-tuk-urilor (un fel de rikşe cu motor) şi claxoanele taxiurilor dispare. Dezordinea lasă locul seninătăţii. Văzut de pe fluviu, oraşul are aspectul unui decor de cinema. Pe mal, „Wat Arun”, „templul zorilor” îşi ridică spre cer turnul caracteristic, înalt de 85 de metri, şi acoperişurile decorate cu „kinaries”, femei-păsări cu mâinile împreunate.
Templul lui Buddha de Smarald
Astăzi simbol al Bangkok-ului, templul a devenit capelă regală când regele Taksin şi-a instalat, din 1767 până în 1782, capitala pe malul vestic al fluviului Chao Phraya, la Thonburi. Absorbit de dezvoltarea gigantică a Bangkokului, care nu era în secolul al XVII-lea decât un sătuc de pescari, vechiul oraş Thonburi este astăzi un cartier periferic al acestuia. În 1782, Rama I, după ce l-a executat pe Taksin, care înebunise, a mutat capitala pe insula Rattanakosin, considerată astăzi centul istoric al Bangkokului, ridicând construcţii fortificate, numite azi „Marele Palat”. În oraş s-au construit temple, cel mai vechi dintre ele fiind „Wat Pho” cu marele său „Buddha culcat”. Cu o suprafaţă de 8 hectare, templul este situat la sud de Palatul Regal, iar statuia, reprezentându-l pe Buddha pe patul de moarte, are 45 de metri lungime şi 15 metri înălţime. Piciorele îi sunt încrustate cu sidef, reprezentând cele 108 stări ale zeului. La „Wat Pho” s-a născut tradiţionalul masaj thai, templul găzduind, din 1962, o reputată şcoală de masaj şi medicină tradiţională.
Buddha in vechiul oras Sukothai
În incinta Palatului Regal, pe lângă reşedinţa suveranului, Sala Tronului şi numeroase birouri, se află „Templul lui Budha de Smarald”, cu o suprafaţă de aproape 22 de hectare şi înconjurat de ziduri lungi de 1.900 de metri.
Templul „Wat Saket” sau „Templul muntelui de aur” este construit pe o colină artificială, înaltă de 75 de metri, şi are un turn aurit care se spune că adăposteşte cenuşa adevărată a lui Buddha. În incinta acestui templu, s-a ridicat o altă colină artificială, „Phu Khao Thong” (muntele de aur). Decizia de a adăuga un enorm turn templului a fost luată la începutul domniei lui Rama I (1824-1851). Dar turnul s-a dărâmat în timpul construcţiei din cauza solului aluvionar şi totul a fost lăsat în părăsire. În luna noiembrie a fiecărui an, la „Wat Saket” are loc o sărbătoare importantă, în timpul căreia este escladat „Phu Khao Thong”, cu o lumânare în mână.
Buddha culcat de la Wat Pho
Un alt templu din Bangkok, „Wat Traimit”, este renumit pentru cea mai importantă statuie de aur din lume a lui Buddha. Povestea este mai veche. În 1930, în timpul lucrărilor de amenajare a malurilor fluviului Chao Phraya, a fost necesară dărâmarea unui vechi templu abandonat în care se afla o statuie a lui Buddha din stuc aurit. Deşi nu avea calităţi estetice, statuia nu putea fi distrusă şi atunci a fost mutată la „Wat Traimit”, o pagodă lipsită de importanţă, unde a rămas, timp de 20 de ani, în curte, sub un acoperiş simplu.
Când s-a construit un nou edificiu, în 1955, statuia ar fi trebuit deplasată în interiorul lui, dar un scripete a cedat şi sculptura a căzut în noroi. Era o prezicere nefastă, lumea a fugit şi statuia a fost părăsită. În timpul nopţii a izbucnit o furtună cu averse puternice. A doua zi, încercând să cureţe statuia de noroi, superiorul templului a constatat că stratul de stuc s-a muiat, a crăpat, lăsând să se vadă un metal strălucitor.
Bouddha de aur de la Wat Traimit
Vestea s-a răspândit în oraş, aducând renumele templului. Se presupune că sculptura, ce provenea din Ayutthaya, fusese ascunsă sub stratul de stuc pentru a fi salvată din mâinile birmanilor care asediau oraşul, dar amintirea s-a pierdut timp de aproape 200 de ani. Înaltă de 3 metri, cântărind peste 5 tone, este cea mai mare statuie de aur din lume.
Buddha din ficus
În timp ce vaporul se îndepărtează de inima oraşului, câmpurile îşi intră treptat în drepturi, punctate, din loc în loc, de palate şi temple de ţară. După o noapte pe fluviu, Mekhala va acosta nu departe de capitala care a precedat Thonburi: mitica Ayutthaya, situată la 800 de kilometri în amonte.
Abatele de Choisy, ambassador şi misionar în regatul Siam, o descria astfel într-o scrisoare trimisă lui Ludovic al XIV-lea: „Nu mă satur să admir un oraş foarte mare, pe o insulă înconjurată de un râu de dimensiunile Senei; n-am mai văzut nimic atât de frumos”.
Capul lui Buddha din ficusul de la Ayutthaya
Capitală între 1350 şi 1767, Ayutthaya era o cetate impozantă a cărei strălucire militară, economică şi artistică depăşea frontierele ţării. Aşezarea pe o insulă şi plasarea strategică la întâlnirea marilor drumuri comerciale explică dezvoltarea şi lunga ei domnie. Cu existenţa ei de patru secole, cu cei 33 de regi şi aproape 400 de temple, a fost descrisă drept „cel mai frumos oraş al Orientului”. Palatul „Bang Pa In” de aici a servit ca reşedinţă de vară tuturor monarhilor până la cucerirea birmană. După fondarea Bangkokului oraşul şi-a pierdut importanţa, dar a revenit la viaţă, la sfârşitul secolului trecut, când regale Chulalongkorn a reconstruit palatul.
Buddha de Smarald
Chiar dacă n-au rămas decât puţine clădiri comparabile cu amploarea cetăţii de altădată, anvergura vestigiilor permite vizitatorului să-şi imagineze opulenţa ei şi a templelor sale. Înclus în oraşul modern, imensul ansamblu arheologic de la Ayuttahaya este împrăştiat în cele patru colţuri ale oraşului. Printre mulţimea de situri, „Wat Phra Si Sanphet” şi faimosul său trio de „chedi”, cupole construite pentru a primi relicvele lui Buddha, sunt considerate printre cele mai frumoase vestigii. Altădată centru al incintei monastice din secolul al XV-lea, aceste domuri, remarcabil proporţionate, îşi înalţă cu eleganţă săgeţile către cer. Nu departe de aici, „Wat Mahathat”, în întregime distrus de birmani, ascunde în mijlocul ruinelor sale, ca o aluzie poetică la fragilitatea artei, un cap de Buddha sculptat în piatră, părând să fi crescut, ca o floare colosală, în trunchiul răsucit al unui ficus secular. Natura, timpul, oamenii şi istoria şi-au reluat, adesea cu forţa, drepturile asupra unor arhitecturi. Liniştit, oraşul modern nu lasă să se întrevadă războiele continui împotriva Birmaniei, a imperiilor cambodgiene şi laoţiene, şi nici lungile şiruri de alianţe şi de trădări care au permis persistenţa vechiului regat ale cărui vestigii, ca şi acelea de la Sukhothai, sunt clasate, din 1991, în Patrimoniul Mondial al Umanităţii, de către UNESCO.
Oraşul cu maimuţe şi Casa lui Jim Tompson
Mergând încă mai spre nord, în direcţia Sukhothai, câmpia etalează o Thailandă interioară şi simplă, modernă şi punctată de oraşe de importanţă medie. Această regiune fertilă, cea mai populată a ţării, rămâne rurală, tradiţională şi religioasă.
Lopburi, sau oraşul cu maimuţe, este un alt loc mitic al istoriei thailandeze. El a dat numele unui stil arhitectural, intermediar între cel khmer şi thai. La 60 de kilometri de Ayutthaya, nu departe de templul „Wat San Ohra Kan”, buddhiştii vin să mulţumească spiritelor pentru că le-au împlinit dorinţele, oferindu-le câteva minute de dans. Coregrafia, durata şi tariful sunt unice: 612 baths (moneda thailandeză), pentru cinci minute, împărţiţi între muzicieni, dansatori, templu şi spirite. 12 baths sunt destinaţi acestora din urmă, daţi cu propria mână sub forma darurilor sau ofradelor, de locuitorii convinşi că spiritele se află peste tot şi pentru toţi: în maşini, în autobuze, în avioane.
Casa lui Jim Thompson
Încărcat de istorie şi de spiritualitate, Parcul Istoric de la Sukhothai, la 300 de kilometri mai spre nord, este, fără îndoială, un pământ iubit de spirite. Majestuos, Sukhothai a fost capitala regatului, înainte de a fi devastat, în jur de 1357, de prinţul U Thong, care-şi instalase reşedinţa la Ayutthaya. Născut din aliaţele familiale între formaţiuni duşmane, Regatul Sukhothai, fondat în 1222, marchează naşterea a ceea ce specialiştii consideră a fi primul regat thai independent. Ilustru pentru dezvoltarea sa politică, religioasă şi artistică, regatul îşi datorează în mare parte strălucirea regelui Ram Khamhaeng. Protejat la interior de un parc istoric de 70 de kilometri pătraţi, Sukhothai este unul dintre cele mai renumite situri arheologice şi cel mai vizitat din ţară. Importanţa lui poate fi comparată cu piramidele Egiptului sau cu Angkor din Cambodgia.
Cu o medie de 10 milioane de vizitatori pe an, vechile capitale formează astăzi, împreună cu plajele paradisiace din sudul ţării, una dintre atracţiile principale ale Thailandei. După secole de războaie interne şi ani de uitare, cetăţile de odinioară îşi regăsesc panaşul devenind regate ale turiştilor fermecaţi de acest patrimoniu excepţional.
Interior din Casa lui Jim Thompson, devenita muzeu
În afara monumentelor istorice, muzeele, numeroasele centre comerciale, rafinamentul dansurilor clasice atrag numeroşii viziotatori. Se adaugă desigur, viaţa nocturnă, cu barurile şi micile bărci din teck servind în acelaşi timp de bar şi de mijloc de locomoţie.
La Bangkok, concertele simfonice, spectacolele de balet şi de mimă, concertele de jazz şi muzică pop sunt susţinute de artişti invitaţi din întreaga lume. Şi tot în capitală au loc serbări fastuoase, cum ar fi „Loi Krathong”, în prima seară cu lună plină din noiembrie, omagiu adus spiritelor apei, „Defileul culorilor”, la începutul lui decembrie, sau celebrarea Anului Nou, în acelaşi timp cu Europenii. Anul Nou thailandez se sărbătoreşte în luna aprilie, prin festivalul „Sonkran”, în timpul căruia locuitorii participă la jocuri cu apă.
După contemplarea templelor, vizitatorul este cuprins de atmosfera fremătătoare a oraşului cu comerţul său stradal. Bangkok pare o piaţă enormă sub cerul liber deschisă încontinuu. Poţi cunoaşte gastronomia locală, graţie mâncărurilor pregătite la faţa locului, sau poţi lua o barcă pe fluviu până la piaţa de fructe şi legume din cartierul Nonthaburi, din nordul oraşului.
Şi dacă la Bangkok turistul poate opta pentru hotelul cu nume exotic la faţa locului, „Rembrandt”, zona oferă mici pensiuni în frumoase case din teck.
Demostratie de bucatarie traditionala pe trotuar
La 100 de kilometri de Chiang Mai, „Lanna Farm” este o oază de pace. În apropiere, vechea reşedinţă a omului de afaceri american care a revitalizat industria thailndeză a mătăsii, fost arhitect, ofiţer în rezervă, spion şi renumit colecţionar de antichităţi, „Casa lui Jim Thompson”, o superbă clădire din teck, adăposteşte o colecţie unică de piese vechi.
Ayutthaya
