Fotografie de sezon în expoziții

Două expoziţii deschise la începutul acestei luni sunt prezentate oficial azi, de Clubul Fotografilor Iaşi

Fotografie de sezon în expoziții

Două expoziţii deschise la începutul acestei luni sunt prezentate oficial azi, de Clubul Fotografilor Iaşi

Două expoziţii deschise la începutul acestei luni sunt prezentate oficial azi, de Clubul Fotografilor Iaşi, la Sala „Diotima“ a Casei de Cultură „Mihai Ursachi“, de la ora 18.30.

Primul dintre cele două evenimente aduce în galeria de artă „La Gard“ expoziţia de fotografie „Obiceiuri din străbuni“. Imaginile selectate sunt surprinse de Mihaela Ajităriţi, Florin Aioanei, Ciprian Babor, Ghenadie Cebanu, Constantin Ciobanu, Constantin Ciofu, Andrei Florin, Mirela Grosu, Vlad, Luncanu, Cătălina Neculau, Gheorghiţă Nemţanu, Codrin Popescu, Ovidiu Porohniuc, Mariana Scubli și Cătălin Străjeru. „Unul dintre cele mai frumoase şi înălţătoare obiceiuri ale sărbatorilor de iarnă este colindatul. Este o formă de expresie atât de ingenuă şi grăitoare pentru sufletul unui popor care se defineşte pe el prin această tradiţie milenară. Obiceiurile de iarnă au rădăcinile în ritualurile practicate înaintea apariţiei creştinismului. La trecerea dintre ani se urmărea înlăturarea energiilor negative acumulate în decursul anului şi pregătirea noului an pentru o viaţă mai bună şi mai prosperă. Diverse animale venerate asigurau rezolvarea anumitor probleme din viaţa de zi cu zi. Dansul caprei ne duce cu gândul spre cultul fertilităţii. Ursul era un animal venerat pentru forţa lui“, explică Mirela Grosu și Constantin Ciofu. Demersul este rezultatul colaborării între Clubul Fotografilor din Iași, Clubul Foto FOCUS – Botoşani și Foto Club Neamţ.

Obiceiurile înfățișate ilustrează vorbele lui Mircea Eliade, care remarca faptul că „asemenea ceremonii sunt încă populare în Balcani, în România mai ales, în timpul celor 12 zile din Ajunul Crăciunului, până la Bobotează. La origine, acestea erau ceremonii în legătură cu întoarcerea periodică a morţilor şi comportau tot felul de măşti animale – cal, capră, urs (…)“

Experiența ca lentilă

În cadrul aceleiași întâlniri sunt puse în fața publicului ieșean resorturile care au stat în spatele prezentării foto „Expuneri de iarnă“, fotografiile din expoziţia personală de fotografie de la Galeria de Artă „Labirint“, semnată de Adrian Teodorescu. „Fotografia de iarnă este o provocare. La începuturile mele fotografice nu prea ieșeam pe vreme urâtă să fotografiez. Cu timpul, a început sa-mi placă indiferent de temperaturile scăzute, viscol, chiciură“, notează fotograful. Pentru Adrian Teodorescu, imaginile de sezon sunt o senzație nu doar din punctul de vedere al experienței vizuale, ci și atunci când este pus în discuție sentimentul explorărilor zilnice cu aparatul foto în mână: „au fost zile în care plecam la birou fără aparatul foto şi nu a fost o dată să mă întorc după acesta. Sunt două fotografii făcute la temperaturi sub -18 grade. Recomand tuturor ieșirea la o tură foto pe timp de iarnă, indiferent de condițiile meteo. Vă asigur că nu veți regreta acea tură foto. Fotografiile expuse şi prezentate în expoziţie sunt căutarile mele în două ierni.“

Expozițiile rămân deschise până vineri, 19 ianuarie.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.