Turcia va avea un „plan B”, chiar un „plan C”, dacă Uniunea Europeană nu își respectă promisunea în legătură cu ridicarea vizelor Schengen pentru cetățenii săi, a avertizat joi președintele Recep Tayyip Erdogan, citat de AFP, potrivit Agerpres.
„Dacă nu obținem ce dorim în chestiunea vizelor (…), dacă promisiunile nu sunt respectate, Turcia va avea fără îndoială un plan B, va avea și un plan C”, a declarat Recep Tayyip Erdogan într-o conferință de presă organizată în comun la Ankara cu omologul său sloven, Borut Pahor.
„Nu suntem obligați să spunem ‘da’ la fiecare decizie în privința noastră. Uniunea Europeană nu ne-a dat nimic până în prezent”, a continuat el, fără să intre în detalii.
În contrapartidă la controversatul acord asupra migranților încheiat cu Uniunea Europeană în martie, Turcia a cerut în special ridicarea vizelor Schengen pentru cetățenii săi, deschiderea unor noi capitole în procesul de aderare și un ajutor financiar pentru găzduirea refugiaților pe teritoriul său.
Acordul în privința vizelor, ce ar fi trebuit pus în aplicare în octombrie, este sistat, UE reproșând Ankarei că nu a îndeplinit toate criteriile.