Mult premiata dinastie Roussel&Co
Secretere, comode preţioase din lac, mese de toaletă pentru doamne, cu bronzuri şi marchetării, create de o dinastie de ebenişti francezi în secolul al XVIII-lea, trezesc şi astăzi interesul colecţionarilor. În epocă, ele erau cerute de aristocraţie, iar astăzi sunt cotate pe piaţa internaţională la preţuri fabuloase.
În secolul al XVII-lea, Franţa se distinsese prin fast şi prin somptuozitatea ornamentelor care caracterizau mobilierul reşedinţelor regale. În imensele saloane de la Curte ca şi în intimele şi rafinatele budoare şi apartamente private, din secolul al XVIII-lea, mobilierul se adaptează noilor spaţii dând viaţă stilului Ludovic al XV-lea. Pentru a realiza acest original mobilier ultimul strigăt, gheridoane, comode, bonheur de jour (care s-ar putea traduce tot prin secreter), dar şi birouri, fără a uita dulapurile cu sertare, au fost chemaţi ebenişti renumiţi, orfevri, tapiţeri, sculptori, tâmplari de lux. Din această înşiruire făcea parte şi maestrul ebenist Pierre I Roussel (1723-1782). Mobilele realizate de el au fost conservate în principalele muzee franceze şi internaţionale. Câteva piese se găsesc la „Muzeul de Arte Decorative” din Paris, la Muzeul „Jacquemare-André”, Muzeul „Carnavalet”, „Petit Palais”, la Versailles, în apropierea Muzeului „Lambinet”. Câteva exemplare se găsesc la „Metropolitan Museum” din New York.
Comodă lăcuită cu peisaje chinezeşti, creată de Pierre Roussel
În monografia „Roussel. O dinastie a ebeniştilor din secolul al XVIII-lea”, îngrijită de François Quéré, ni se relevă câteva dintre particularităţile artei lor.
La jumătatea secolului al XVIII-lea, Pierre I Roussel joacă un rol important pe piaţa de artă a mobilierului parizian. El şi-a dezvoltat activitatea începând cu 1745, când primeşte titlul de Maestru ebenist, înainte de a obţine ajutorul celor doi fii, şi ei nominalizaţi cu titlul de maestru, unul în 1766, altul în 1771. Şi în timp ce Pierre I valoriza numele de Roussel, ocupând roluri importante în corporaţia tâmplarilor de mobilă fină, Pierre al II-lea superviza atelierul din Faubourg Saint-Antoine, cartierul parizian al ebeniştilor, iar Pierre-Michel vindea aceste creaţii de lux în magazinul său din Saint-Honoré. Ei reuşesc să atragă prin arta lor o clientelă aristocratică avidă de noutăţi, satisfăcându-le cererile.
Birou plat cu bronzuri aurite, Ludovic al XV-lea, ştampilat Pierre Roussel
Între 1745 şi 1765, Pierre I Roussel adoptă stilul timpului, Ludovic al XV-lea, realizând rafinate măsuţe de toaletă pentru doamne, dar şi birouri şi mai ales comode în linii ondulate, îmbogăţite cu numeroase intarsii policrome, cu flori din bronz aurit şi decoruri din lac cu peisaje chinezeşti. Roussel rămâne influenţat puternic de producţia importantului ebenist Mathieu Criaerd.
În timpul anilor 1770, Roussel adoptă stilul „de Tranziţie”, foarte personal, în care elementele clasice se combină între ele şi cu cele rocaille, într-o manieră armonioasă. Se păstrează şi azi într-o armonie perfectă o comodă conservată la Muzeul „Jacquemard-André”, ca şi o serie de secretere. Decorurile în bronz, marchetăriile cu peisaje ale pieselor mici sunt mai ales caracteristice pentru această perioadă. În anii 80, Roussel produce în special piese în stilul lui Ludovic al XVI-lea, care astăzi sunt extrem de rare. Mobilele dinastiei Roussel se întâlnesc astăzi în bătăliile prestigioaselor case de licitaţie, fie în mici galerii din provincie, în care mulţi dintre cei care le vând nu le ştiu cu adevărat valoarea. Pe piaţa elveţiană şi germană sunt prezentate uneori piese mai importante, de obicei exemplare în lac cu marcheterie, mai ales în stilul neoclasic, dar şi unele mai somptuoase, cu preţuri semnificative. O comodă lăcuită, cu bronzuri aurite şi cu blat de marmură, datată 1745, stampilată Pierre Roussel, a fost achiziţionată la Sotheby’s din Londra pentru 223.000 de lire sterline. O comodă lăcuită, ştampilată, a fost vândută la Drouot din Paris în 12 martie 2010, cu 430.000 de euro. În schimb, o altă mobilă realizată de ei, respectiv un birou cu cilindru, a fost achiziţionată la Casa Christie’s din Londra, în 2009, cu 30.000 de euro, iar o comodă Ludovic al XV-lea s-a vândut în noiembrie 2012, la Christie’s din Paris, cu 11.250 de euro. O altă comodă Ludovic al XV-lea a fost cumpărată de la Christie’s din Londra pentru 28.400 de lire sterline, iar o mică măsuţă datată 1775, semnată Roussel JME, la aceeaşi casă Sotheby’s Londra, a fost achiziţionată cu 99.760 de lire sterline. La Sotheby’s din New York, în 2012, a altă măsuţă semnată JME a fost achiziţionată pentru 23.880 de euro.
Comodă lăcuită cu bronzuri aurite şi marmură, Pierre Roussel
În bogata listă a colecţionarilor aristocratici ai mobilierului Roussel se află şi contele Grimaud D’Orsay (1748-1809), unul dntre importanţii colecţionari de obiecte de artă pariziană. Să îi mai amintim şi pe Principele De Condé, ducele De Penthièvre, principesa de Monaco, dar şi piesele păstrate de „Garde-Meuble de le Couronne”, cea care conservă, administrează şi inventariază mobilierul regal. Şi astăzi, piaţa olandeză şi în special cea germană privesc cu interes piesele prezentate la licitaţii, cu marchetării cu flori, care au marca atelierului lui Pierre Roussel, în timp ce în Franţa mobilele lăcuite rămân cele mai căutate.
Monumentale mobile napolitane
Dulap napolitan pentru ţinut monede, pictat şi aurit
Vechiul Regat al Neapolului era destinat a deveni o încrucişare de culturi care, prin bogăţia sa, a exercitat o puternică influenţă în istoria artelor decorative. Fidele stilului imperial, de la Baroc la Rococo, dar fără a renunţa la inconfundabilele particularităţi, şi astăzi aceste mobile sunt deosebit de căutate de colecţionari. Ebeniştii napoletani din secolul al XV-lea erau influenţaţi de Spania, cu predilecţia ei pentru mobile masive cu intarsii, lucrate în fildeş, carapace de broască ţestoasă, esenţe preţioase, precum lemnul de trandafir şi de violete, un filon care va continua. Exista din partea ebeniştilor locali o predilecţie pentru materiale insolite şi preţioase, dar lemnul principal era cel de nuc, utilizat pentru clasicele mese cu picioare în formă de liră, asemănătoare modelelor spaniole.
Secreter creat de Michele Grandville
Epoca barocă a însemnat triumful auririlor în producţia locală. Mobile somptuoase, cu intarsii cu volute şi teme naturaliste, îmbogăţeau reşedinţele opulente. La începutul anilor 1700 se afirma moda mobilelor închise la culoare, precum cele din mahon, dar cu preţioase nervuri aurite. Alături de tradiţia spaniolă se exercita şi o influenţă olandeză cu teme vegetale. În aceeaşi epocă triumfau dulapurile cu sertare modelate cu profiluri în bronz. Multe erau ornate cu un decor în formă de stele cu opt colţuri, de obicei înscrise într-un cerc, iar pe laterală exista o siglă ornamentală care devine foarte populară şi se difuzează către 1730 într-atât încât devine marca ebeniştilor neoclasicului napolitan. Preţioase erau şi temele decorative tratate după mozaicurile şi picturile pompeiene.
Blat de masă napolitan
Odată cu apariţia Neoclasicului, cu varianta sa napolitană, mulţi artişti se învârt în jurul regiei Castelului de la Caserta. Este epoca mobilelor pictate în tonalităţi clare, cu finisaje în aur şi nuanţe pastel. După 1800, predomină intarsiile sorrentine, care au produs o adevărată revigorare a mobilierului din această zonă, în special cu episoade tratate din Biblie.
Birou cu intarsii, de la Sorrento
Dintre ebeniştii cunoscuţi să-i amintim pe Giovanni Gili, desenator de mobilă care a activat chiar şi la Palermo, şi Gennaro Di Fiore din perioada Rococo-ului, autorul decoraţiunilor de la Palazzo Reale şi ale Cabinetului de Porţelan de la Palazzo di Caserta. Apoi, Emanuele Girardi, Francesco Girardi şi Luigi Gargiulo, fondatorul Şcolii de mobilier sorrentin. Intarsiile, aurirea, sculptarea marmurei sunt tehnicile care caracterizau marea parte a acestor ebenişti. Iar lemnul folosit era în special cel din pomii fructiferi, precum cireş, cais, nuc şi păr.
Scrin decorat în tehnica reîncastrării, cu elemente din coral
Palazzo Reale din Napoli găzduieşte numeroase asemenea opere, printre care o monumentală consolă din secolul al XIX-lea, realizată de Vincenzo Biancardi, cu intarsii, pictată şi aurită, sau o masă sorrentină cu picioare sculptate şi aurite, datată 1815. La Muzeul din Capodimonte se găsesc alte opere semnificative, printre care o splendidă masă, datată 1830, semnată de Raffaele D’Emilio. Particularitatea sa se distinge prin marmura verde, cu intarsii de marmură colorată, cu figurile exponenţilor Familiei Bourbon, în timp ce un mecanism acţionează un carillon care sună o arie de Rossini.
Un dulap de ţinut monede, tipic napolitan, în coral şi bronz aurit
Tot la Capodimonte se află un set de piese pictate şi aurite, format din patru mese de perete, câteva fotolii şi patru sofale, destinate Villei „La Favorita” din Ercolano. În Biserica Santa Maria degli Angeli, situată pe o colină din Napoli, se află un impozant scaun episcopal din lemn de nuc, cu intarsii aurite.
Oglindă în stil baroc napolitan, cu incrustaţii în coral şi aur roşu
Mobilierul napolitan ajunge azi la cote maxime pe piaţa internaţională. Un secreter al Şcolii Sorrentine, creat de Michele Grandville în 1869, realizat din lemn de pom fructifer, lăcuit, a fost vândut la Casa Christie’s din New York penru 255.800 de euro, iar un alt secreter, data 1864, de acelaşi Michele Grandville, decorat cu flori de crin, a fost achiziţionat pentru 7.300 de euro. Un elegant pat pictat şi aurit, de la sfârşitul secolului al XVII-lea, a fost achiziţionat de la Sotheby’s din Londra pentru 36.000 de lire sterline.
Fotolii din Napoli, Ludovic al XV-lea, vândute pentru 32.000 de euro
Trecând la piaţa italiană, un set din şase scaune şi două fotolii de la sfârşitul secolului al XVIII-lea a fost adjudecat la Sotheby’s din Milano pentru 10.000 de euro, în timp ce un dulap cu stele intarsiate, din secolul al XVIII-lea, cu suma de 15.000 de euro, la Genova. Un dulap în care se ţin monedele, ornat cu panouri cu subiece mitologice, pictate pe sticlă, de la sfârşitul secolului al XVII-lea, a fost vândut cu un preţ fabulos, nemărturisit încă, la un Târg de antichităţi de la Florenţa, în 2012.
