Cel puţin 100 de falsuri (potrivit „Le Figaro”, 500 după „Le Parisien”) prezentate drept opere semnate de Dali, Chagall, Picasso, Léger, Matisse, Vlaminck, Foujita au circulat pe piaţa de artă în ultimii ani. Şi cifra este optimistă, potrivit presei franceze.
În urma unei anchete demarate în 2004, poliţia franceză a descoperit 13 persoane implicate într-o reţea de falsificare de opere de artă. Procesul, care a început astăzi, se desfăşoară la Créteil, în Franţa, iar sentinţa este aşteptată vinerea viitoare.
Bănuielile au apărut încă din 1996, dar abia în 2004 poliţia a fost informată că un artist stabilt la Saint-Mandé creează tablouri imitând stilul şi semnătura marilor maeştri. Câţiva experţi au avertizat că acesta este capabil să realizeze desene de Renoir, acuarele de Dufy sau guaşe de Modigliani, folosind hârtie veche şi cunoscând tehnicile de îmbătrânire a pânzelor. Falsurile, de multe ori comandate, erau vândute prin intermediul negustorilor de artă, al curtierilor de la case de licitaţie şi chiar al unor galerii pariziene mai puţin atente la propria moralitate. Escrocii câştigau încrederea clienţilor oferindu-le la început un original. Apoi le prezentau o serie de complici care se recomandau drept moştenitori ai unor familii sărăcite, obligaţi să se despartă de operele moştenite. Falsurile erau însoţite şi de un certificat de garanţie.
În afara falsurilor produse de artistul incriminat, Guy Ribes, erau imitate semnături ale maeştrilor pe pânze ale unor artişti mai puţin cunoscuţi. Prejudiciul este estimat la mai multe milioane de euro. Dar cum afacerea datează, potrivit declaraţiilor principalului falsificator, din 1975, este de presupus că şi numărul falsurilor şi beneficiul sunt mult mai mari.
Peste 18 victime s-au declarat parte civilă în proces, unii mărturisind că, după ce au descoperit că posedă un fals, au încercat să-l revândă. Potrivit acuzării, unii cumpărători au plătit peste 300.000 de euro pentru pânzele falsificate.
Ancheta şi procesul confirmă analiza unui expert care apreciase că în fiecare săptămână, la Drouot, apar două-patru falsuri.
Reţeaua era formată de persoane între 32 şi 76 de ani, învinuite în process pentru „imitarea semnăturii autorului unei opere de artă, în scopul înşelării cumpărătorului”, pentru „escrocherie în bandă organizată” şi pentru „fals şi uz de fals”. În cele cinci zile ale procesului, tribunalul ar trebui să stabilească rolul exact al fiecărui inculpat, misiune dificilă din cauza complexităţii sistemului de falsificare şi faptului că fiecare aruncă vina asupra complicilor.