Retragerea lui Ion Iliescu şi a lui Adrian Năstase face Congresul PSD din ce în ce mai neinteresant. Faptul că şi Cristian Diaconescu e anunţat între cei care se mută în tabăra lui Mircea Geoană de chiar colegii săi ne mai spune ceva. Că se lucrează de zor la curăţarea drumului spre victoria sigură de sâmbătă.Să zicem că ne aflăm în faţa unei capodopere de aranjamente. Toată conducerea PSD stă şi priveşte la lună şi rând pe rând principalii contracandidaţi dispar din competiţie. Ce rezultă? Un câştigător fără glorie! Un învingător cu muşchii neîncercaţi. Adică un conducător mult mai slab decât unul hărtănit dar viu la sfârşitul unui măcel. Faptul că Victor Ponta s-a aruncat în luptă nu depăşeşte valoarea unei secvenţe de film. Copilul supărat sare şi-l muşcă de mână pe campionul unei curse presărate cu multe nedreptăţi. Din acest punct de vedere, Mircea Geoană este un ghinionist. Adrian Năstase nu era valid politic pentru o luptă pe viaţă şi pe moarte. Miron Mitrea, la fel. Victor Ponta e doar necopt. Iar Cristian Diaconescu nu-şi doreşte poziţia de nr. 1 cu suficientă disperare. N-ar fi în stare să elimine pe cineva pentru a deveni nr. 1. Şi dacă nu este în stare să elimine un adversar, nu va primi niciodată un asemenea cadou.
Dacă Marian Vanghelie este artizanul acestui drum curat, atunci cu siguranţă că în loc să-i facă un mare bine lui Mircea Geoană i-a făcut un ireparabil rău. Şi şi-a făcut şi lui însuşi. Mircea Geoană, pentru a dovedi că are mare stofă de conducător, deşi mulţi l-au minimalizat şi ridiculizat, va fi în situaţia de a da un examen hotărâtor. Acela de a-l elimina pe Marian Vanghelie! Strâmbul primar de la sectorul 5, cel care în înregistrarea ajunsă la mass-media trăda un singur lucru. Că îi pasă de putere şi de interesul său mai mult decât de orice şi de oricine pe lume, inclusiv de Mircea Geoană.
Absenţa unui adversar pe potrivă nu-l aureolează pe câştigător. Nici nu-l consolidează pe preşedintele PSD după înfrângerea din decembrie. În acelaşi timp, ne dovedeşte un lucru. Că Prostănacul nu e chiar aşa de prostănac. Un om care a obţinut victorii la Sorin Oprescu, Dan Ioan Popescu, Miron Mitrea, Adrian Năstase şi Ion Iliescu nu este chiar atât de naiv şi de nevinovat. Ba aş zice că, aşa băşcălit de toată lumea, el are destule resurse pentru a mai furniza surprize de proporţii!