Cel aflat pe ultimul loc în clasamentul promoţiei de la Institutul de Marină “Mircea cel Bătrân” din Constanţa (cine susţine altceva n-are decât să solicite foaia matricolă a seriei lui Traian Băsescu!) se dedică insistent educaţiei din România. Ieri, cel scăpat cu noroc peste linia de trecere a mai condus o dezbatere, după ce înaintea alegerilor parlamentare din 2008 a făcut mare tapaj de iniţiativa sa numită “Pactul pentru educaţie”.Ba pentru că a fost refuzat, a dus profesorii într-o situaţie-limită. Majorarea salariilor contra “Pactul pentru educaţie”. Suna frumos. Pactul acela era un document programatic interesant, modern, dar a murit pe hârtie. Din clipa redactării sale de un grup condus de profesorul Mircea Miclea, documentul a rămas literă prăfuită. Ca şi majorarea salariilor. Un fel de zgomot politic fără ecou. Marele document educativ a ajuns abia acum în etapa a doua: elaborarea unei legi adecvate. Dumnezeu ştie cât va dura! După care va urma dezbaterea aplicării respectivei legi. Iar peste ani, într-o altă etapă economică şi politică, corectarea erorilor. Şi un alt ministru cu o altă viziune, muncind de zor la statisticile despre numărul analfabeţilor. La Paştele cailor vor apărea şi elevii instruiţi după formula modernă dezbătută astăzi în prezenţa preşedintelui şi a micuţului său discipol Emil Boc.
România n-are simţul ridicolului. Şi nici preşedintele. După ce ni s-a confesat despre rolul veceurilor în educaţia sa şcolară, după ce ne-a vorbit despre “bibliotecile” de prin porturile vizitate după luni de abstinenţă, preşedintele se crede întâiul educator al naţiei. Şi principalul supraveghetor al regulilor şcolare din deceniile viitoare.
De ce-mi pare găunoasă dezbaterea de ieri? Într-un fel seamănă cu un seminar despre evoluţia financiară a planetei organizat cu nişte fotbalişti. Sau cu o discuţie despre infinitul cosmosului în viziunea unor tehnicieni veterinari. Ce greutate şi ce temei pot avea ideile preşedintelui? Scaunul de la Cotroceni nu are conductă legată direct la o bibliotecă de pedagogie şi sisteme educaţionale. Ce experienţă în sistemul educaţional din România are acest domn Funeriu? Din păcate, se vede că omul gândeşte după cum arată. Şi când i se întrerup biocurenţii, trage cu urechea la şoaptele unei cucoane hârşite pe la secţia de învăţământ a ziarului “Adevărul”: Melania Mandras Vergu. Dânsa a izbutit în scurta şi grotesca sa prestaţie la Ministerul Educaţiei să compromită şi figura jurnalistului, şi pe cea a purtătorului de cuvânt. Amintita doamnă a devenit un fel de caţă de pază la bâlbele ministrului. Istoria fotbalului mai cunoaşte cazul unui ziarist sportiv care a devenit antrenorul naţionalei braziliene. A ieşit aceeaşi catastrofă (nu atât de enervantă şi penibilă) ca în cazul cucoanei Mandras. Merită amintită singura sa ispravă de jurnalist, cea soldată cu subtilizarea unei liste de subiecte.
Dezbaterea privitoare la legea educaţiei poate fi în egală măsură şi un pretext pentru incriminarea actualei puteri. Nişte incompetenţi ajunşi la putere improvizează zicând că modernizează. De fapt, distrug un sistem pe care l-au chinuit şi înainte!
