Investitorii care au mizat pe obligaţiunile Aninoasa ar putea rămâne fără bani

Obligaţiunile municipale sunt garantate de patrimoniul primăriilor. Aşa că investitorii care au cumpărat obligaţiuni Aninoasa, acum că localitatea a dat faliment, pot lua ce vor din patrimoniul localităţii. O uşă de la primărie, un geam, orice. Sau ceva din căminul cultural, pentru că acolo au fost investiţi banii.Intrarea în faliment a localităţii Aninoasa va lovi […]

De cotidianul.ro - Autor

Obligaţiunile municipale sunt garantate de patrimoniul primăriilor. Aşa că investitorii care au cumpărat obligaţiuni Aninoasa, acum că localitatea a dat faliment, pot lua ce vor din patrimoniul localităţii. O uşă de la primărie, un geam, orice. Sau ceva din căminul cultural, pentru că acolo au fost investiţi banii.Intrarea în faliment a localităţii Aninoasa va lovi […]

Obligaţiunile municipale sunt garantate de patrimoniul primăriilor. Aşa că investitorii care au cumpărat obligaţiuni Aninoasa, acum că localitatea a dat faliment, pot lua ce vor din patrimoniul localităţii. O uşă de la primărie, un geam, orice. Sau ceva din căminul cultural, pentru că acolo au fost investiţi banii.Intrarea în faliment a localităţii Aninoasa va lovi crunt în cei care au avut încredere pe 10 decembrie 2008 să investească în obligaţiunile acestei primării. În prezent nu se ştie dacă obligaţiunile în valoare de 3 milioane de lei, care au termenul final în 2020, vor mai fi plătite vreodată, iar dacă în acest an Aninoasa va plăti către investitori suma de 0,49 milioane de lei reprezentând dobânzi la obligaţiunile emise.

Localitatea minieră Aninoasa din Valea Jiului, unde trăiesc peste 5.000 de suflete, este primul oraş din România care a intrat în faliment. Totul a început la scurt timp după ce mina s-a închis, iar primăria a rămas fără sume importante la bugetul local. Cu datorii mari, instituţia se află într-o situaţie fără ieşire, având, în prezent, conturile blocate şi o executare silită pentru datorii neachitate. Potrivit oficialilor locali, reprezentanţii Direcţiei Finanţelor Publice şi cei ai Curţii de Conturi se vor transforma într-un administrator special al Primăriei Aninoasa şi vor încerca să găsească soluţii. Până atunci, Primăria Aninoasa are conturile blocate.

Primăria din Aninoasa a emis pe 10 decembrie 2008 obligaţiuni în valoare de trei milioane de lei pentru a ridica un complex socio-cultural şi a plăti datoria de la bancă. Emiterea de obligaţiuni este ultima găselniţă la care apelează tot mai multe primării pentru a stinge datoriile pe care le au la bănci. Procesul de întocmire a documentaţiei s-a întins pe o perioadă de aproape doi ani, timp în care primăria a luat şi o linie de credit de trei milioane de lei, de la BCR, pentru continuarea lucrărilor. În acest interval a fost pregătit prospectul de ofertă şi a fost căutat investitorul dispus să subscrie într-o emisiune comunală. BCR a fost direct interesată mai ales că prin emisiune urma să fie plătită şi linia de credit. Având cumpărătorul asigurat, pe 10 decembrie 2008 a fost lansată la vânzare emisiunea de obligaţiuni, iar pe 23 decembrie 2009, Aninoasa a devenit prima comună intrată la cota bursei.

Chiar dacă este în faliment, Aninoasa se poate lăuda că are un complex cultural de 1.000 de metri pătraţi ce cuprinde şi un amfiteatru cu 300 de locuri. şi mai mare şi un primar mare amator de muzică populară. Poate le cântă acum o doină investitorilor care şi-au riscat banii pe obligaţiunile Aninoasa.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.