Senatul a aprobat miercuri o propunere legislativă iniţiată de PSD+PC promovată în campania electorală şi care prevede construcţia a 50.000 de locuinţe sociale, complet echipate, realizate la un cost unitar de 50.000 de euro. Astfel, un apartament cu două camere care va avea o suprafaţă de 60 de metri pătraţi va avea un preţ de 50.000 de euro, iar construcţia locuinţelor se va realiza prin investiţii de la bugetul de stat, dar şi prin credite bancare pe termen lung, de aproximativ 20 de ani, garantate de stat. Pentru primul an de aplicare a legii a fost propus un plafon de garantare de 1,5 miliarde de euro, iar sursa de plată a garanţiilor să fie reprezentată de fondul de risc.
De asemenea, potrivit legii, noile locuinţe sociale fac parte din domeniul public al instituţiilor administrativ-teritoriale şi nu vor putea fi vândute. Cei care vor avea acces la aceste apartamente în cazul închirierii trebuie să facă dovada că veniturile sunt mai mici decât câştigul salarial mediu net lunar pe economie. De asemenea, de aceste locuinţe mai pot beneficia şi persoanele evacuate în baza unor hotărâri judecătoreşti de restituire a proprietăţilor. Chiria maximă pe care locatarii o vor avea de plătit nu va fi mai mare de 10-15% din venitul net, respectiv din venitul cumulat al familiei. La polul opus, nu vor avea acces cei care deţin deja o locuinţă sau au înstrăinat-o după data de 1 ianuarie 1990 sau au primit sprijinul statului la creditare.