Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a decis să intre în grevă generală pe 5 mai, după ce în ultima zi a lunii aprilie va picheta sediul Guvernului. Aceasta este cea de-a treia organizaţie sindicală din administraţie care a decis să-şi ceară drepturile în stradă, alte două declanşând protestele astăzi, în Târgovişte, respectiv, mâine, în Bucureşti.
Câteva sute de funcţionari publici s-au adunat astăzi în centrul oraşului Târgovişte, revendicările acestora fiind legate de salarizare, pensii şi stabilitatea pe funcţii. Mâine, protestele se vor muta în Bucureşti, unde Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) va organiza un miting în faţa Guvernului.
La protestul de la Târgovişte participă reprezentanţi ai sindicatelor funcţionarilor publici din opt judeţe, afiliate la Uniunea Sindicatelor Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual "Forţa Legii", iar mitingul, care are loc în faţa Prefecturii Dâmboviţa, este programat să se desfăşoare pe durata a trei ore. Sindicaliştii reclamă "lipsa de dialog şi măsurile antisociale" ale guvernului Boc în ceea ce-i priveşte pe bugetari.