Polii magnetici ai Pământului sunt în acest moment în apropierea polilor geografici. Geologii au presupus că acest lucru a fost adevărat şi în trecut, cu mici variaţii. Prin urmare au folosit roci vulcanice, care în momentul formării au înregistrat şi direcţia şi puterea câmpului magnetic, pentru a determina latitudinea şi longitudinea lor şi pentru urmări mişcarea continentelor de-a lungul timpului.
La aplicarea acestui procedeu pentru rocile din America de Nord şi Europa a apărut însă o problemă. În ambele cazuri au găsit roci care se aflau la ecuator în urmă cu 500-600 de milioane de ani, iar în aceeaşi perioadă de timp alte păreau că au fost la poli. Acest lucru sugera faptul că plăcile tectonie şi continentele s-au deplasat cu mai mult de 45 de centimetri pe an, de două ori mai repede decât viteza actuală. Această viteză nu poate fi explicată nici printr-un fenomen în care întreaga crustă a Pământului s-ar fi deplasat simultan, aşa cum teoretizează unii oameni de ştiinţă, potrivit revistei New Scientist.
În schimb, Alexandra Abrajevitch de la Universitatea Kochi din Japonia şi Rob Van der Voo de la Universatea Michigan sugerează că polii s-au deplasat brusc cu 90 de grade, ajungând în dreptul ecuatorului.Câmpul magnetic al planetei este generat de rotaţia nucleului solid al Pământului. Schimbarea în vâscozitate, grosime şi conductivitate a mantalei lichide din jurul nucleului ar fi putut duce la mişcarea polilor.
David Stevenson de la Caltech a spus că un pol magnetic ecuatorial este posibil, dar nu este sigur ce mecanism ar putea mişca polul până la ecuator, suficient de mult timp pentru a lăsa o urmă în roci.
