Peste 70% dintre bucureşteni vor eutanasierea câinilor bolnavi fără stăpân, conform unei cercetări realizate de compania eResearch Corp asupra propunerii de proiectului privind modificarea legislaţiei câinilor făra stăpân. Studiul mai arată că peste 75% din bucureşteni, care susţin măsurile propuse de municipalitate, au fost agresaţi de câinii comunitari, potrivit Mediafax.
Peste 90% din cei intervievaţi "percep într-un mod negativ" prestaţia municipalităţii referitoare la problema câinilor fără stăpân. Mai mult de jumătate dintre persoanele intervievate consideră că autorităţile au încasat fonduri alocate sterilizării câinilor fără stăpân, fără a demara însă acţiuni în acest sens.72 de procente din persoanele intervievate doresc amendarea celor care scot câinii din adăposturi pentru a-i elibera ulterior pe străzi, iar 70% dintre intervievaţi vor castrarea câinilor fără stăpân, în timp ce 56% doresc adopţia câinilor comunitari de către ONG-uri.