Domnii prinţi, Paul şi Lia, şi-a văzut visul cu ochii. După ce au fost cununaţi de Fratele Păunescu l-au pus naş de botez la micuţul lor pe Preşedintele ţării noastre. „Sărut mâna prinţesă; Prinţe v-am adus un creştin” li s-a adresat reverenţios, cu o plecăciune ca în faţa unor feţe princiare adevărate, preşedintele României, doamnei şi domnului „de România”, cum figurează cei doi cetăţeni în buletinele de populaţie.
Duduia Minodora Ilie, exă pe la PSM-ul lui Verdeţ şi consilier non-stop pe la mai mulţi premieri şi-a pus Omenia la treabă dar şi vasta experienţă şi a făcut serviciile de întâmpinare a prea distinşilor oaspeţi. Doamna Lia şi domnul Paul fac parte din Omenia doamnei Minodora. Gura lumii boscoredeşte cum că doamna Minodora i-ar fi pus în legătură pe cei doi soţi cu domnul preşedinte, pentru botez.
SPP la datoria botezului
Nu a avut prea mult de furcă doamna Minodora din punct de vedere organizatoric, pentru că SPP a asigurat securitatea slujbei religioase în conformitate cu legile ţării, normele internaţionale şi regulamentele ţi ordinele militare. Cordon pentru presă, acces filtrat pe bază de ţidulă, un pic de control anti tero, probabil şi prin cristelniţă, staţii de emisie-recepţie la vedere. Într-un cuvânt rigoare, ordine şi disciplină. Aşa era şi spiritul ce răzbătea din invitaţia la fericitul eveniment: „Din motive de securitate invitatia nu este transferabila”. Greu de spus dacă era Securitatea cristelniţei sau a cădelniţei ori a cinstitei adunări. Sau a tuturor.
Locţiitorul la comandă al Minodorei a răspuns prezent
Asistenţa formată din lume bună. Bună rău. De-a spate-dreapta preşedintelui s-a iţit volontir domnul general Talpeş, fost la SIE şi la domnu’ Iliescu, sus la 1, la Securitate şi Ordine Publică. Adică în biroul ocupat acum de naşul de botez în palat. Domnul general e adjunctul doamnei Minodora. E, ho !, a Omenia. Nu în altă parte…
De-a stânga-spate a vegheat, la fel de corect ca la dosarele de avere, super şeriful ANI, Cătălin Macovei. Domnul acela din înregistrări cu p… . Centrat pe mijloc i numai în spatele prezidenţial, Adriean. Domnul ministru PDL Videanu, adică. În rest madam Tatoiu- cea cu alifiile antibăbit şi Cătălin-chiloţei. Din cei cu pitere preţioase pentru ca şi pipilicul princiar să fie unul preţios.
Tusea şi junghiul
Au mai fost văzuţi doi distinşi purtători de uniforme de generali. Unul era domnul Silinoiu, ex la Jandarmi, adică fostele Trupe de Securitate. Alea de zice prin dosare că ar fi făcut pac ! pac ! prin „Autobuzul”.
Reflectarea în organe
Evenimentul major a fost consemnat riguros-exact în organele centrale de presă. În organul familiei ex-Bancorex, se scria: „Traian Băsescu l-a botezat pe „moștenitorul” Carol Ferdinand. Paul de România: Gest istoric”.
Pe principiul fiecare cu ce-l doare mai rău şi mai rău, Gândul a tratat botezul princiar în cheie auto-moto-velo-sport: “Traian Băsescu l-a adus cu Dusterul la botez pe prinţul Carol Ferdinand”.
Gândul ne dă însă de gândit. Zice, fără să rostească vreun nume, că “Administraţia Prezidenţială a anunţat că evenimentul de mâine este o acţiune privată a şefului statului”.
Dilemă: Naş sau preşedinte ?
Partea distrusă în poveste este însă că Excelenţa Sa nu s-a dus la botez în calitate de Traian Băsescu. Ci în cea oficială, după cum dezvăluie în exclusivitate papirusul oficial al evenimentului: „ASR Prinţul Paul al României şi ASR Prinţesa Lia a României au bucuria să vă invite la încreştinarea fiului lor, Prinţul Carol Ferdinand al României. Excelenţa Sa, Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României, şi soţia sa, Doamna Maria Băsescu ne vor face onoarea de a fi naşii de botez al micuţului prinţ”.
Chelabaua ori zaiafetul s-a ţinut şi cu lăutarii care prestaseră seara din ajun la OTV, la cârciuma de lângă Naţionalul Bucureştean a fraţilor B1. Acolo unde aşteptat naşul să meargă la “Naşu’”. Ca între ei, naşii.