Am descoperit, fără să mă avertizeze cineva, un articol, înroşit de furie şi ameninţări, scris la adresa mea de d-l Cristian Teodorescu. În articolul cu pricina se face referire la un fragment dintr-un articol optzecist al domniei sale, publicat „în spiritul plenarei CC al PCR” (cum stă scris deasupra titlului), acuzându-mă de „minciuni jegoase”.
Trecând peste vulgaritatea şantieristă sau mai degrabă fierar-betonistă a d-lui Teodorescu (proaspăt premiat de Uniunea Scriitorilor!), să îi facem o scurtă reamintire despre începutul de carieră literară şi care este de fapt legătura dintre „temeiul autenticităţii” sale şi comunism.
„Să ai aproape 24 de ani… şi să intri în sala în care Ovidiu S. Crohmălniceanu tocmai dechide (prin octombrie 1978) o nouă şedinţă a cenaclului «Junimea»… să spui «Bună ziua» roşind până-n broboanele de sudoare care ţi-au apărut brusc pe frunte!” Iar colegii „să nu ştie că la 20 de ani lucrai ca necalificat pe un şantier al ICM 4 Bucureşti, că la 22 de ani reuşeai să fii admis la română (secţia fără frecvenţă) şi că rămâneai şantierist încă doi ani, până când treceai la cursurile de zi!”.
Aceasta este descrierea făcută lui Cristian Teodorescu, la debutul său literar, de către Mircea Nedelciu, debut la 27 de ani, cu schiţa „Moştenirea”, publicată în „Scânteia Tineretului”. Deşi în biografia oficială mai stă scris că debutul ar fi fost în revista mai literar cotată „Tribuna” din acelaşi an 1981.
Dar cine a fost Ovidiu S. Crohmălniceanu pe care d-l Cristian Teodorescu îl cultiva asiduu pentru a sparge gheaţa carierei sale literare? Venim în sprijinul cititorilor cu un articol amplu semnat de Crohmălniceanu în aprilie 1981 (cu cinci luni înainte de debutul d-lui Cristian Teodorescu). Articolul se numeşte ferm: „Pledez pentru o intelectualizare energică a romanelor cu eroi comunişti” şi iată mai departe un fragment din argumentele pledării lui Crohmălniceanu: „Mai mult respect arătat adevărului, urmărirea autenticităţii ar sălta dintr-o dată pe o treaptă superioară romanele noastre închinate luptei şi muncii comuniştilor” („Amfiteatru”, anul XVI, aprilie 1981, p. 4).
Aşadar, pentru Ov. Crohmălniceanu, autenticitatea trebuia să aibă un temei, or, dl Cristian Teodrescu a publicat, peste ani, articolul „Temeiul autenticităţii”, pe care l-a încheiat astfel: „Indiferent de formula artistică la care recurge autorul, autenticitatea presupune intuirea superioară a existenţei şi un efort de asimilare a lumii. Nu întâmplător cele mai valoroase romane ale scriitorilor din generaţia anilor ’60 sânt cele care aduc mărturii lucide despre realitatea deceniului obsedant şi nu cele conţinând «dezvăluiri» articulate în construcţiile cu nimic superioare romanelor schematice scrise în anii ’50. Autenticitatea înseamnă nu numai cunoaşterea în profunzime a lumii (sau, astfel zis, proprietate a lumii), dar şi proprietatea demersului artistic, fiindcă, în fond, autenticitatea creaţiei e, totodeauna, o garanţie a valorii” (Cristian Teodorescu, „Temeiul autenticităţii”, „România Liberă”, anul XXII, nr. 6, 9 februarie 1989, p. 3).
Ca să discernem între politic şi literar aş dori acum să mă opresc numai asupra valorii estetice a unui fragment din schiţa de debut al d-l Teodorescu, „Moştenirea”, apărută în „Scânteia Tineretului” (1981):
„(…) Terminaseră ăia la C.A.P. şi cu discuitul şi cu semănatul. Da, ia să încerci acum să bagi tractorul în brazdă! Automat se nămoleşte!! Urmă cam un minut de tăcere şi de priviri aruncate în lungul drumului, adică, mai încape vorbă? – Da, cu buldozerul nu-l scoţi nea, Mitrane? Întreabă el, grăbit să nu i-o ia altul înainte şi să schimbe vorba.
– Cum e acuma? Nu face buldozerul nici pe sfert cât boul! hotărî, grav, cel întrebat. – Ce Dexane, erai şi tu aici? – Cu buldozerul scoţi şi zece tractoare, urmă el apăsat. Pui mata boul lângă… Nu se compară!” (Cristian Teodorescu, „Moştenirea”, „Scânteia Tineretului”, anul I, nr. 2, 27 septembrie 1981, pp. 4-5).
Invităm acum pe cititorii de bun-gust, care au citit şi literatură universală, să compare un fragment din romanul „Biserica Neagră” al scriitorului A.E. Baconsky cu atât de provincialul Cristian Teodorescu:
„(…) a înţelege înseamnă însă, mai mult ca oricînd, a muri – şi în timpul morţii ca şi după moarte se instaurează mai întîi un lung întuneric, din imperiul căruia cei ce se întorc sînt întotdeauna alţii… Nu te mai gîndi la nimic, nu invidia destinele a căror dărnicie este înşelătoare – statornicul şi rătăcitorul nu sînt decît cele două jumătăţi ale clepsidrei ce-şi plimbă prin ele, nemiloasă şi impenetrabilă, nisipul de totdeauna, cînd plinul şi golul sînt umbra celuilalt”.
Concluzionăm parafrazându-l chiar pe d-l Teodorescu: „Pui mata boul lângă… Nu se compară!”.
