Cu o lună în urmă publicam în cotidianul.ro articolul „«Planul Valev» al Uniunii Europene”, un plan de supunere economică, dar care nu elimină obedienţa politică. Un plan din care România nu este exclusă. Ceea ce ar fi cu adevărat ridicol este ca tocmai impunerile obedienţei şi oarba subjugare economică să fi fost decise printr-un dineu umilitor tocmai la Cotroceni cu şeful statului. Mai există un şef al statului? Şi care stat? Presa şi media în general au trecut sub o tăcere discretă întâlnirea Trilateralei, fără analize coerente asupra urmărilor pentru ţara noastră cel puţin. Cu siguranţă, şeful statului român a primit sarcini punitive pentru continuarea „reformării” a ceea ce generic mai numim acum statul român.
Liderii Trilateralei sunt, printre alţii, şi reprezentanţii marilor familii financiare precum Rockefeller sau Morgan. Foarte interesantă este o poezie publicată de Nina Cassian în obsedantul deceniu proletcultist despre „cancerul pământului” şi care aminteşte de politica Trilateralei de azi:
„(…) Ce e o bază militară?
Problema ne e foarte clară
La această întrebare dumnealor,
Rockefeller – regele uraniului
Morgan – regele plutoniului
Dupont – regele tritiului
Au un răspuns al lor când spun:
«O bază militară este un lucru foarte bun
Baza militară este un fel de bază
Pe care se bazează
Concepţiile noastre despre lume.
Baza militară e o binefacere, o binecuvântare şi-o onoare
Pentru micile insule primitive şi fără nume
Pentru măruntele rase inferioare
Baza e o misiune civilizatoare
Şi o chezăşie
Pentru prosperitatea insuliţelor sărace,
O chezăşie că vor fi bogate
În tunuri
Şi trupe aeropurtate
Prosperitate! Securitate!»
Răspunsul de mai sus
Îl dau trei regi de la Apus
Al uraniului
Al plutoniului
Al tritiului.
(Uraniu, Plutoniu şi Tritiu nu sânt trei zei ai antichităţii ci ai radio-activităţii).
(…) să-ndrăznească numai vreun cetăţean american
Să-ntrebe: Ce-i asta NATO, PATO, SEATO,
Ce păsărească e asta?
Şi ce caută America în Africa, Australia, Asia?
Că-ndată cetăţeanului American
Pentru că înţelege americăneşte,
I se pune lacăt: decât să vorbească
Mai bine să tacă.
Vai,
Frumoase insule Hawai,
Morgan v-a pus gând rău.
Şi nu numai vouă ci şi insulelor Canare
Şi Filipinelor, şi Okinawei, şi Maltei, şi Islandei,
Vai, vai,
Frumoase insule Hawai,
Cercul se strânge în jur,
Are treabă cu voi domnul Dupont de Nemours. Vrea să vă-mbolnăvească de cancer…
(…) Eroare, mister Morgan, eroare.
Leacul cancerului e cunoscut de popoare
Şi putem feri de cancer organismul lumii
Domnule propagandist al glumii
Domnule mestecător al gumii!
Nu e nevoie să pui globul la microscop.
Se vede cu ochiul liber, lămurit.
În lume leacul acestui cancer
A fost descoperit
Încă din neuitatul an
O mie nouă sute şaptesprezece
Când o şesime a globului s-a însănătoşit
Şi există azi peste un milliard de activişti împotriva cancerului (…).
(Nina Cassian, „Cancerul omenirii”, „Gazeta literară”, anul II, nr. 16, 21 aprilie 1955, p. 6).
Ceea ce în anii ’50 părea un scenariu aberant pentru oamenii obişnuiţi, între timp s-au confirmat toate aceste presupuse scenarii, istoria dându-le contur în realitatea politică. Desigur, Nina Cassian a trecut sub tăcere prezenţa bazelor militare ruseşti pe teritoriul României. Dar, revenind la timpurile prezente, ne întrebăm pe bună dreptate, ce vrea Trilaterala? Este dubioasă discreţia cu care toată presa şi televiziunile au tratat acest eveniment. Cum a fost posibil aşa ceva dacă nu la ordine directe? Şi de ce a fost ales Bucureştiul? De ce nu Budapesta sau Varşovia? Un posibil răspuns ar putea fi că membrii Trilateralei îşi impun voinţa şi interesele matematic. Ei nu negociază. Ei spun: „Asta vreau”. Se află în casa ta şi o cer dacă nu ai cu ce plăti creditul împrumutat. Şi pentru a o lua, pun întotdeauna în funcţii-cheie oamenii lor. Datoriile se vor plăti în natură: un judeţ, un munte, Delta Dunării, un oraş, zăcăminte, o autostradă strategică etc.
Se merge pe duritate extremă. Lumea se va împărţi între state puternice şi „state inutile”. Iar şefii acestor „state inutile” nu mai sunt chemaţi la negocieri, ci la obedienţă totală. Cum s-a întâmplat şi la Bucureşti. Familia Rockefeller este unul dintre pionii marcanţi ai organizaţiei. Ea şi-a făcut cunoscută proiecţia asupra lumii prin Nick Rockefeller. Rezumând, se doreşte reducerea drastică a populaţiei globului (cu până la 80%) prin înfometare, boli biologice (molime şi viroze intratabile, ţânţari mutanţi etc.) şi mai ales prin executarea silită a statelor falimentate prin creditare externă cu ajutorul oamenilor din interiorul ţărilor respective. Se lucrează la tot bagajul demonic ca până la urmă să se impună cifra fiarei. Când o ai pe mână atunci vei lua salariul. Microciparea a început la animale iar datele biometrice sunt obligatorii la viitoarele buletine. În concluzie, punctele prioritare ale organizaţiei sunt: înscrierea individului inclusiv prin microcipare şi informaţii despre datele sale biologice; reducerea populaţiei mai ales în zona asiatică prin metode multiple, în aşa-numitele „ţări inutile”; executarea silită a statelor prin intermediul transnaţionalelor (aşa cum făceau sovieticii cu sovromurile pe vremea Ninei Cassian) şi apoi distrugerea independenţei statelor naţionale.
Într-un interviu luat de Aaron Russo lui Nick Rockefeller aflăm unele adevăruri istorice spuse de acesta din urmă: „Am finanţat mişcarea feministă pentru a distruge familia şi pentru a reduce populaţia”; „războiul terorist este o înscenare ca să punem mâna pe state cu rezerve mari de petrol”. Organizaţia are ca scop final „să controlăm întreaga societate prin bănci şi bancheri”. Întrebat fiind de Aaron Russo de unde atâta ură faţă de oameni, intervievatul a răspuns: „Nu-mi pasă în nici un fel de aceşti sclavi!”. Afirmaţia mă duce cu gândul la cuvintele din 1842 ale principelui Bibescu: „Soarta acestei ţări este aceea de a fi în veci smerită!”. De aceea şi episodul de la Bucureşti! La final de interviu, Aaron Russo a fost suficient de curios să afle dacă şi el va fi microcipat iar răspunsul nu a întârziat să vină: „Dacă mergi cu noi îţi promit un cip marcat special”. Din această ironie şi cinism putem înţelege că pentru Aaron Russo se va evita controlul de către autorităţi, dar nu şi de către organizaţie. Deşi amândoi sunt evrei, Rockefeller l-a încadrat totuşi pe o treaptă inferioară pe Aaron Russo. Paradoxul ar fi ca şi Nick Rockefeller să poarte un microcip, dar să nu-şi dea seama!
