După ce în deceniul 9 filmul rusesc, pentru care cinefilii români au avut un veritabil cult, părea că a pierdut în faţa filmelor americane, unele chiar de serie B, iată că el revine în forţă, într-un veritabil festival, care (re)aduce la Bucureşti clasicii şi noii clasici ai genului, dar şi tineri realizatori distinşi în competiţii internaţionale de anvergură.
Nu e puţin lucru ca, în 7 zile, „Zboară cocorii” şi „Călina roşie” să se afle alături de pelicule semnate de Nikolay Dreyden, Svetlana Proskurina ori Andrei Zviaghinţev sau de mult admiratul Aleksandr Sokurov. Şi nici ca greii Serghei Bondarciuk, Vasili Şukşin să se afle într-un festival la Bucureşti în preajma Valeriyei Gal Germanika. O menţiune specială pentru Andrei Tarkovski, Nikita Mihalkov şi Andrei Mihalkov-Koncealovski, chiar dacă, în cazul ultimilor doi, nu au fost selectate chiar piesele de rezistenţă ale filmografiilor lor. În această săptămână de film rusesc prezentat în capitala României, cinefilii autohtoni vor avea o nouă (re)întâlnire cu foarte discutatul Pavel Lunghin şi al său „Ţarul”, dar nu vor vedea niciun film al lui Karen Şahnazarov, regizor ce şi-a dovedit şi impresionante calităţi de manager, salvând Studiourile Mosfilm de la dispariţie.
Una peste alta, Festivalul are o selecţie bine diversificată, care include şi animaţia anilor ’30-’70, o expoziţie cu desenele lui Serghei Eisenstein, cel atât de preocupat de personajele sale, încât le şi imagina în caietele de schiţe, desene oferite publicului interesat de Muzeul Filmului Rus şi Arhiva Naţională de Filme.
După pelicula „Lăcaşul îngerului”, al tânărului regizor Nikolay Dreyden, proiectat astă-seară la Cinema Studio, în deschiderea de gală a festivalului, film a cărui acţiune este plasată în perioada imediat următoare instalării puterii sovietice, cei interesaţi de cinematografia rusească au la dispoziţie 21 de lungmetraje, realizate de-a lungul unei jumătăţi de secol, de la filmul-cult al unei epoci, „Zboară cocorii” al regizorului Mihail Kalatozov (cu foarte admiraţii Tatiana Samoilova şi Aleksei Batalov), distins cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, în 1958, la „Călăuza” şi „Copilăria lui Ivan” de Andrei Tarkovski, producţii care au devenit repere ale cinematografiei universale şi în care pot fi revăzuţi actorii-fetiş ai maestrului, Anatoli Soloniţîn şi Nikolai Burliaev. „Călina roşie” – scenariu şi regia Vasili Şukşin, care interpretează rolul principal în compania unei mari actriţe, soţia sa, Liubov Fedoseyeva-Şukşina sau „Un cuib de nobili”, reuşită adaptare după romanul omonim al lui Ivan Sergheevici Turgheniev, semnată de Andrei Mihalkov-Koncealovski, şi „Străin printre ai săi”, o bună probă a meseriei în genul filmelor de aventuri, avându-l ca regizor pe Nikita Mihalkov, se adaugă selecţiei. Nu poate fi omisă clasica „Stepa”, regizată de Serghei Bondarciuk, având o distribuţie impresioantă: regizorul însuşi, care s-a dovedit a fi un remarcabil actor şi în „Război şi pace”, Irina Skobţeva, Oleg Kuzneţov şi Nikolai Trofimov.
Noul suflet slav
Călina Roşie
Noul val al filmului rusesc este prezent la Bucureşti cu o primă operă, care a fost considerată chiar capodoperă şi a fost răsplătită cu un Leu de Aur la Mostra veneţiană şi o nominalizare la Globul de Aur: „Întoarcerea” de Andrei Zviaghinţev, un copil teribil căruia îi stă bine lângă Aleksandr Sokurov şi Svetlana Proskurina. Ieşit din mantaua lui Tarkovski, filmul acesta cu reflexivitate şi picturalitate aparte (inclusiv apelul la celebrul racoursi al lui Mantegna) e o nouă aducere în actualitate a sufletului slav, ale cărui contradicţii şi sfâşieri între sacru şi profan sunt puse în evidenţă cu sobrietate şi o mare economie de mijloace stilistice. Pavel Lunghin, aproape canonizat ca regizor important cu cele două filme ale sale, „Ostrov” şi Ţarul”, are şi el un actor-fetiş, Piotr Mamonov, după modelul maeştrilor, şi exploatează inedit, cu mare forţă, mitul rusesc numit Ivan cel Groaznic, în „Ţarul”, pe care, cu siguranţă, mulţi dintre spectatorii festivalului l-au văzut deja. Alt nume de referinţă al festivalului, Aleksandr Sokurov, şi-a început parcursul regizoral cu câteva documentare spectaculoase, între care, interviul cu Aleksandr Soljeniţîn şi un reportaj cu Grigori Kozînţev. A ambiţionat apoi să creeze o tetralogie dedicată conducătorilor secolului al XX-lea, din care a realizat până acum primele trei voleuri: „Moloch” (dedicat lui Hitler), distins cu Premiul pentru scenariu la Cannes, „Taurus” (dedicat lui Lenin), prezent acum în festivalul bucureştean, şi „Soarele” (portret al împăratului Hirohito).
Reprezentant în teatru al noii drame ruse, pe care a făcut-o bine cunoscută în Europa (mai ales în Franţa), Ivan Vîrîpaiev este şi un promiţător realizator de film. Opera sa de debut, „Euforia”, este o rapsodie rusească, balansând între clasicul triunghi amoros şi dramă virată în tragedie.
Să adăugăm pelicula „Cum mi-am petrecut sfârşitul verii”, de foarte tânărul Aleksei Popogrebski, nominalizată anul acesta la Ursul de Aur, ai cărei actori Grigoriy Dobrygin şi Sergei Puskepalis au fost distinşi cu Ursul de Argint, „Toată lumea moare, eu nu”, povestea a trei tinere pentru care o seară de discotecă devine preocuparea principală, film creat de Valeriya Gay Germanika şi distins cu Premiul „Nika”. Dintre clasici, Leonid Galdai, cu două producţii ale anilor ’60, „Mâna cu briliante” şi „Operaţiunea Y”, Vladimir Motyl, cu „Soarele alb al deşertului” întregesc tabloul.
Peste 50 de ani de creaţie cinematografică sunt rememoraţi între 22 şi 28 octombrie la Cinema Studio şi la Cinemateca Eforie. O trecere în revistă, chiar dacă prin forţa lucrurilor incompletă, a uneia dintre cele mai interesante şcoli cinematografice din Europa, cu opere care nu vizează în primul rând audienţa cu orice preţ şi succesul comercial. Se anunţă un regal pentru cinefili.
