La Zurich, fostul magnat Mihail Hodorkovski a acordat reporterilor de la Moskovski Komsomolet primul intreviu de dupa conferinta de presa organizata imedit dupa eliberarea sa din inchisoare, pe 20 decembrie 2013, dupa zece ani si trei luni de detentie. Le Monde a preluat ample fragmente din aceasta marturie.
Lumea credea ca nu veti mai iesi niciodata…
Asa gandeam si eu! Cand ti se promite ceva bun e mai bine sa nu acorzi atentie, sa nu te bucuri. Pentru ca daca te bucuri in van, apoi e foarte greu. Fiecare reactioneaza psihologic in felul sau. Modul meu este de a trai dupa principiul ”nu crede, nu te teme, nu cere nimic”. E motivul pentru care, daca mi-ar fi cerut sa-mi scriu cererea de gratiere, nu as fi facut-o.
Cine v-a propus-o?
Hans Dietrich Genscher (fost vicecancelar german, ministru de Externe – in perioada reunificarii Germaniei -, membru al Partidului Libertal Democrat). Nu personal, desigur. Prin intermediul unui avocat. Dar stiam ca Putin e in spatele propunerii.
Cum ati stiut?
Il stiam. L-am simtit. L-am citit. Detaliile conteaza mai putin aici.
Si de ce a decis Putin sa va elibereze?
Am pus intrebarea asta tuturor. Am propria versiune, care tine putin de teoria conspiratiei, este adevarat. Cred ca anturajul lui Putin, sau cel putin o parte a anturajului lui, a devenit prea increzator in influenta pe care o poate avea. A fost un mod de a demonstra anumitor indivizi ca nu pot influenta mereu deciziile presedintelui. Mi s-a spus ca unii dintre ei au aflat despre eliberarea mea din presa. El ia singur deciziile. Nustiu daca este un principiu bun pentru a conduce o tara. Dar din moment ce ai construit o struictura de putere pe verticala, asta este consecinta.
Ati fost arestat acum mai bine de zece ani. Erati atunci in avionul personal, in drum spre Siberia…
Da, faceam o escala la Novosibirsk, pentru a alimenta. Am asteptat, am asteptat si apoi avionul s-a deplasat intr-o zona in care am fost incercuiti de oameni inarmati. I-am vazut prin hublou, abia se insera. Erau la 50-100 de metri.
A fost o surpriza?
O surpriza la care ma puteam astepta. Am primit o citatie de la procuror pentru a depune marturie. Sincer, ma candeam ca vor astepta intoarcerea mea la Moscova. Data citatiei era depasita deja, dar le-am spus ca ma voi duce dupa calatoria de afaceri. Eram in drum spre Irkutk, in Arctica. Mi-am spus: la intoarcere ma voi prezenta. Dar au preferat sa actioneze altfel. Nu a fost o arestare, notati bine. Era o citație! Se pare ca asa citeaza martorii unitatile de elita ale FSB.
Ce ati simtit cand avionul a fost luat cu asalt?
Nu a fost luat cu asalt. S-au suit in liniste la bord. Nimeni nu s-a precipitat, nimeni nu a tipat.
Niciun ”toata lumea la pamant !?”
Povesti! Acesti oameni nu erau oarecine. Au trimis oameni pe care ii cunosteam, pentru a evita un conflict. Nu spun ca-mi erau amici, dar ii cunosteam. Si am inteles ca daca trimit dupa bine o unitate de elita a FSB, asta nu este intamplator. Desigur, se mai puteau schimba lucrurile la Moscova, dar speranta asta a mea era mica si v-am spus ca nu-mi place sa ma hranesc cu sperante. De aceea m-am gandit la ce ar trebui sa spun, sa fac. De exemplu, i-amn dat avocatului meu mobilul si laptopul. Nu mi-au confiscat nimic. Si pana la Moscova, in patru ore de zbor, am avut timp sa ma gandesc la ce atitudine sa adopt, la administrarea companiei in lipsa mea. M-am concetrat pe lucruri foarte practice.
Un respiro pretios pentru dumneavoastra…
Da, mi-au oferit o ocazie pretioasa. Dar, vedeti, nimeni nu m-a interogat cu adevarat. Nu au perchezitionat niciodata locuinta mea. Si la a doua ancheta impotriva mea am cerut un interogatoriu. ”De ce ar trebui sa stim mai multe?”, a fost raspunsul.
Cum a fost sosirea in lagarul penitenciar?
Prima ”zona” in care am ajuns era o zona neagra…
Zona neagra? Adica?
Sunt trei feluri de zone in universul penitenciar. Trei categorii de reguli interioare, daca vreti. Zona neagra, zona rosie si zona de regim. Zona normala este zona de regim. Aici regulamentele se aplica de la A la Z. In zona neagra la comanda sunt detinutii de drept comun.
Faimosii ”vorî v zakone”?
In zilele noastre nu mai sunt acesti ”regi” ai lumii criminale. Sa zicem ca sunt ”autoritati” care executa ce le spune administratia penutenciarului, care este mereu retrasa, ascunsa in spatele lor. Aici nu se aplica regulamentele de ordine interna. In zona rosie in schimb, administratia foloseste detinuti (zek) pentru a-i controla pe ceilalti detinuti. Nu exista refguli decat cele ale detinutilor: batele si toate celelalte. In zona rosie nu exista reguli, este zona arbitarului total, un bordel.
In zona neagra insa totuol este pozibil. De exemplu, detinutuil poate iesi din baraca sa pentru a se plimba, desi nu pana foarte departe. Aceasta este imposibil in zona de regim. In zona neagra, bucatarul poate pune de o parte ceva alimente si le poate pregati pentru admninistratia inchisorii. In zona de regim este exclus, totul este diferit.
Si unde e mai bine sa fii?
Pentru un detinut obisnuit, adica 90% dintre detinuti, ordinea din zona de regim este cea mai buna. Pentru cei 10% care au ceva resurse sau o autoritate mai mare, zona neagra este de preferat. Daca au telefon, mancare, votca, droguri, aici au voie cu ele. Cat pentru mine, mi-era egal…
Cine v-a explicat acest mod de functionare in zona?
Rusii au o idee clara despre ce este o inchisoare. L-am citit pe Soljenițîn și pe Șalamov. Si inainte sa ajung in penitenciar am ptetrecut doi ani in arest preventiv. Mai concret, cand ajungi in penitenciar, ti se spune ca esti un ”negru”, de exemplu. Adaptarea se face treptat, o perioada stai in ”carantina”, intr-o baraca in care un detinut experimentat, un ”mujic” mi-a explicat totul in detaliu. Este o intructie, in sensul literal al termenului.
Asadar ati intrat repede in matrice…
Nu am fost surprins, cu o exceptie. La sosire am fost dus in fata unei comisii care decidea ce va face detinutul in penitenciar. Si seful m-a intrebat: ”Care e rangul tau la bulau”
Adica?
Da, deci insusi comandantul m-a intrebat. L-a privit cu stupoare. Daca nu ar fi fost comandantul inchisorii poate ca as fi inteles. Dar aceasta intrebare, acest vocabular intr-un birou oficial…Nu ma asteptam sa vorbeasca si el in argoul penitenciar. Era un fel de disonanta cognitiva.
In cei peste zece ani de inchisoare ati cunoscut sute de detinuti. Cati dintre ei sunt nevinovati?
Total nevinovati? As spune 10%. Situatia difera de la un lagar la altul. In al doilea lagar unde am fost detinut, in Carelia, erau multi muncitori imigranti, circa 70%. Si multi dintre ei erau condamnati pentru delicte pe care nu le-au comis. Erau cei care ”aranjau” statisticile.
Am vazut la ce conduce votca si drogurile. Oribil! Oribil! Am vorbit cu unii ”observatori” pe care i-am intalnit. Ei insisi interziceu introduverea alcoolului in zona. Doar un mic cerc de privilegiati avea acces la alcool. ”In caz contrar, nu mai putem controla zona”, spuneau ei.Toti oamenii normali, politicosi pot sa paraseasca brusc lumea reala dupa doar un pahar. Am facut cunostinta cu un om deosebit cand era treaz. Doua crime, de fiecare data la betie. Mi-a spus: ”Mi-e frica de mine insumi. O sa ies, o sa beau din nou si a treia oara nu mai scap. Deci, voi pleca pentru totdeauna.”
In timpul detentiei ati publicat mai multe articole in presa rusa si internationala si se vede ca v-ati schimbat perceptia asupra lumii. Ce s-a intamplat?
Pentru a nu pierde firul vietii in acesti ani lungi de inchisoare, mi-am propus sa profit de tot ce au creat oamenii, am citit reviste serioase, lucrari filozofice; as minti sa spun ca mi-a placut, dar mi-am impus sa fac asta. Si, incetul cu incetul, mi-am data seama ca, pe o tema sau alta, cineva a gandit cu mult inaintea mea, ca nu as fi ajuns niciodata atat de departe de unul singur. E o impresie ciudata sa poti sa citesti despre lucruri care ti se pareau de neinteles. M-am cufundat in literatura, niciodata nu am mai citit atat de mult. Nu stiam mai nimic despre istoria Rusiei, de exemplu. Am citit ca scopurile nu pot fi, deseori, atinse si ca ce conteaza sunt mijloacele. Daca ele sunt morale, scopul este moral, daca ele sunt imorale, scopul este imoral.
V-ati gandit la judecatorul care v-a condamnat la 14 ani de inchisoare. La ce va gandeati cand erati in cusca de sticla la tribunalul Hamovniceski?
La inceput m-am intrebat daca intelegea ce se intampla. Dupa sase luni era evident ca intelege foarte bine. De atunci, am fost cuprins de greata de fiecare data cand il priveam. M-am pus in locul lui si m-am intrebat: ai putea spune ceea ce spune el?
E mila…
Foarte pe scurt, pot spune ca da.
