Bolivia a introdus Israelul pe lista sa cu state teroriste, în semn de protest faţă de operaţiunile militare israeliene în Fâşia Gaza. Preşedintele bolivian Evo Morales a anunţat decizia miercuri, într-o întâlnire cu cadre didactice în oraşul Cochabamba.
„Declarăm Israelul stat terorist”, a spus Morales, potrivit AFP, scrie B1Tv.
Acesta a subliniat că ofensiva în Fâşia Gaza „arată că Israelul nu este un garant al principiilor respectării vieţii şi drepturilor elementare care asigură coexistenţa paşnică şi armonioasă a comunităţii noastre internaţionale”.
Bolivia şi-a întrerupt relaţiile diplomatice cu Israelul în 2009, după o operaţiune israeliană sângeroasă în Fâşia Gaza, la fel ca alte ţări care alcătuiesc