Ultima năzbîtie a lui Victor Ponta, cea legată de Ordonanţa ce permite migraţia primarilor, arată o faţă a tînărului prim-ministru pe care alegătorii lui nu cred s-o fi bănuit. Să minţi cu zîmbetul pe buze, crezînd că poporul pe care-l conduci e atît de prost, încît să nu-ţi vadă interesul strict personal, este o aventură cel puţin riscantă!
Pe fond, Victor Ponta vrea ca toţi primarii din România să decidă în două săptămîni dacă vor să treacă la un alt partid. Este, orice s-ar spune, o invitaţie cît se poate de explicită ca traseiştii dornici să se arunce în barca Puterii să facă acest gest de trădare a electoratului, promiţîndu-li-se că nu vor suporta rigorile legii! Este ca şi cum ar fi dat o Ordonanţă prin care hoţilor, violatorilor sau criminalilor li s-ar promite că nu vor intra la puşcărie dacă vor fura, vor viola sau vor ucide în următoarele două săptămîni!
Crezîndu-ne pe toţi nişte mameluci, Victor Ponta spunea într-o emisiune realizată de sluguţele de la un post TV de casă că, de fapt, şi primarii PSD ar putea opta să treacă la PNL sau PMP (adică să plece de la ciolanul guvernamental pentru chestiuni de ideologie), nu numai invers!
De aici începe ipocrizia domnului prim-ministru, căci el ştie bine care este adevărata miză a acestei Ordonanţe îngrozitoare. Crezîndu-se deşteptul pămîntului sau miezul din dodoaşcă, Victor Ponta nu înţelege că în ţara asta sînt şi oameni care-l surclasează la capitolul inteligenţă şi care nu pot fi duşi cu un preş atît de subţire, din simplul motiv că toată demonstraţia sa cu Ordonanţa ţine cel mult de panseurile lui Gîgă!
În realitate, Victor Ponta, neîncrezător în posibilităţile sale de a cîştiga războiul pentru Cotroceni, vrea să facă orice pentru a-şi maximiza şansele, chiar şi să joace această carte a ipocriziei, cu care nu are nimic de cîştigat decît dacă, prin absurd, ţara asta ar fi locuită doar de euglene! Ponta, ştie toată lumea, are în vedere ca primarii şi consilierii PNL şi PDL din teritoriu, adică baza electorală a principalului său adversar, să treacă la unul din partidele din siajul său: PSD, PC, UNPR sau PLR. Aşa se traduce această Ordonanţă: dacă vreţi să aveţi bani la primăriile voastre, de unde să vă trageţi şi voi cîte ceva pentru familiile voastre, aveţi şansa să treceţi alături de mine, abandonîndu-vă candidatul partidului vostru! Ce dracului, este cît se poate de transparentă intenţia lui Ponta, chiar dacă el crede că a inventat o formulă de care nu s-a prins nimeni!
De altfel, prin această Ordonanţă, Victor Ponta demonstrează şi de ce a susţinut construcţia lui Tăriceanu, căci rolul PLR este tocmai acela de a atrage cît mai mulţi liberali în barca PSD! A luat 32 de parlamentari şi, se pare, aceştia nu-i sînt de ajuns sau nu crede în puterea lor de a atrage şi electoratul PNL, care este, mai degrabă, sub influenţa primarilor şi consilierilor din teritoriu.
Nu am nici o îndoială că, imediat după ce Ordonanţa traseiştilor va fi publicată în Monitorul Oficial, vom asista la o adevărată hemoragie ce va vărsa o masă uriaşă de primari PNL şi PDL în stomacul nesătul al PSD, partid care nu concepe să împartă Puterea cu cineva.
Ce nu înţelege Victor Ponta, deşi este procuror la bază, este faptul că porcăria asta are şi conotaţii penale, căci tocmai el este beneficiarul acestor foloase rezultate dintr-un şantaj cît se poate de evident!
Dar, dincolo de acest pericol, care, în fond, îl vizează chiar pe dumnealui, Ponta nu-şi dă seama că Ordonanţa lui creează un precedent extrem de periculos, pe care orice partid îl poate folosi în viitor imediat ce a preluat Puterea. Şi atunci nu are rost să mai vorbim despre democraţie sau despre statul de drept, căci alegerile nici n-ar mai avea nici o noimă!
Victor Ponta uită că nu ar fi ajuns în veci prim-ministru fără voturile PNL. Însă cei care au votat USL din perspectiva liberală nu uită, iar această Ordonanţă s-ar putea să-i înfurie atît de tare încît să treacă peste greşelile liderilor PNL şi să-i dea naiba şi pe primarii care, fugind la PSD, ar încerca să-i facă să voteze cu actualul prim-ministru! Oamenii îşi pot aminti că, în campania electorală din 2012, una dintre promisiuni se referea tocmai la stoparea migraţiei de la un partid la altul. Mai ales că există în vigoare chiar o lege care-i împiedică pe aleşi să fugă după ciolanul întins de alt partid.
Cu o minimă imaginaţie, Ponta ar trebui să vadă în viitor şi să-şi pună întrebarea: oare cum mă va vedea lumea atunci cînd se va sătura de mine, aşa cum s-a săturat şi de Iliescu, de Năstase sau de Băsescu? E un exerciţiu cît se poate de igienic şi, dacă nu-l face acum, imediat, renunţînd la mîrşava lui Ordonanţă, s-ar putea ca încă de la aceste alegeri să înveţe un lucru simplu: ipocrizia cu care vrei să-ţi păcăleşti semenii te va lovi în creştetul capului cînd îţi este lumea mai dragă!
Dar ce e mai grav este că tînărul nostru prim-ministru, ajuns în vîrful Puterii, în loc să se gîndească acum la imensa sa responsabilitate, se pare că a învăţat deja lecţia ipocriziei de la Traian Băsescu, prin care vrea să ne prostească pe toţi în faţă, exact ca acel hoţ care-ţi intră în casă, îţi ia mîncarea din frigider şi-ţi spune batjocoritor că, de fapt, vrea să te scape de bolile generate de creşterea colesterolului!
Dar dacă vrea să plagieze de la cineva chiar şi ipocrizia…