Daniel Dragomir: UE ar trebui să ia măsuri punitive

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir şi-a exprimat, miercuri, la Bruxelles, îngrijorarea asupra independenţei sistemului judiciar din România

De (R.C.)
Daniel Dragomir: UE ar trebui să ia măsuri punitive

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir şi-a exprimat, miercuri, la Bruxelles, îngrijorarea asupra independenţei sistemului judiciar din România

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir şi-a exprimat, miercuri, la Bruxelles, îngrijorarea asupra independenţei sistemului judiciar din România, menţionând implicarea serviciilor în justiţie şi precizând că Uniunea Europeană ar trebui să ia în calcul măsuri punitive, dacă lucrurile nu se rezolvă, relatează Mediafax.

„Uniunea Europeană ar trebui să ia măsuri punitive (dacă problemele nu se rezolvă -n.r.), dar în special, ar trebui să fie atenţi să nu fie minţiţi de către autorităţile din România. Într-o Europă bazată pe valori precum libertatea, este imposibil să avem o Uniune atât timp cât românii nu sunt de fapt liberi”, a declarat Dragomir.

Fostul ofiţer SRI a avertizat, la conferința de presă ce a avut loc la Clubul de presă din Bruxelles având ca temă situaţia actuală a justiţiei din România, asupra implicării serviciilor de informaţii, implicare ce are drept scop, potrivit fostului ofiţer SRI, eliminarea celor care se opun sistemului, incluzând aici media, personalităţile publice, dar şi cetăţenii de rând.

O altă problemă semnalată de Daniel Dragomir la Bruxelles a fost „recrutarea” de către serviciile de informaţii a judecătorilor şi procurorilor, cărora li s-ar transmite ce soluţii să dea în anumite dosare.

„Serviciile de informații, care nu au dreptul conform Constituţiei să se implice în astfel de probleme, sunt în colaborare cu judecătorii”, a completat Dragomir, care a mai declarat că supravegherea „în masă” a populaţiei a ajuns, practic, la ordinea zilei.

Fostul ofiţer a comparat condiţiile din centrele de reţinere şi penitenciarele din România cu cele din gulagurile sovietice, prezentând fotografii ale celulor în care erau încarceraţi chiar şi opt deţinuţi într-un spaţiu de 10 metri pătraţi.

Daniel Dragomir a dat ca exemplu de soluţie la problemele din sistemul judiciar românesc un moratoriu privind extrădarea în România a suspecților „până când Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau CEDO consideră că sistemul penal din România respectă pe deplin standardele Uniunii Europene”.

Daniel Dragomir, cel care a inițiat și lansat iniţiativa civică ‘România 3.0’, a fost prezent, miercuri, la o conferință de presă ce a avut loc la Clubul de presă din Bruxelles, având ca temă situaţia actuală a justiţiei din România. La eveniment a fost prezent şi David Clark, consultant politic american, care a susţinut, într-un raport prezentat în faţa Comisiei pentru Securitate si Cooperare în Europa – US Comitetul Helsinki în 2017, că Serviciul Român de Informaţii (SRI), „succesor al Securităţii comuniste, joacă un rol important în conducerea procurorilor anticorupţie.”

„Concluzia mea e că în România, lupta anticorupţie a devenit şi o violare a libertăţii într-un mod fundamental”, a declarat, miercuri, la Bruxelles, David Clark.

Distribuie articolul pe:

17 comentarii

  1. D.na ziarist , la un astfel de articol era necesar sa precizati , in ce calitate a fost present la Bruxeles DRAGOMIR ,si daca a reprezentat official Romania …..Cititorii trebuie sa stie aceste lucruri , deoarece Dragomir este condamnat penal la inchisoare -prima instanta- pentru coruptie . Este de notorietate publica . Dar , sper ca este doar o scapare !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.