Triumful lui Federer

În urma acestui succes, Roger Federer primeşte un cec în valoare de 3,12 milioane de dolari şi 2.000 de puncte în ierarhia mondială

Triumful lui Federer

În urma acestui succes, Roger Federer primeşte un cec în valoare de 3,12 milioane de dolari şi 2.000 de puncte în ierarhia mondială

Tenismanul elveţian Roger Federer a câştigat duminică turneul de la Australian Open pentru a șasea oară, învingându-l în finală pe croatul Marin Cilic (locul 6 ATP), scor 6-2, 6-7 (5), 6-3, 3-6, 6-1.

Elvețianul a reușit astfel, după un meci de 3 ore şi 2 minute, să-şi adauge în palmares al 20-lea turneu de Grand Slam al carierei.

„Sunt atât de fericit, e incredibil! A fost o zi lungă. E mai uşor când se joacă după-amiază. Este un alt vis devenit realitate! Îi mulţumesc lui Marin! Felicitări, ai ajuns pe locul trei mondial, e o mare realizare! Continuă ceea ce faci, poţi obţine mult mai mult!”, a spus după meci Federer, izbucnind în lacrimi.

Marin Cilic și-a felicitat la rândul său adversarul și i-a recunoscut superioritatea: „Felicitări lui Roger şi echipei sale, e uimitor ce reuşiţi să faceţi an de an! Mult succes pentru restul anului 2018! A fost o călătorie grozavă pentru mine să ajung în finală. Puteau fi cele mai bune două săptămâni din cariera mea, dar Roger a jucat grozav astăzi!”.

Roger Federer s-a mai impus la Australian Open în 2004, 2006, 2007, 2010 şi 2017. A mai câştigat în carieră de opt ori Wimbledon (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012, 2017), de cinci ori US Open (2004, 2005, 2006, 2007, 2008) şi o dată Roland Garros (2009).

În urma acestui succes, Federer primeşte un cec în valoare de 3,12 milioane de dolari şi 2.000 de puncte în ierarhia mondială, iar Cilic – 1,56 milioane de dolari şi 1.200 de puncte ATP. Croatul rămâne cu un singur turneu major, obţinut în 2014 la US Open.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Admiratie si respect pentru ” masina de tenis ” Roger Faderer ! Ii doresc sanatate si multa bucurie unui mare, mare, jucator de tenis care mai joaca inca la 36 de ani si juma’!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.