„Incubatorul” noului ministru al Comunicațiilor

Bogdan Cojocaru este președintele organizaţiei de Tineret a PSD Iaşi și a fost consilier judeţean.

De (I.R.)
„Incubatorul” noului ministru al Comunicațiilor

Bogdan Cojocaru este președintele organizaţiei de Tineret a PSD Iaşi și a fost consilier judeţean.

Noul ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Bogdan Cojocaru, a declarat marți că își dorește să transforme biroul de la minister într-un „incubator de proiecte”.

„Domnul ministru Şova (Lucian Şova, fostul ministru al Comunicaţiilor, n.r.) a deblocat foarte multe proiecte şi activităţi care erau în impas. Din ceea ce am reuşit să văd în ultimele zile, sunt trei direcţii foarte importante: prima legată de proiecte, a doua de pregătirea preluării din 1 ianuarie 2019 a preşedinţiei Consiliul Uniunii Europene, iar a treia legată de partea administrativă. Din punctul meu de vedere, suntem un minister foarte important, chiar dacă mult mai mic în comparaţie cu altele. Consider că Ministerul Comunicaţiilor trebuie să intre în legătură cu celelalte ministere, pentru că putem astfel să dezvoltăm diverse proiecte care să vină în beneficiul comunităţii. Cuvântul de bază în mandatul meu este continuitate. Ne dorim acest lucru atât legat de Poştă, de Ro-Net, de ceea ce se întâmplă pe CERT-RO şi de toate celelalte proiecte sau activităţi foarte importante care deja au fost pornite. Trebuie să mă declar un norocos pentru că în şapte luni, prin experienţa pe care o are domnul ministru Şova, a reuşit să creeze un cadru funcţional în aşa fel încât ministerul acesta să meargă pe direcţia corectă. Rămâne doar ca eu să-mi fac o imagine foarte, foarte bună despre tot ceea ce înseamnă ministerul în sine şi să închidem lucrurile aşa cum sunt ele planificate, conform Programului de guvernare. Cu siguranţă, în spate, ca la orice „fabrică” lucrurile funcţionează şi vin propuneri noi, oportunităţi noi. Deschidere există şi vreau, în primul rând, aici (la minister, n.r.) să atragem cât mai multe discuţii, dar şi la comisia de specialitate din Parlament, unde sunt oameni care chiar ştiu acest domeniu, la fel ca şi noi. Vreau să transformăm biroul de la minister într-un incubator de proiecte”, a declarat Cojocaru pentru Agerpres.

Bogdan Cojocaru este președintele organizaţiei de Tineret a PSD Iaşi și a fost consilier judeţean.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.