A fost de-ajuns ca Traian Băsescu să spună că a votat „pentru o Românie transatlantică şi europeană”, că toţi ARD-iştii au repetat ca papagalii că vor şi ei să fie transatlantici! Dacă ne uităm, însă, în DEX şi în alte dicţionare, ne apucă râsul: cuvântul „transatlantic” înseamnă „1. Adj. Care străbate, care traversează Oceanul Atlantic” sau „2. S. n. Navă mare de pasageri, care traversează în cursă regulată Oceanul Atlantic”!
Dacă pe Traian Băsescu îl putem înţelege, pentru că, după ce a considerat România ca fiind un imens vapor pe care-l conduce, fiind marinar, îşi poate închipui că ar putea să navigheze cu ţara lui pînă peste Atlantic, pe Elena Udrea, pe Adriean Videanu, pe Vasile Blaga sau pe Mihai Răzvan Ungureanu n-avem încotro, decât să-i trimitem la grădiniţă. Ei ar fi putut să spună, după etichetele personale, că vor o „Românie vuitonată”, una „bordurată”, una „vămuită” sau una „geluită”, în nici un caz „transatlantică”!
Şi, dacă unii pot fi scuzaţi că n-ar fi mari artişti ai limbii (deşi, la figurat, ar putea fi consideraţi chiar maeştri emeriţi), cărturarul MRU n-are nici o scuză. El, care, la Oxford, zice că a învăţat aramaica, să nu ştie că prepoziţia latină „trans-” înseamnă „dincolo de, peste”?
Cum îşi imaginează el „o Românie transatlantică”? Una care străbate Oceanul Atlantic? Ori una aflată dincolo de Atlantic? Ar face un gest salutar dacă ne-ar explica acest nou concept geo-politic, potrivit căruia România ar putea să alunece pe Marea Neagră şi, dacă reuşeşte să se strecoare prin strâmtoarea Gibraltar, ar putea să o ia la vale dincolo de Atlantic!
Lăsând gluma la o parte, „România transatlantică” va rămâne cântecul de lebădă al erei Băsescu, însoţit de corul unor papagali docili, care nu văd pârjolul ce le-a ars deja aripile.
