28 de ani de la „Mineriada din 13-15 iunie 1990“

Astăzi se împlinesc 28 de ani de la declanșarea Mineriadei din 13-15 iunie 1990, unul dintre cele mai cumplite și odioase episoade care au marcat istoria României post-decembriste.

Încă din cursul anului 1990, limba română s-a îmbogățit cu neologismul „mineriadă“, un cuvânt care nu se mai regăsește nicăieri în lume cu o semnificație similară. Un cuvânt care, legat de numele lui Ion Iliescu, definește situația în care un om politic cocoțat în cea mai înaltă și importantă poziție din stat, pune în mișcare o anumită categorie profesională (în cazul nostru minerii) pe care o asmute, diversionist, asupra restului societății.

Decizia de la Scroviștea

Primăvara și începutul verii din anul 1990 au fost marcate de mitingul prelungit din Piața Universității, o mișcare de protest îndreptată împotriva Frontului Salvării Naționale (FSN) dar și a lui Ion Iliescu. Au urmat alegerile din „Duminica Orbului“ (20 mai), primul scrutin prezidențial post-decembrist, câștigat de Ion Iliescu la un scor de-a dreptul zdrobitor. Iar către mijlocul lunii iunie 1990, urma să aibă loc investirea oficială a lui Iliescu. Dar, pentru că nu-și dorea ca delegaţiile străine prezente la eveniment să dea cu ochii de niște manifestanţi care să scandeze „Iliescu s-a aflat, lovitura ta de stat“, proaspătul președinte a decis evacuarea ultimelor „vestigii“ ale mitingului din Piața universității. De fapt, decizia de a se interveni acolo în forţă fusese deja luată cu câteva zile înainte, într-o întâlnire pe care avusese loc în Palatul de la Scroviştea, la care a participat şeful statului şi un grup de apropiaţi ai săi. În urma acelei întâlniri, la 11 iunie 1990, la sediul Guvernului a avut loc o şedinţă restrânsă, condusă de Ion Iliescu şi Petre Roman. Potrivit documentelor vremii „La şedinţa care a început la ora 16:00, au mai participat vice-premierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de Interne gen. Mihai Chiţac, şeful IGP, gen. Corneliu Diamandescu, ministrul Apărării Naţionale, gen. V.A. Stănculescu, şeful Marelui Stat Major, gen. Vasile Ionel, şeful SRI, Virgil Măgureanu, primarul general al Capitalei, Dan Predescu, procurorul general, Gheorghe Robu, N.S. Dumitru, prim-vicepreşedinte al FSN, şi alţii“. În cadrul acelai şedinţe s-a discutat despre eliberarea Pieţii Universităţii. Iniţial, s-a prevăzut ca evacuarea să aibă loc a doua zi, la 12 iunie, dar la propunerea gen. Mihai Chiţac începutul „acţiunii“ a fost mutat în dimineaţa de 13 iunie 1990, la ora 4:00, pentru ca Poliţia şi celelalte forţe implicate să aibă timpul necesar pentru pregătire. În plus, ministrul de Interne a cerut ca Poliţia să fie sprijinită de Armată, care ar fi urmat să asigure împiedicarea pătrunderii populaţiei în piaţă după evacuarea ei. Dar gen. Vasile Ionel s-a opus și i-a cerut lui Ion Iliescu să nu implice armata, motivând că MI poate să folosească o parte din cei peste 11.000 de militari din trupele de pază şi ordine“.

„Moarte intelectualilor!“

Ziua de 13 iunie 1990 a fost marcată de haosul unor acțiuni de stradă care au instaurat haosul în Capitala României. Au fost o serie de episoade ciudate, care lăsau impresia că Bucureștiul este asediat de forțele unor puteri oculte: autobuzele Poliției au fost incendiate, sediul televiziunii a fost atacat, fapt care a dus la oprirea emisiei TVR. Minerii și-au făcut apariție a doua zi, cu noaptea în cap: Aduși cu trenuri speciale, câteva mii mineri au venit în centrul Capitalei și au intrat în Piața Universității urlînd furioși „Moarte golanilor!“ și „Moarte intelectualilor!“. Apoi, au pătruns în sediul Facultății de Geografie și Geologie, precum și în Facultatea de Arhitectură. Înarmați cu bâte și furtunuri groase de cauciuc prevăzute cu inserție metalică, minerii au ajunşi în interiorul instituțiilor de învățământ superior, i-au bătut cu sălbăticie pe toţi cei prezenţi, iar unii studenţi au fost arestați. Toată Universitatea a fost devastată suferind același tratamentul brutal prin care trecuseră Geografia şi Arhitectura. Laboratoarele au fost distruse, cărţile incendiate, profesorii şi asistenţii maltrataţi, arestaţi. Mulţi studenţi au fost bătuți crunt chiar sub ochii poliţiştilor care nu au făcut absolut nimic pentru a-i împiedica. Mai mult decât atât, Poliţia a fost cea care a pus la dispoziţie dubele în care au fost încărcați cei arestați de către mineri.

Atunci, pentru scurt timp, Palatul Victoria a fost un veritabil centru de triere al arestaţilor. Apoi, după devastarea facultăţilor, minerii au fost trimiși să „curețe“ zonele din jurul Pieţei Universităţii dar și a Ministerului de Interne şi a Cercului Militar. Ţintele lor au fost cei care aveau „mutre de intelectuali“: țineau vreo carte în mână, aveau barbă sau purtau ochelari. Pentru identificarea liderilor Pieței Universității, minerii primiseră fotografii iar mulți dintre aceia au fost căutați chiar și acasă. În cursul zilei de 14 iunie, au fost devastate o serii de instituţii din centrul Capitalei, inclusiv sediile partidelor politice de opoziţie, ale asociaţiilor antiguvernamentale, redacţii ale ziarelor anti-FSN sunt devastate. Ziarul România liberă a fost împiedicat să apară vreme de patru zile. De asemenea, simpli trecători aflați în zona de acțiune a minerilor au fost bătuți cu sălbăticie iar mulți dintre ei au fost și arestați. Peste tot, Poliția a stat cu mâinile în sân, ba mai mult decât atât a operat și ea arestări, în paralel cu cele executate de mineri. O altă categorie de victime ale minerilor au fost romii. În zona cartierelor Rahova şi Ferentari câteva zeci dintre localnici au fost bătuţi și arestați fără a li se explica de ce. Trierea tuturor celor reținuț atunci, au fost înghesuiți în sediul Şcolilor de Poliţie de la Băneasa și Măgurele. Concret, „Mineriada din 13-15 iunie 1990“ s-a încheiat în după-amiaza de 15 iunie, când minerii care devastaseră Capitala au fost adunați la ROMEXPO, iar Ion Iliescu le-a mulțumit pentru „solidaritatea de clasă cu care au răspuns chemării autorităţilor“.

Justiție lentă și ineficientă

Vreme de circa un sfert de secol, justiția română s-a ferit ca dracul de tămâie să rezolve dosarul „Mineriadei din 13-15 iunie 1990“. Dosar care a fost deschis, închis iar apoi redeschis, după cum au decis partidele ajunse la cârma țării. De-a lungul acestei perioade lungi, acest dosar deosebit de important pentru istoria recentă a României a fost instrumentat de către procurorul militar gen. Dan Voinea. Dar, la un moment dat, pe vremea în care Codruța Kovesi era Procuror General, a avizat pozitiv o decizie prin care Ion Iliescu a primit NUOP (Neînceperea Urmăririi Penale). Ulterior, țara noastră a fost condamnată la CEDO pentru tergiversarea rezolvării „Dosarelor Revoluției“ și a „Dosarului Mineriadei din 13-15 iunie 1990“. În ambele dosare, cei implicați sunt acuzați de comiterea de crime contra umanității. Pe 9 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia procurorilor de la Parchetul de pe lângă ICCJ, privitoare la redeschidere a urmăririi penale în dosarul Mineriadei. Apoi, pe 23 decembrie 2016, Parchetul de pe lângă instanța supremă a anunțat că Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu și Gelu Voican Voiculescu, plus mulți alții au fost puși sub acuzație, în mod oficial, pentru comiterea de „infracțiuni împotriva umanității“. Dar, deocamdată, la 28 de ani de la acele episoade cumplite, lucrurile merg deosebit de greu și încă suntem extrem de departe de pronunțarea unor sentințe, oricare ar fi acelea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.