Blocul „ACUM”, opoziția din Republica Moldova, a protestat joi dimineață în fața Comisiei Electorale Centrale față de decizia autorităților, de a interzice în premieră cetățenilor moldoveni aflați în afara țării să poată vota cu pașapoarte expirate la alegerile parlamentare din această lună, relatează Cotidianul.md.
Membrii și simpatizanții entității politice acuză autoritățile că prin această interdicție se „fraudează alegerile”, întrucât o astfel de decizie „interzice accesul la vot pentru 15% din cetățeni”.
Ei au amintit că în majoritatea statelor europene cetățenii aflați în afara țării pot vota nu doar cu pașapoarte expirate, dar și cu cărți de identitate sau chiar permise de conducere.
Potrivit președintei PAS, Maia Sandu, prin aceste acțiuni, puterea demonstrează că îi este „frică” de votul diasporei, întrucât cetățenii aflați peste hotare nu îi votează.
Aceștia au cerut Comisiei Electorale Centrale să adopte o hotărâre prin care să se permită cetățenilor aflați peste hotare să poată vota cu acte expirate, la fel ca în scrutinele precedente.
Potrivit unor date neoficiale, în jur de 300 de mii de cetățeni se află în prezent peste hotare în baza cetățeniei românești. Cei mai mulți dintre aceștia în Marea Britanie.
Tipii-s permit sa mai si „demonstreze”. Ce apara? pasapoartele expirate? ce-i asta? s-aiba-ntâi acte de identitate-n regula, singurele care le dau drepturi.
Cum veni vorba de maica Rusia cum sarisi si tu din Franta sa te afli in treaba.