Presa europeană salută venirea în fruntea UE a două femei – Ursula von der Leyen și Christine Lagarde. Asta ”după șase decenii de hegemonie masculina”, spune Courrier International, care realizează o scurtă revista a presei.
”Sunt cu adevărat încântat. Până la urmă, Europa (în mitologia greacă) este o femeie. Cred că a meritat așteptarea pentru a ajunge la acest rezultat, a declarat președintele Consiliului European, Donald Tusk.”Două fețe feminine vor simboliza de acum înainte o Uniune nesigură, dar rezistentă, care își caută mereu calea”, scrie publicația elvețiană Le Temps.
”Federalista” von der Leyen și ”mama grijulie” Lagarde
Cotidianul belgian Le Soir face o reverență în fața Christinei Lagarde, directoarea FMI, aducând aminte de un episod de la apogeul crizei datoriilor din Grecia. ”În zona euro ne aducem aminte de ea cum, în momentul cel mai greu al crizei elene, împărțea bomboane M&M’s miniștrilor de Finanțe aflați în ședință și își exprima public dorința de a purta discuții «cu adulții din sală». Este o bună comunicatoare și are si abilitatea de a întelege repede”.
Aceleași vorbe dulci si pentru Ursula von der Leyem, de data aceasta din partea ziarului La Stampa. Ideile ei economice ”sunt puțin cunoscute, însă este prezentată mereu ca o federalistă convinsă”. ”Aspirația mea este să construim Statele Unite ale Europei. Nu îmi imaginez Europa nepoților mei ca o uniune vagă de de state prinse în capcana intereselor lor naționale”, este citată von der Leyen.
Vor aduce cele doua femei numite la conducerea a două importante instituții UE schimbarea despre care tot vorbesc liderii de la Bruxelles? Cu siguranță, UE își va schimba genul, însă nu și politica. Nominalizarea Christinei Lagrde la Banca Centrală Europeană și a Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene poate fi echivalată cu venirea la putere a celebrei troici Comisia Europeana-FMI-Banca Centrală Europeană, cea care a prescris rețeta cea mai dură a austerității pentru economiile din Sudul si Estul Europei în ultimul deceniu.
Da, Christine Lagarde împărțea, cu grijă maternă, bomboane miniștrilor de Finanțe ai zonei euro, însă ea era cea care spunea: ”Puteți să-i spuneti austeritate, dar mai degrabă puteți să-i spuneți disciplină”. Cât despre Ursula von der Leyen, lucrurile sunt la fel de limpezi în privința politicii economice. În 2011, la vârful crizei din Grecia, von der Leyen a făcut o declaratie socotită printre cele mai dure la adresa Atenei. În calitate de ministru al Muncii în Germania, von der Leyen a cerut atunci ca Grecia să garanteze împrumurile oferite de UE si FMI cu rezervele sale de aur și activele cele mai valoroase din industria națională. Până și ”părintele austerității”, ministrul de Finanțe german Wolgang Schaeuble, s-a distanțat atunci de pozitia lui von der Leyen.
Cine a câștigat și cine a pierdut
Prin urmare, putem vorbi de o revoluție a politicii de gen la nivelul UE, putem vorbi de două fețe noi, însă avem de-a face cu doua dintre cele mai nepotrivite personaje pentru guvernele care doresc să schimbe întrucâtva constrângerile bugetare impuse de Bruxelles.
Cărțile nu sunt încă jucate. Ursula von der Leyen va trebui să treacă de votul Parlamentului European, iar aceasta nu va fi o simplă formalitate. În primul rând, niciunul dintre cei nominalizați în funcțiile importante din UE nu vine din Estul Europei, de unde ar putea apărea o opoziție.
Apoi, după cum scriu o serie de publicații europene, von der Leyen nu este nici pe departe cea mai bună alegere pentru conducerea Comisiei Europene. ”A fost un ministru al Apărării anonim în Germania”, scrie cotidianul spaniol El Pais. Aceeași publicație atrage atenția că nici Christine Lagarde nu este omul potrivit la locul potrivit, întrucât nu are experiență în politica monetară.
Nu strălucește prin nimic nici spaniolul Josep Borrell, propus pentru șefia diplomației UE, scrie publicatia italiană Linkiesta. Borrell a fost un președinte anonim al Parlamentului European care s-a remarcat doar prin poziția sa dură în ce privește problema catalană. Cât despre belgianul Charles Michel, propus pentru conducerea Consiliului European, Linkiesta arată doar că acesta conduce de luni de zile un guvern demisionar al Belgiei și are puțină experiență în politica UE.
A câștigat cineva de pe urma acestor nominalizări? În afară de austeritate, câștigătorul este Emmanuel Macron, președintele Franței. Macron a reușit să se debaraseze de candidatul preferat al Angelei Merkel pentru Comisia Europeană, Manfred Weber, a reușit să impună un francez la Banca Centrală Europeană, a reușit să țină depare de funcțiile importante țările estice și din Grupul de la Visegrad (cele despre care spunea că văd UE ca pe un supermarket din care iau doar ce le place).
O dinastie politică germană la Bruxelles
Ursula vond der Leyen a fost adusă la ministerul Apărării pentru a-l salva într-un moment dificil pe fostul ministrul Thomas de Maiziere (un alt membru al unei dinastii politice germane), care a investit sume uriașe în proiectul unei drone ce nu a zburat vreodată. Ursula von der Leyen a condus ministerul german al Apărării într-o perioadă în care armata germană a devenit cunoscută pentru dotările tot mai slabe și lipsa de finanțare, pentru a nu mai vorbi despre acuzele SUA că Germania alocă unul dintre cele mai mici procente din PIB pentru Apărare dintre toti membrii NATO, departe de cei 2% stabiliți la nivelul Alianței. În plus, von der Leyen a fost acuzată că a ignorat regula achizițiilor publice și că a oferit contracte de milioane de euro fără licitație.
Apoi, von der Leyen pare să fi fost ”norocoasă”, spre deosebire de fostul ministru al Apărării Karl-Theodor zu Guttenberg și fostul ministru al Educației Annette Schwan. Ultimii doi au fost acuzați de plagiat în tezele de doctorat și s-au retras din viața publică. Comisia universitară a decis că von der Leyen nu a citat surrsele pentru cea mai mare parte a lucrării sale de doctorat în medicină, însă a stabilit că nu a făcut-o intenționat și că această eroare nu a subminat teza centrală a lucrării.
Ursula von der Leyen nu este deloc văzută cu ochi buni de social-democrații din Germania. Este și motivul pentru care Angela Merkel s-a abținut la votul din Consiliul European pentru nominalizarea ei în fruntea CE. Ursula von der Leyen provine dintr-o dinastie politică germana, familia Albrecht din regiunea Hanovra, care s-a afirmat prin baronul Ludwig Knoop, unul dintre cei mai de succes antreprenori din Imperiul țarist în secolul XIX. A dus o viață aristocrata în conacul familiei, unde se adunau membri ai elitei germane pentru a asculta muzica de cameră (unchiul și un frate al Ursulei von der Leyen sunt dirijori). A intrat tot într-o familie aristocrată, din Renania de Nord Westfalia. Soțul său, Heiko von der Leyen, este medic și profesor universitar; a predat la Stanford, în California, unde pentru o vreme a locuit și posibila viitoare președintă a Comisiei Europene.
Ursula von der Leyen se poate întoarce în țara în care s-a născut, Belgia, acolo unde a urmat și primii ani de școală, ceea ce explică de ce vorbeste franceza extrem de bine. Înainte de a fi premier al landului Saxonia Inferioară, tatăl său, Ernst Albrecht, a fost delegat ale Germaniei la Comisia Europeană și a fost și director general în Comisie (cea mai înaltă poziție pe care o poate ocupa un funcționar).
Ursula e o habarnista care a reusit sa inzestreze mareata armata teutona cu cozi de matura pe post de puscoace. Ce poate fi mai sublim?